𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲

꧁ℂ𝕒𝕡𝕚𝕥𝕠𝕝𝕦𝕝 𝟙𝟝꧂

     Am văzut oameni în bucăți, salvând persoane ce aveau doar o zgârietură.
________________________________________

     Kay se pregătește să parcheze peste drum, în fața blocului, când telefonul începe să sune zgomotos, deranjând liniștea ce se așternuse în mașină. Privesc ecranul, așteptând să apară acel „număr necunoscut", însă sunt surprinsă să văd, în schimb, un număr de telefon pe care nu îl cunosc. Nu știu dacă ar trebui să răspund. Nu mă simt în stare să port o conversație amiabilă în acest moment. Drept vorbind, îmi doresc să ajung cât mai repede în camera mea. Am nevoie de o baie care să spele cât mai multe dintre toate cele întâmplate în seara aceasta.

     — Dacă nu răspunzi, măcar dă-l pe silențios. Dar te sfătuiesc să accepți apelul, pentru că lumea nu o să se oprească în loc pentru tine, draga mea. Ai trecut peste o mulțime de lucruri. Știu, cu siguranță, că ai suficientă putere să treci și peste asta.

Când aveam cincisprezece ani, primul și singurul meu iubit, Adam, nu a putut accepta un refuz. Îmi amintesc perfect seara aceea, deși aș da orice să o pot uita. Era ziua lui, împlinea șaptesprezece ani. Până atunci, nu adusese niciodată în discuție faptul că ar dori să se întâmple ceva mai mult. Nici în noaptea respectivă nu a spus prea multe. Și-a lăsat prietenii în spate, îmbibat bine în alcool – încă pot simți mirosul pe care îl emana – și s-a alăturat mie și Clarei, una dintre fetele pe care chiar o credeam prietena mea. A început cu niște atingeri ce păreau inofensive, până i-am atras atenția că suntem înconjurați de toate cunoștințele nostre și nu este în regulă. În urma comentariului meu, s-a aprins puțin, zicându-mi că prea puțin îl interesează și că are tot dreptul să facă ce vrea cu mine, atât timp cât suntem împreună.

     L-am contrazis, fiindcă nu am fost și nici nu voi fi de acord cu acest comportament. Nu am îndurat niciodată misoginismul. Dacă ești bărbat, nu înseamnă că ești mai bun decât o femeie. În niciun sens posibil. După o discuție lungă, mai mult în contradictoriu, a înțeles că nu sunt pregătită să trecem la pasul următor. Sau cel puțin așa am crezut. La vremea respectivă, nu îmi închipuiam că cel care mi-a spus de nenumărate ori că mă iubește, ar fi în stare să își bată joc de mine în felul în care a făcut-o el. Îmi amintesc că, pe moment, mi s-a părut foarte bizar cum, brusc, și-a schimbat atitudinea și renunțase să țină morțiș să mergem în camera lui; dar am considerat că este posibil să fi acceptat decizia mea. Clara, timp de o oră jumătate, două, a vorbit cu mine și mi-a explicat că băieții sunt diferiți și nu iau la puricat acțiunile, cum o facem noi, fetele. Mi-a mai spus că Adam a mai făcut-o în trecut și este firesc să aibă anumite nevoi. Toate aceste lucruri, în timp ce îmi aducea băutură după băutură, nonalcoolice, bineînțeles.

     În seara aceea chiar am băgat la cap tot ceea ce spunea Clara, fiindcă doream să îl înțeleg cât mai bine pe Adam. Spre deosebire de el, făceam tot ce puteam să depun cât mai mult efort, deoarece voiam ca ceea ce aveam să funcționeze și să fie de durată. Amănuntul – cred că cel mai important, de altfel – pe care l-am ignorat fără să realizez, a fost că, pe măsură ce mai terminam un pahar ce părea inofensiv, amețeam din ce în ce mai tare și pierdeam noțiunea timpului. Am pus totul pe baza oboselii... nici în ruptul capului nu luam în calcul faptul că așa-zisa mea prietenă, de fapt, mă drogase în tot acel timp. Mai târziu, după ce răul inevitabil s-a produs, Adam a recunoscut că el i-a comunicat Clarei ce să facă, deoarece, citez „Doar nu credeai că o să aștept după tine, nu?". A spus toate acele lucruri privindu-mă fără nicio emoție. De parcă băiatul care stătea în fața mea, nu era băiatul pe care eu îl cunoșteam.