#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

13. Aidan. Cine te salveaza si cine ma distruge?

Aidan

               Trei. Nenorocite. De. Săptămâni.
               Trei săptămâni lungi in care m-am urcat pe pereti, am țipat, am înjurat si blestemat, am încercat sa ii rup gatul doctorului Robinson. Șarlatanul nenorocit care se voia a fi medic psihiatru imi facuse zile fripte de când pusesem piciorul in clinica lui de fite, cu douazeci de zile in urma. Din fericire nu mai avea timp sa ma înnebunească complet caci exact a doua zi dimineața urma sa fiu eliberat din acea închisoare de lux, cu mențiuni clare despre terapie de doua ori pe saptamana pentru controlul furiei si prezenta obligatorie la intâlnirile alcoolicilor anonimi.
               "O sa te reclam la colegiul medicilor." L-am anuntat in penultima mea zi de ședere la NewLife.
               Ticalosul si-a ridicat ochii din agenda pe care o ținea mereu pe genunchi si m-a privit peste ramele ochelarilor. Nu dădea doi bani pe amenințările mele repetate. Imi imaginasem de sute de ori ca iau agenda aia, o fac sul si i-o bag in fund. Candva, cumva, planuiam sa o fac.
               "Succes cu asta, Aidan. Sunt foarte curios care dintre noi va avea mai multa credibilitate." Imi ura si isi intoarse atentia asupra agendei.
               "Ce vrea sa însemne asta?" M-am burzuluit plescaind nemultumit. "Eu sunt nebun si tu ești mai breaz?"
               "Nu am folosit niciodată termenul de nebun ca sa te caracterizez. Nu imi pune cuvinte in gura, Aidan." Murmura fara sa se uite macar la mine.
               Am reușit sa imi tin gura nu mai mult de un minut. Eram agitat, nervos si ticalosului ii placea la Nebunie sa ma tina in suspans. Trecuse aproape o luna de când nu mai băusem, nu ma drogasem, nu facusem sex si nu luasem contact cu lumea dinafara clinicii. Numai pentru lucrurile astea si as fi putut sa innebunesc.
               "Ia biletele de acolo." Mormai șarlatanul Robinson facand semn cu barbia spre masuta din colt. "Citeste-le pe rând pe fiecare si o sa vorbim despre ele."
               "N-am auzit cuvantul magic." Am comentat si am așteptat sa mai spună ceva.
              Batran senil si idiot, mi-am spus când am luat biletele si m-am intors pe fotoliul de pe care ma ridicasem. Eram furios si cu greu am realizat de la cine e primul bilet. Numele lui Khai era scris de mana. Am recunoscut literele lăbărțate pe care nu le putea scrie altcineva inafara de el.
               Sper din toată inima ca te simti cat se poate de mizerabil. Vino mai repede acasă, ticalosule.
               A urmat biletul semnat cu numele lui Dean.
               Nu am idee ce pot sa scriu aici astfel incat sa nu te condam la cativa ani in sectia de psihiatrie.
               Am chicotit si am clătinat din cap. Prietenii mei erau niste idioti, cu Ethan in frunte.
             Mi-e dor de tine, Clarky. Vino acasă! Al tau, pentru totdeauna-atâta timp cat nu intervine Amery- Ethan.
               Atat imi fusese cu amuzamentul, caci următorul bilet era semnat cu numele tatei. Am inghitit in sec inainte de a-l deschide.
              Imi pare rau pentru tot, Aidan. Imi pare rau ca nu am fost un tata atat de bun pe cat ai fi meritat. Sunt nerăbdător sa ne dam o sansa imediat ce o sa ma poți ierta. Cu dragoste, tata.
               Am simtit nevoia sa ma uit si pe spatele foii. Era un soi de gluma? Parea scrisul tatei si nu as fi confundat niciodată bucla pe care o făcea mereu la coada cuvintelor, dar tot imi parea un soi de gluma.
               Apoi am realizat ca acela era ultimul bilet. Mai multe sentimente contradictorii m-au cuprins si am încercat sa le analizez, amintindu-mi sfaturile sarlatanului Robinson.
Mai intai era usurare, pentru ca se putea si mai rau. Bunica ar fi putut sa imi scrie ceva, deci chiar se putea mult mai rau. Apoi mai era furie, pentru ca nu erau decat patru persoane care se deranjasera sa imi scrie iar eu am realizat cat de putine persoane ma tolerau, asta in cel mai bun caz. A treia si cea mai neasteptata senzație era durerea care nu avea nici o legatura cu rămășițele accidentului. Olivia nu imi trimisese nici un bilet. Nici macar o foaie goala. Așa a aparut furia.
               Olivia ma ura.
               Olivia nu avea sa ma lase niciodată sa ii explic ce se întâmplase in mintea mea in acea seara, iar eu nu aveam nici un drept sa ma înfurii pentru asta.
               "Asta e tot?" Am pufnit sec. "Cred ca restul de zeci de bilete le-ai ascuns, Robby. Ești invidios pentru ca pe tine nu te suporta nimeni."
               Am aruncat biletele pe masa ce ne despartea. Masa pe care ma chinuisem in fiecare zi sa nu i-o bag pe gat.
               "Cine crezi ca a adus biletele astea pana aici?" Ma intreba ridicându-si ochii spre mine si sprijinindu-se de spatarul scaunului.
               Terminase cu scrisul in agenda blestemata si urma tortura: sirul nesfârșit de intrebari.
               "Posta." I-am răspuns imitându-i pozitia aparent relaxata.
               "Răspuns greșit. Mai incearca."
               "Curierul."
               "Imi pare rau, dar nu." Ma anunta clatinand din cap. "Cineva chiar a bătut tot drumul pana aici ca sa ti le aducă, dacă poți sa crezi așa ceva."
               "Nu face o drama acum, omule. Nu sunt decat vreo optzeci de kilo...stai. A venit cineva pana aici?" Am întrebat prinzandu-ma cu ambele maini de marginea mesei.
               Robinson a incuviintat dand din cap. Mi s-a strans stomacul intr-un fel grotesc si detestabil care m-a făcut sa vreau sa imi dau cu un ciocan peste degete. Mai lipsea sa imi tremure genunchii si apoi nu trebuia decat sa aștept sa imi vina menstruația.
              "Cine?" Am întrebat mijind ochii.
              "Cine ai vrea sa fie?" Ma intreba in loc de răspuns.
              "M-am saturat de jocurile tale meschine. E cineva aici care vrea sa ma vada sau nu, Robby?"
             "Cineva a venit aici pentru tine. Nu sunt sigur insa dacă chiar vrea sa te vada sau nu are de ales." Imi spuse rânjind ca un ticălos. "Despre cine crezi ca e vorba?"
             "Nu știu." Am murmurat cu jumatate de gura, pentru ca era perfect adevarat.
               Cu toate astea, puteam încă sa mai sper. Macar asta imi ramasese mie, unul din putinele lucruri pe care Robinson nu reusise sa le scoată din mine si sa le disece.
               "Ce spui dacă aflam împreuna, in liniste?" Mi-a propus cu tonul acela atotștiutor care ma scotea din minți.
               "Ard de nerabdare sa aștept in liniste cu tine." Am mormait si mi-am încrucișat bratele peste piept.
               Știam ca ma port prosteste. Înțelegeam asta. Nu eram mândru de mine dar nu ma puteam abtine.
               Asteptarea parea ca nu mai are sfârșit. Secundele s-au transformat in minute si minutele in ceva ce pareau a fi veacuri. Ma foiam pe scaun, imi mișcam mainile, priveam in toate directiile. Imi facusem in mintea mea peste zece scenarii diferite in care Olivia intra pe usa aia blestemata cu hainele ei largi, cu ochelarii strâmbi si cu parul prins in varful capului. Mai intai aveam sa tip la ea pentru ca imi intorsese spatele la spital, apoi aveam sa o strang de gat pentru ca venise la mine in seara aceea blestemata in care era cat se poate de evident ca pot sa o rănesc si ca nu o sa ma impiedice nimic sa nu o fac, nici macar ea.
               Când usa s-a deschis aproape am sarit de pe fotoliu. M-am dezumflat ca un balon când am inteles ca nu Olivia bătuse drumul pana la clinica, ci Aliona. Imediat după ce informațiile s-au asezat in mintea mea, mi s-a făcut rau.
               "Sa fiu al naibi." Am mormait privindu-l pe Robinson ca pe un ucigas de bebelusi. "Ce păcate am de platit de mi-ai ieșit in cale, Robby?"
               Ticalosul a ridicat din umeri si si-a ascuns ranjetul cu degetul mare al mainii. In punctul acela eram sigur ca o sa il omor intr-o buna zi.
               "Luati loc, doamna Clark." O pofti politicos si facu semn cu mana spre scaunul liber din apropiere.
               Eram foarte fascinat de propriile mele maini, de parca nu le văzusem niciodată. Ma uitam fix, incruntat.
               "Buna, Aidan." Spuse Aliona bland. "Cum te simti?"
               "Excelent." Am mormait apatic.
               "Uita-te la mama ta vitrega când vorbesti cu ea, Aidan. E vorba despre un minim bun simt." Imi atrase șarlatanul atentia.
                Atunci chiar am ridicat privirea, dar spre el. Am avut grija sa poata citi in ochii mei tot ce ii doream din inima. Jigodia naibi!
                "Nu e nevoie sa o faci dacă nu vrei, Aidan. E suficient dacă imi dai voie sa îți spun cateva lucruri." Isi drese Aliona vocea.
E posibil sa fi mormait un sigur anemic. E posibil sa nu.
"In primul rând da-mi voie sa îți spun ca ma bucur nespus sa te vad." Mărturisi femeia, dar eu eram aproape convins ca nu e adevarat. "Tatăl tau voia sa vina azi, dar l-am rugat sa ma lase pe mine. Am...cateva lucruri pe care trebuie sa ti le spun."
Am incuviintat dand din cap. Ma asteptam la un moment in aceasta viata in care Aliona Clark fosta Steel sa ma ia de guler si sa dea cu mine de pamant. Nu știam când avea sa vina, dar știam ca are sa se intample. Iată inevitabilul producându-se.
"As vrea sa spun ca îți trec cu vederea scăpările ca si cum ai fi copilul meu, dar as minți cu nerusinare. Adevarul e ca nu as putea sa inchid ochii pentru Olivia la atat de multe lucruri precum pot pentru tine."
Mi-am ridicat privirea spre ea surprins. Isi frangea degetele in poala si parea stânjenită. Un zambet stramb si ezitant, foarte asemanator cu al fiicei sale, si-a făcut aparitia.
"Nu ma intreba de ce am decis sa fiu martira in razboiul pe care l-ai pornit cu lumea. A fost o decizie luata inconstient încă dinainte de a te cunoaște, pe când Adrian imi povestea despre toate incurcaturile in care intrai iar eu nu ma puteam abtine sa nu îți iau apararea." Adauga ridicand din umeri.
As fi vrut sa o cred. Doamne, cat de tare mi-as fi dorit sa o cred pe cuvant! Din nefericire pentru mine, fusesem atat de mult timp pe cont propriu incat mi-era imposibil sa imi imaginea ca ea, o straina, imi luase apararea in fata oricui.
              "Câteodată ma intreb dacă sunt o mama buna pentru Livie. Uneori, când era mica, stăteam noaptea si o priveam dormind." Spuse privind in gol si zâmbind spre acele amintiri. "Mereu imi imaginam ca viata ei va fi linistita si plină de bucurie, așa cum era si ea. Chiar a fost, pana când tatăl ei a murit. După aceea lucrurile au fost ciudate intre noi pentru o buna bucata de vreme. Nu știu de ce îți spun toate astea, dar cred ca trebuie sa le știi. Relatia dintre mine si fiica mea nu a fost mereu ca acum. Nici macar acum nu e lapte si miere. Chiar cred ca ar trebui sa ii dai tatalui tau o sansa. Te iubește foarte mult, Aidan. Si pe mama ta a iubit-o foarte mult. Cred ca dacă ai incerca, voi doi ati putea deveni prieteni."
"Mulțumesc pentru sfat." M-am forțat sa articulez. "Dar nu cred ca ai venit pana aici doar ca sa imi spui cum sa gestionez relatia cu tata."
Aliona ma privi scurt . Si-a lasat ochii in pamant, miscare pe care o cunosteam al naibi de bine.
"Mi-ar placea foarte mult ca relatia ta cu Adrian sa se imbunătățească si este unul din motivele pentru care am venit aici, dar nu e singurul. Livie...ea mi-a spus cateva lucruri in seara in care a plecat din spital. Mi-a spus despre anumite...incidente care s-au intamplat intre voi. Cred ca voiam sa vorbim despre toate astea, habar nu am. Incerc sa fac ce e corect pentru toată lumea, Aidan." Spuse in cele din urma oftand lung.
"Cred ca tipul asta ar avea multe de spus legat de ultima ta fraza." Am pufnit facand semn spre doctorul sarlatan. "Cred ca ai făcut destule pentru toți si ar fi cazul sa nu mai faci nimic si sa ii lasi pe alții sa facă lucruri pentru tine. Pot incepe eu, in primul rând cu niste... s-scuze. Banuiesc. Cum ma descurc, Robby?"
"Excelent, baiete. Continua."
O grimasa de dezgust mi-a traversat chipul. Am oftat lung si mi-am intors atentia asupra Alionei. Femeia parea cel putin surprinsa. Ma privea lung si cu luare-aminte, de parca nu era sigura dacă vorbesc serios sau joc la cacealma. Doar ca idee, eram mai serios decat moartea.
"M-am purtat ca un mitocan cu tine de când te-am cunoscut, cu toate ca nu mi-ai făcut nici un rau. Robby spune ca incercam sa te elimin din viata tatei pentru ca nu puteam trece peste lipsa mamei, dar e o mare porcarie, dacă ma intrebi pe mine."
Privirea Alionei a devenit chiar mai blândă. Jur ca femeia aia vomite curcubee si scuipa saliva de inorogi.
"Îți accept scuzele cu drag, Aidan. Ma bucur ca ai reușit sa ajungi la niste concluzii după timpul petrecut aici." Imi zambi larg.
"Nu vreau sa vorbesc cu tine despre Olivia." I-am spus apoi fara nici un avertisment. "O sa vorbesc cu ea despre ea si o sa ii explic ei lucrurile pe care cred ca e necesar sa le stie. Habar n-am ce ti-a spus si cum a prezentat situația, dar te asigur ca orice ti-a spus, in realitate a fost mult mai rau."
"Livie nu mi-a spus multe." Mărturisi ferindu-si privirea. "Acesta este un alt motiv pentru care l-am rugat pe Adrian sa ma lase sa vin eu aici astazi in locul lui."
Eram agitat. Simteam in tot corpul energia care se invartea in mine ca un leu in cusca. Tonul Alionei, felul in care isi musca interiorul obrazului, privirea încercănata, totul m-a băgat in alerta. Mi-am sprijinit coatele pe genunchi si m-am aplecat in fata. Eram pregatit de lovitura finala. Știam ca o sa vina. Nu știam cat de tare o sa la loveasca.
"Livie e pe care sa facă o mare prostie." Spuse panicata si cu vocea gatuita. "Am încercat sa o conving, dar nu pare sa ma auda macar. Nu o pot lasa sa-si distruga viata, Aidan. E-eu nici macar nu știu ce îți cer defapt. Nu știu de ce am venit la tine."
"Despre ce vorbesti?" Am întrebat serios, incruntat si fara nici o urma de ezitare. "Ce prostie e pe cale Olivia sa facă?" Am continuat, fiecare cuvant iesind mai puternic si mai sigur din gura mea.
Panica ma băgase in priza si ma adusese in simțiri. Nu iritarea pe care mi-o pricinuia Robinson in mod constant, nu stânjeneala pe care o simțisem când Aliona intrase in cabinet. Panica. O teroare sora cu moartea si verisoara primara cu dezastrul, un sentiment atat de copleșitor ca nici macar nu-mi permiteam sa tremur in fata lui.
"Spune-mi." I-am cerut printre dinti, din ce in ce mai frustrat si mai furios. Pumnii mi s-au strans automat. "Ce a pățit Olivia?"
Aliona clatina cu hotarare din cap si isi stranse buzele intr-o demonstrație limpede ca lumina zilei despre intențiile ei. Venise la mine ca sa arunce bomba, nu ca sa ma ajute sa o dezamorsez. Rămânea treaba mea sa aleg dacă tai firul roșu sau pe cel albastru, dacă ies intreg sau dacă sar in aer.
"Foarte bine, Aliona. Am mijloacele mele prin care sa aflu lucruri si sa rezolv probleme, dar te avertizez ca nu o sa îți placa. Dacă e vorba despre Olivia, poți sa fi sigura ca nu o sa ma dau in laturi de la nimic." I-am promis ranjind.
Haide sa vedem, soricico. Cine te salveaza si cine ma distruge?