𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲

꧁ℂ𝕒𝕡𝕚𝕥𝕠𝕝𝕦𝕝 𝟜꧂

Dorul... cea mai grea povară.
_____________________________________

În timpane îmi aud clar inima cum bate cu, probabil, kilometri la oră. Vâjâiturile sunt puternice, având aceeași intensitate bătaie după bătaie. Mi s-au înmuiat picioarele, mâinile, tot. Am impresia că sunt făcută din ceară, și acea ceară atârnă deasupra unei flăcări vii, producând astfel topirea mea. Mă aplec, colectez telefonul de pe jos și-l înapoiez domnului Willson cu mâinile tremurânde. Acesta îl ia, zâmbind și privind undeva în spatele meu. Îi zâmbește tatei. Tatălui meu. Obrajii mă ard, sub asediul lacrimilor ce cad năvală una după alta, fără oprire. Inspir și expir, dar o fac în zadar. Emoțiile prezente acum, nu se vor risipi. Sunt copleșită de milioane de sentimente. Urechile îmi țiuie puternic, aproape asurzindu-mă. Ridic mâna, presând-o de zona pieptului. Organul intern bubuie cu repeziciune, scuturându-mi parcă întreg trupul.

Îmi fac curaj să mă întorc. Încet, cu sufletul blocat în gât. Îl văd. E chiar în fața mea, cu niște ochi sticloși, acompaniați de firicele roșii de-a lungul albului din jurul irisurilor. Încep să plâng și mai tare. Trupul mi se zguduie, la propriu. Privirea îmi este în totalitate astupată de umezeala ce se tot revarsă din ochii mei. Viziunea a încetat să-mi mai fie clară, singurul lucru pe care îl disting fiind nuanța roșiatică a gecii tatei. Fac doar un singur pas, și acesta frânt, și-mi astup gura cu mâinile, ținând captive sunetele ce se încăpățânează să iasă. Strâng puternic pleoapele peste ochi, simțind cum se împrăștie de-a lungul obrajilor mei două valuri sărate. Pulsul îmi este pironit în gât, devenind astfel conștientă de viteza cu care îmi curge sângele prin vene.

Încerc să mai fac încă un pas, însă tata îmi ușurează chinul, îmbrățișându-mă dintr-o singură mișcare. Un braț îl ține strâns în jurul taliei mele, iar cu palma celuilalt, îmi lipește capul de pieptul său. Asemenea mie, și inima lui rulează cu aceeași putere. O simt zvâcnind sub obrazul meu. Mâinile mele se încolăcesc împrejurul torsului său, lăsându-mă moale în brațele sale. Îmi ascund toată fața în geaca sa, ferindu-mi fața plânsă. După mult timp, mă simt în sfârșit alinată. Trei ani l-am putut privi printr-un geam din plexiglas. Nu l-am putut strânge în brațele mele nici măcar o singură dată. L-am vizitat de câte ori am avut ocazia, însă deținuților din aripa în care a fost tata mutat le era interzis să interacționeze direct cu vizitatorii. Penitenciarul îi consideră cu mult mai periculoși decât pe ceilalți, doar din simplul fapt că majoritatea celor din aripa C, erau bărbați care au ajuns închiși datorită altercațiilor cu oamenii legii. Așa cum am spus, vorbind cu propriul părinte de pe un scaun, în spatele unui geam, amplifică durerea și dorul.

După fiecare vizită încheiată, suferința era și mai mare. Nu mă consolau cu absolut nimic cele treizeci, patruzeci de minute în care apucam să îl văd pe tata. Doar simplul gând că după, eu pot pleca liniștită, în libertate și el avea să se întoarcă înapoi în celulă mă distrugea psihic. A fost greu și continuă să fie greu. Mă abțineam să nu plâng până când ieșeam pe porțile închisorii. Nu-mi doream în niciun caz ca tata să fie martorul unei runde de plâns. Nu voiam să îl doară și mai tare decât îl durea deja. Îndepărtând toate aceste amintiri într-un colț întunecat, măresc strânsoarea din jurul tatei.

— Tati, suspin, făcându-mă mică la pieptul său.

— Fata mea, șoptește, însă îl aud cât de clar se putea.

Își lasă capul pe creștetul meu și începe să mă mângâie de-a lungul spatelui. Are mâna caldă și îmi oferă confortul de care am avut nevoie atât de mult timp. Inspir, reamintindu-mi mirosul său specific. Toate amintirile pe care le avem de când eram mică revin și se derulează în fața ochilor mei ca un film alb negru. Zâmbesc fericită. Bucuria aleargă prin trupul meu slăbit de lacrimi și plânsete obositoare. Simt cum răsfiră degetele prin părul meu, atingând scalpul cu buricele degetelor.