#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

2. Liv. Iubita de saptamana asta.

Liv

Intuneric. Doamne, atat de intuneric iar casa asta e straina. Tot felul de zgomote ciudate...stai așa. Aia a fost o umbra sau cineva chiar s-a miscat?
Imi pierd mințile. Imi pierd, naibi, mințile!
Coridorul asta trebuie sa ducă spre scări iar scarile la parter. Pot sa ajung afara si sa cer ajutor cuiva de pe strada. Pot sa...
O mana se înfășoară in juru taliei mele inainte de a apuca sa mai fac un pas. Nu reusesc decat sa tip cat pot de tare, sperand ca ma va auzi cineva. Ca ma va salva cineva. Oricine.
Incerc sa ma zbat, sa lovesc, sa ma smucesc, dar e in zadar. Nu am nici un dubiu ca intrusul e un bărbat după dimensiunile si puterea lui. Intr-o fractiune de secunda imi trec prin minte un milion de scenarii cu ce mi-ar putea face si simt cum voma mi se ridica in gat.
"Lasa-ma! Ajutor! Da-mi drumul!" Tip si ma zbat. Ma zbat si tip.
Mintea mea se golește de ganduri si nu-mi pot aminti nici macar una din tehnicile de lupta învățate la cursurile de autoapărare. Nu an luat cursul prea in serios si nici nu mi-a folosit cu adevarat in lunile ce au trecut de când l-am făcut, dar iată ca a venit momentul sa regret o serie de decizii proaste.
Reusesc sa il lovesc cu piciorul in genunchi si sa ma eliberez. Ma repezesc in josul holului, dar ii aud pașii imediat in urma mea. Pare ca stie locul asta mai bine decat mine, caci dacă eu ma lovesc de ghivece si o masa, el paseste fara probleme pe langa ele. Asta imi da de inteles ca a mai fost in casa asta sau cel putin a avut acces la fotografii cu casa.
Ma prind cu ambele maini de balustrada pentru a-mi tine echilibrul. Doua maini uriase ma inhata de solduri si ma trag inapoi. Tip, tip cat ma tin plamanii, dar nu ma aude nimeni. Se aud tot felul de zgomote atat la etajul superior cat si la parter, de parca o armata de oameni incearca sa dărâme casa din temelii.
Barbatul ma rasuceste si ma trage spre el, prinzandu-ma in bratele lui mai ceva ca intr-o menghina. Nu ma pot mișca. Cu greu pot sa respir. O raza de luna intra prin draperie, dar nu văd nimic. Capul ii e complet acoperit cu o cagula neagra, fara orificii pentru ochi sau nas.
O secunda e liniste. Eu ma uit la el. El pare ca se uita la mine. Timpul a încremenit. Stransoarea slăbește. Ma imping cu ambele maini in pieptul lui cat de tare pot si ma impleticesc doi pasi inapoi. Imi dau seama ca ceea ce simt lovindu-ma in spate e balustrada, dar nu am de ce sa ma mai agat. Mainile mi se mișca bezmetice in aer când piciorul imi cedeaza si alunec peste marginea balconului de sus.
Ultimul lucru pe care il aud inainte de impactul cu solul e țipatul meu, mai strident si mai înspăimântat decat a fost vreodata. Ultimul lucru pe care il văd e umbra celui ramas pe balconul de sus, privind spre mine. Ultimul lucru pe care il simt...ciudat, nu simt nimic. Nici durere, nici mainile sau picioarele.

Eram fericita sa ma intorc in Dark Valley, si nu eram. Ultimele doua luni fusesera o adevarata binecuvantare, dar imi era dor de casa, de prietenii mei si de mama. Cel putin asta imi spusesem tot drumul, dar la intrarea in oras mi-am simtit stomacul facandu-se ghem.
Era aproape mijlocul verii iar eu lipsisem aproape doua luni. Niciodată nu fusesem departe de mama atat de mult timp. Am vorbit in fiecare zi la telefon, dar imi lipseau serile in care venea in camera mea inainte de culcare cu ciocolata calda sau zilele in care aștepta pana la prânz ca sa luam micul dejun împreuna.
Imi era dor si de prietenele mele. Grupul nostru de wapp era destul de ostil de cand Sya il sarutase pe Khai iar Avelia aflase despre asta, cu cateva luni in urma. Khai imi dădea uneori mesaje si Ethan ii spunea lui Amery sa ma salute cand vorbeam la telefon. Deși eram la curent cu vietile lor tot simeam ca nu mai fac parte din grup din cauza distantei. Defapt, dacă e sa fiu complet sincera, niciodată nu simțisem ca fac cu adevarat parte din grup.
Am parcat mașina in fata reședinței Clark. Casa asta era superba, dar găzduia unele din cele mai rele amintiri ale mele, acelea care ma țineau treaza noaptea după un cosmar. As fi vrut sa pot spune locului asta acasă, dar cineva imi răpise aceasta bucurie încă dinainte de a ma apuca de despachetat.
Telefonul a început sa imi sune in buzunar inainte sa inchid portiera masinii.
"Ai montat cumva camere de supraveghere prin oras?" Am chicotit in telefon.
"Nu, mai bine chiar. Ethan te-a văzut prin oras. Era de-a dreptul socat ca mașina pe care o conduceai chiar mergea drept pe sosea." Rase prietena mea.
Mi-am dat ochii peste cap pornind spre intrarea in casa doar cu bagajul mic pe care il aruncasem pe bancheta din spate.
"Știați deja ca pot sa conduc."
"Nu poți sa crezi in minuni pana nu le vezi cu ochii tai, Liv. De mai multe ori ca sa te convingi. Cum te simti din nou in Dark Valley?"
"Habar n-am. Momentan simt doar ca trebuie sa fac un dus si sa ma văd cu prietenele mele." Am chicotit intrand in casa cu cheia pe care reușisem sa o pastrez in siguranța in ultimele luni.
"Chiar speram sa spui asta, pentru ca ne întâlnim la Pearls in doua ore."
"Ne vedem acolo."
"Super. Nu mai am răbdare sa ne povestesti ce nu ai putut sa ne spui la telefon."
Am ras drept raspund. Amery era incorigibilă. Adorabila, superba si răpitoare, dar incorigibilă.
"Liv?" Spuse chiar când ma pregăteam sa inchid.
"Amery?"
"Mi-a fost foarte dor de tine. Stiu ca stagiul asta a fost important pentru tine, dar te rog sa nu mai pleci așa niciodată."
Mi-am simtit inima topindu-se pe loc.
"Si mie mi-a fost dor de tine." I-am spus inainte de a inchide telefonul.
Trebuie sa recunosc ca imi simteam toate oasele amortite si muschii incordati. Un dus era exact ce aveam nevoie. Am intrat in casa fara sa fie nevoie sa deschid, caci usa din fata era descuiata. Am trecut de antreu, dar nu am apucat sa fac decat un pas in holul deschis din dreptul sufrageriei inainte sa fiu izbită violent din partea dreapta si aruncata in perete. Bagajul mi-a cazut din mana si am auzit cu ecou plasticul crapandu-se.
"Imi pare rau, imi pare foarte rau! Ești bine?"
Doua maini delicate m-au prins de brațe si m-au scuturat ușor. I-am împins mainile de pe mine si m-am holbat la ea si la ochii ei albastrii uriasi.
"Ce mama naibi faci? Încerci sa ma omori?" M-am rățoit facand-o pe fata sa tresară. Apoi am realizat ca e in casa mea-sau casa care este in mod teoretic si a mea. "Cine ești? Ce cauți aici? Cine te-a lasat sa intri?"
"Nu mi-am dat seama ca mai e cineva aici." Spuse fata facand un pas inapoi. "Numele meu este Alicia. Sunt iubita lui Aidan."
Am privit-o o clipa. Era exact genul lui: frumoasa, cu sânii uriasi si putin nătângă. I-am zâmbit dulce inainte de a-mi aduna bagajul de pe jos.
"Felicitari, scumpo. Chiar dacă relatia voastra o sa se termine pana la sfarsitul saptamanii, nu o sa te mai văd niciodată si nici nu pot sa zic ca ma bucur ca te cunosc pentru ca aproape mi-ai spart capul, felicitari!" I-am urat si am pornit spre scări injurand geamantanul pe care a trebuit sa il ridic in brațe.
               Eram in capatul scarilor când am văzut cu coada ochiului conturul siluetei ticalosului blestemat al carui nume nu voiam sa il pronunt. Nici macar nu mi-a trecut prin minte sa ma opresc si sa il salut, dar m-am gandit o clipa sa ii arunc bagajul in cap.
               Din fericire macar camera mea ramasese neschimbata. Mama imi spusese ca uneori găsea usa deschisă si spera ca menajera nu mutase lucrurile. Totul parea in regula, așa ca am desfăcut bagajul si mi-am scos haine de schimb pe care le-am asezat pe pat, gentuța cu produse de îngrijire si m-am repezit spre baie. Abia asteptam sa spal urmele zilei aleia de pe mine.
               Am făcut un dus lung, urmat de un ritual lung aproape sacru de descâlcire a parului presărat cu blesteme, injuraturi si amenințări cu foarfeca. După tot chinul eram din nou transpirata si frustrata, dar un nou dus nu m-ar fi ajutat mai mult decat cel dinainte așa ca am renuntat la idee.
Am deschis usa si eram pe cale sa imi scot prosopul. Slava Domnului ca am ridicat privirea din pamant la timp cat sa il văd pe impertinentul, idiotul, ticalosul Clark stand cat era de lung pe patul mei, cu picioarele goale si fara tricou, cu parul ud si îmbrăcat cu nimic altceva inafara de o pereche de pantaloni scurti de trening. Degetele mi s-au încleștat in marginea prosopului pe care l-am strans mai tare pe langa corp. Credeam ca reușisem in saptamanile in care fusesem plecată sa il fac sa dispara, dar in mod evident nu reușisem. Inima imi batea sa-mi sparga pieptul, sangele mi se scursese din obraji si simteam nevoia sa ma înfășor intr-o patura. Prosopul care ma acoperea cu greu pana la jumătatea coapselor nu ma proteja prea mult.
Nici macar o carcera nu ar putea sa te protejeze de Aidan dacă el nu vrea sa păstreze distanta.
Am ridicat barbia si am mijit ochii, sperand sa ascund frica din ei.
              "Ce cauți aici? Da-ti picioarele jos din patul meu." Am țâțâit dezgustata fara sa ma mișc din loc.
               "Nu ma dai afara? Ce surpriza." Spuse plictisit, dar ochii lui ma sfredeleau de parca incerca sa imi topească pielea precum acidul de baterie.
               "Presupun ca ai venit aici cu un motiv, nu? Durează mai putin sa te suport si apoi sa te cari singur decat sa ma cert cu tine ca sa pleci." Am spus ridicand din umeri si sprijinindu-ma cu umarul in tocul usii. "Deci, ce vrei?"
               "Sa te cerți cu mine ca sa plec?" Intreba perplex si rase scurt. "Asta ar fi o noutate, soricico. Nu te-ai certat niciodată cu mine. Ce s-a schimbat in cateva săptămâni?"
               "Ce vrei?" L-am întrebat din nou sperand sa primesc si un răspuns.
               "Pe langa faptul ca e nepoliticos, chiar credeai ca poți sa te întorci acasă ca fiica risipitoare si sa nu ai parte de comitetul de primire? Ce fel de frate as fi eu dacă nu as avea grija de asemenea situații?" Ranji ca un psihopat si se ridica in capul oaselor, întinzându-si picioarele peste covorașul in forma de căpșuna.
               Picioare lungi, pline de muschi si bronzate. Prin comparație cu Aidan, David al lui Michelangelo a fost hidos.
               "Nu ești fratele meu. Doar pentru ca mama mea s-a măritat cu tatăl tau, asta nu ne face rude." I-am explicat lent si raspicat, intocmai ca unui copil.
               Judecand după felul in care ochii i-au sclipit cu luciri bleumarin violente, nu i-a placut tonul meu.
               "Ești foarte sfidatoare, nu-i așa, soricico? Ce s-a intamplat de când ne-am văzut ultima oară si pana acum? Voodoo? Tarot? Acatiste la biserica?" Propuse ridicand o spranceana, fiind randul lui sa fie sfidător.
               Defapt mereu era randul lui Aidan sa fie sfidător. Dacă invatasem ceva de la Priscilla si Vaugh in saptamanile petrecute cu ei acel ceva este ca orice te scapa de durere e corect. Inclusiv sa blufezi, așa ca am ridicat din umeri si mi-am așternut un zambet plictisit.
               "Am plecat de aici ca fiind o tanara nesigura, naiva si fricoasa. Problema clasica a stimei de sine, Aidan. Nimic ce nu pot rezolva cateva partide de sex cu straini care sa-ti spună ca ești cea mai minunata, superba si senzuala femeie pe care au pus vreodata mana. Vrei si detalii?" Am întrebat renuntand la zambet, lasand loc unei mimici încruntate.
               Pentru prima data de când il cunoscusem pe Aidan Clark mi s-a părut pentru o fractiune de secunda ca e incurcat. Doar o fractiune de secunda si doar putin incurcat, dar inima mea a făcut un plonjon pe spate si s-a bălăcit in propria-mi reusita.
               "Detaliile din viata ta personala sunt departe de lista cu lucruri care sa-mi încerce memoria, Steel. De ce ai țipat la iubita mea mai devreme?" Ma intreba ridicându-se in picioare.
Dumnezeule, uitasem cat e de mare. Si chiar era. Urias. Aproape doi metri si o suta de kilograme de muschi, piele întinsa si oase puternice, toate montate si livrate in cel mai ispititor si înșelător ambalaj. As fi putut sa jur ca parea chiar mai masiv decat ultima data când il văzusem, dacă e posibil așa ceva. Nu eram o persoana înaltă, dar nici scunda. Niciodată nu ma simțisem mai mica decat atunci când stăteam fata in fata cu Aidan si cumva înțelegeam ca asta nu are nici o legatura cu diferenta enorma de inaltime si gabarit dintre noi doi.
               "Ah, iubita de saptamana asta? Alison, parca? Imi imaginez cat de interesat ești dacă preferi sa vii aici in loc sa stai cu ea." Am chicotit si am clătinat din cap. "Haide, Aidan. Am treaba. Pot sa te mai ajut cu ceva sau o sa fii un frate atat de grijuliu incat o sa ma ajuti sa ma imbrac?" Am întrebat ridicand o spranceana, habar nu am de ce.
               Pentru ca aparent sunt o idioata si toată pălăvrăgeala lui Vaugh despre cum sunt stăpâna propriei mele vieti si nimeni nu e mai puternic decat mine mi s-a infiltrat in creier. Numai ca in fata mea nu era un pictor european romantic si visător ci Aidan Clark, fotbalist, ticălos, fustangiu. Cei doi nu jucau in aceeași liga, nici macar pe aproape. Când Aidan si-a lasat privirea sa alunece peste corpul meu acoperit doar cu prosopul ăla prapadit obrajii mi-au luat foc. Da, Doamne, sa creada ca sunt îmbujorata de a dus, nu ca ma intimidează.
               "Nu, Steel." A spus in cele din urma ridicându-si ochii intr-ai mei. "După cum ai spus deja, nu suntem frați. As prefera sa mor ars de viu decat sa împart același ADN cu cineva atat de patetic, insipid si fara personalitate ca tine. Ești doar o umbra a unei tenative de femeie, soricico. Habar n-am cu ce virgini ai făcut sex vara asta, dar dacă ti-au spus tie ca ești minunata, superba si senzuala atunci e clar ca nu au văzut niciodată o femeie."
               A pornit spre usa la pas domol, de parca se plimba prin parc. Nu parea furios, nici macar mândru de faptul ca ma jignise. Parea plictisit si neimpresionat. A trântit usa atat de tare incat am tresărit cu toate ca am privit parcursul ei in urma lui si ma asteptam la zgomot. Am încercat sa ma dau un pas in spate, cu toate ca nu aveam unde sa ma duc si nici de ce anume sa ma feresc.
               Mi-am îmbrăcat hainele in liniste, mi-am aranjat parul si m-am machiat. In tot timpul asta am repetat din nou si din nou si din nou ceea ce invatasem despre mine si despre lume in ultimele săptămâni. Peste toate cel mai tare auzeam cuvintele pe care Aidan mi le aruncase in fata, atat de clar si raspicat.
               "Tipul asta, Aidan, pare un mare mitocan." Spusese Priscilla intr-o după amiaza când stăteam tolănite la soare si imi facusem curaj sa ii povestesc despre viata mea de acasă. "Tipii ca el nu sunt buni pentru lumea asta, scumpo. Cunosc genul. Din păcate majoritatea dintre ei nu coboara niciodată din înaltul cerului si de la copii rasfatati ajung adolescenți impertinenti, apoi tineri mitocani si mai apoi moguli perverși. Nu merita efortul. Nu ai nici o putere prin care sa il faci sa isi vada rahatul din ochi."
               Priscilla avea dreptate. Plecasem cateva săptămâni si ma schimbasem mult. Eram mai încrezătoare, mai sigura pe mine si talentele mele, mai dezinvolta. Nici macar nu mintisem in privința sexului, ci doar exagerasem. Reușisem in cateva săptămâni sa ma modelez in ceva ce-mi placea sa privesc in oglinda, dar il lăsasem pe Aidan sa ma izbeasca din nou de pereți cu prima ocazie.
               Mi-am scos hainele si le-am aruncat intr-un colt, apoi am cotrobăit din nou in bagaje. Am gasit ce cautam, o rochie neagra cu bretele subtiri si decolteu generos, scurta si mulată si lenjerie din dantela. Mi-am desprins parul si mi-am pigmentat machiajul. Am aplicat un strat de ruj roșu aprins si mi-am incaltat sandalele cu toc.
               "Aidan Clark, du-te naibi. Ma doare in cot de tine si parerile tale de doi bani." Am spus privindu-ma in oglinda.
               Mi-am insfacat telefonul si portofelul din mers si am coborât. La parter l-am gasit pe Aidan pe canapea, cu iubita de saptamana aceea calare pe el. Si-a intors capul spre mine imediat ce a auzit tancanitul tocurilor pe podea. M-a fulgerat cu privirea. Iubita Alicia il lingea pe gat, iar nesimțitul încă se chinuia sa ma intimideze. Atunci am făcut ceva ce nu-mi stătea in fire sa fac: am ridicat mana si i-am aratat degetul mijlociu, după care i-am intors spatele si am ieșit din casa aia blestemata, lăsându-l in plata karmei.
               Am urcat in mașina si i-am dat un mesaj lui Amery.
              Liv: Sunt pe drum. Ne vedem la Pearls. Xx
               Răspunsul a venit aproape imediat.
               Amery: Eu si Avelia suntem aproape acolo. Xx
               Aidan poate reușea încă sa ma destabilizeze, dar n-avea cum sa imi ia bucura de a-mi revedea prietenele. Sau cel putin asta imi placea mie sa cred.