𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲

꧁ℂ𝕒𝕡𝕚𝕥𝕠𝕝𝕦𝕝 𝟙𝟟꧂

Dacă vrei să vezi curcubeul, mai întâi trebuie să înfrunți ploaia.
_____________________________________

— O cafea cu lapte, fără zahăr, o apă plată...

Încerc să îmi amintesc toate lucrurile pe care trebuia să le comand, dar bubuitul inimii în cutia toracică mă împiedică. Sau, mai mult decât inima mea care se zbate haotic, ceea ce mă neliniștește e Navarro. În laterala mea. Mult mai aproape decât mi-ar fi plăcut. Cum, dintre toate locurile existente, am dat nas în nas aici? Într-un simplu restaurant fastfood. Și, pe lângă prezența lui foarte palpabilă, mai este și băiatul care seamănă izbitor de mult cu el. Nu am nicio îndoială că el este fratele lui. La prima vedere observ o diferență enormă între cei doi. Băiatul are un chip prietenos; nicidecum sumbru și serios ca al lui Navarro. Iar felul în care mănâncă, mă amuză, deși amuzamentul e ultimul lucru pe care ar trebui să îl simt în situația curentă.

— Altceva, domnișoară?

Fata din fața mea îmi zâmbește politicos, ascuzând faptul că așteaptă deja de suficient timp după mine. Pur și simplu, nu îmi pot aduna gândurile încât să formulez o propoziție coerentă cu întreaga comandă. Înghit în sec, simțind privirea lui săpând în pielea mea. Îmi e teamă să îl privesc. Am făcut-o zece secunde, acum câteva minute și îmi este suficient pentru următorii patru ani. Cu toate că nu simt cele mai drăguțe lucruri îndreptate spre el, apreciez din suflet că nu a venit când i-a sesizat prezența mamei. Îmi e groază să mă gândesc ce ar fi crezut mama dacă l-ar fi văzut venind la masa noastră. Are o memorie de elefant și l-ar fi recunoscut din prima secundă în care ar fi pus ochii pe el. Mă cutremur la ideea că m-ar fi întrebat de unde ne cunoaștem și, cel mai important, de ce nu l-am menționat niciodată în discuțiile noastre.

Cum i-aș fi putut spune? Mama, am ceva să îți mărturisesc, însă te rog din suflet – te implor să nu te sperii când o să afli că fiica ta – singurul tău copil – a fost abuzată de omul ăsta atât de lăudat de către toate persoanele. Pe lângă abuz, i-am dansat pe jumătate dezbrăcată pentru nici mai mult, nici mai puțin de opt mii de dolari. Dar stai liniștită, suma asta nu e nici pe departe cea pe care trebuia să o primesc. A fost, mai mult... un „dar" dat din milă, dacă mă întrebi pe mine. Dumnezeule... Trag aer în piept. Nu o să afle vreodată. Nu din gura mea, în orice caz. Și sper să nu ajungă vreodată la urechile ei. Aș distruge-o și nu mi-aș ierta-o niciodată. Înainte să afle lucrurile astea, aș prefera să fiu îngropată undeva adânc, încât să nu dau piept cu dezamăgirea și durerea care o vor acapara. E părintele meu... cum se presupune că ar putea suporta să audă toate acestea?

— Da, scuză-mă, te rog. Nu e cea mai bună zi a mea, încerc să zâmbesc înapoi, însă nu știu cât mi-a reușit. Un meniu numărul 3, fără suc, o porție de aripioare, cu cartofi și un sos de muștar cu miere.

— Treizeci și șase de dolari. Cash sau card? întreabă, terminând de tastat.

— Ca...

— Card, răspunde o voce mult prea cunoscută mie.

Mă blochez. Sângele îmi îngheață în vene și mi-e imposibil să spun sau să fac ceva. Fata ridică ochii din monitorul din fața ei și ne ochește pe amândoi, cu o privire îngrijorată. Așteaptă să confirm. Nu știu ce să fac. Nu vreau nimic din partea lui. Absolut nimic. Mi-a ajuns tot ce mi-a dat omul acesta. În orice sens. Am vrut o zi, o singură zi liniștită, pe care să o petrec cu mama mea. M-am rugat zile în șir să se simtă mai bine, iar când Dumnezeu mi-a ascultat într-un final cerințele, a decis să-mi râdă în față, trimițându-l pe Navarro aici. Ce am făcut greșit încât să suport toate acestea? Cui i-am făcut un rău atât de mare încât să primesc această karma înapoi? Parfumul lui îmi intră în nări, agitând orice calm mai aveam rămas. E atât de aproape, încât sacoul i se atinge ușurel de jacheta mea. Îi simt căldura palmei zăbovind lângă mâna mea. Simt toată căldura pe care o emană trupul său.