#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

18. Liv. Planul perfect cu un singur defect.

              Liv

               Bebelusul era in regula.
               "Nu vreau sa imi spui ce pare a fi, ci dacă acest copil este bine!" Tipa Aidan din nou, facandu-i atat pe doctor cat si pe asistenta sa strâmbe din nas.
               "V-am explicat deja, domnule." Spuse doctorul nerăbdător sa scape de noi.
               "Pentru cati bani o sa platesc când iesim de aici o sa imi mai explici de cel putin zece ori si apoi încă o data." Ii spuse Aidan iar eu eram absolut convinsa ca nu e o exagerare stilistica.
               "Sarcina este prezenta, embrionul arata in regula dar este prea devreme pentru a-i auzi bataile inimii. Pana in saptamana a șaptea sau a opta de sarcina nu exista garanții, deci lucrurile par a fi in regula, dar e prea devreme ca sa fiu sigur in totalitate." Ii raspunse apăsat. "Ce pot sa spun in momentul asta este ca substanța pe care domnisoara Steel a inhalat-o nu reprezintă un pericol crescut pentru sarcina, deci din punctul meu de vedere atat copilul cat si mama sunt in regula."
               "Despre mama nu ma intereseaza prea mult in acest moment, doctore." Tinu Aidan sa specifice.
               Bebelusul era in regula.
               Bebelusul meu era in regula.
               "Dacă asta e tot, domnule Clark, va rog sa ma scuzați dar sunt așteptat si de alți pacienți." Mai adauga si iesi rapid din cabinet inainte ca Aidan sa aibe timp sa il oprească din nou.
               Aidan a ramas in picioare in mijlocul încăperii. Isi freca fata cu mainile si ofta lung. Nici macar nu s-a uitat la mine cand a dat ordinul ca un general de armata.
               "Plecam. Mișca-te."
               O grimasa mi-a strabatut chipul, dar nu am comentat nimic. Ii înțelegeam furia. Ii înțelegeam  frustrarea. Eram socata de amintirea expresiei extaziate de pe chipul lui cand a inteles ca vom avea un copil, dar îngrozită de ce a urmat imediat după aceea. Singurul motiv pentru care am scapat din mainile lui e ca am venit cu viteza luminii la spital.
               L-am urmat afara din cabinet, dar nu am apucat sa fac decat un pas inainte ca mama sa se năpustească asupra mea si sa ma tragă in bratele ei.
               "Livie." Scanci usurata. "Dumnezeule, am innebunit de griji! Ești bine? Totul e bine?" Turui dintr-o suflare, nelăsându-ma sa ma indepartez nici un centimetru.
               "Sunt bine. Amandoi suntem bine." Am spus incercand cu disperare sa ma indepartez.
               Mama s-a dat un pas inapoi, dar m-a tinut la distanta sigura de un brat. M-a cercetat din cap pana in picioare de mai multe ori inainte de a-si fixa privirea in ochii mei. Ai ei erau rosii si iritați.
               "Imi pare rau, Livie. Doamne, imi pare atat de rau! Trebuia sa te ascult când mi-ai spus ca e cel mai bine sa pleci de aici." Spuse clatinand din cap.
               "Aliona, e suficient." Rasuna vocea dura a lui Adrian venind din apropiere.
               Chipul mamei a fost strabatut de o grimasa.
               "Si eu cred la fel. E in regula, mama." Am intervenit incercand sa aplanez situația inainte de a escalada.
               "Tu ai face bine sa nu mai crezi nimic!" Pufni Aidan si ma prinse de încheietura. "Mergi. Nu te scap din ochi decat dacă mor si poate nici macar atunci."
               Mama a protestat la grosolănia fatisa a lui Aidan. Am asigurat-o ca totul e in regula si m-am prefăcut ca pot sa tin pasul cu mersul rapid al celui care practic ma târa in urma lui. La ieșirea din spital aproape ne-am ciocnit de Amery, Avelia si Khai.
               "Liv!" Spuse Amery usurata si isi arunca bratele in jurul gatului meu. "Am aflat de la Ethan ca ești la spital. Ce s-a intamplat? Ce ti-a făcut ticalosul asta?"
               "Sunt bine, totul e bine. Nu trebuia sa veniti pana aici." Le-am spus aruncându-le priviri evazive.
               Imi imaginasem de multe ori cum le spun prietenelor mele ca sunt insarcinata. Imi imaginasem de si mai multe ori ca nu o fac.
               "Spune-mi ce a făcut si îți promit ca il tintuiesc de un pat de spital pentru cateva săptămâni, Liv." Marai Khai uitându-se in ochii lui Aidan.
              "Nu s-a intamplat nimic, serios. Totul e..."
              "Pe cine încerci sa acoperi acum, mai exact?" Interveni Aidan livid de furie. "Spune-le ce s-a intamplat, Olivia. Spune-le."
               Ma provoca, știam asta. Voia sa ma facă sa spun cu voce tare niste lucruri care pareau îngrozitoare. Voia ca eu sa par căpcăunul in acea poveste dar am refuzat sa ii ofer satisfacție refuzând sa vorbesc. Am ramas impasibila privindu-i pe prietenii mei pe rând. Fiecare dintre ei se uita la mine cu o multime de intrebari in ochi.
               "Nu le spui? In regula, le spun eu. Presupun ca e același lucru oricum, nu?" Ma intreba Aidan, apoi il privi pe Khai fix. "Draga de Olivia aici de fata a aflat recent ca este insarcinata. Cu copilul meu."
               Neîncredere. Stupoare. Groaza.
               "Dar asta nu e tot! A hotărât de una singura, cat timp eu eram la dezintoxicare, ca nu merit nici macar sa știu despre existenta acestui copil si ca e in regula sa se urce in avion si sa plece la capatul lumii, traind cu impresia ca eu nu voi afla niciodată nimic."
               "Ești insarcinata?" Ma intreba Amery atat de incet incat abia dacă am auzit.
               Am incuviintat dand din cap. Nici nu ma gandeam sa neg acea realitate, nu după ce am mers pana in iad si inapoi gândindu-ma ca e posibil ca bebelusul sa fi pățit ceva.
               "Nu." Pufni Khai. "Pe bune? Ai un copil in burta chiar acum?" Vru sa stie holbandu-se de la mine la Aidan si inapoi. "Copilul psihopatului asta?"
               Am incuviintat dand din cap din nou.
               O perioada a fost liniste. Atâta liniste! Amery, Avelia si Khai se uitau lung si incercau sa asimileze noile informații. Pe măsura ce înțelegeau, deveneau din ce in ce mai socati.
               "Sa fiu al naibi." Murmura Khai prinzandu-se cu ambele maini de rădăcinile parului. "Cum s-a intamplat asta?"
               "Cred ca o sa îți raspund tot eu, dacă nu te superi. Si dacă te superi, tot eu raspund." Isi drese Aidan vocea. "S-a intamplat pentru ca tu si prietenii tai imbecili ati chemat-o pe Olivia când eu eram atat de beat, atat de drogat si atat de deconectat de realitate incat n-am mai fost capabil sa imi pun un prezervativ asa cum trebuie. Deasemenea Olivia a fost suficient de proasta incat sa creada ca vointa ei e suficienta incat sa facă minuni, ceea ce nu s-a intamplat."
               "Cum te simti?" Vru Avelia sa stie prinzandu-ma de mana libera. "Când ai aflat? Ce... Dios mio, Livie! De ce nu ne-ai spus nimic?"
               Nu aveam un răspuns pe care sa il pot oferi. Nu le-am spus pentru ca planuiam sa fug si sa nu ma mai intorc practic niciodată deși știam ca asta ma face o lașă veritabila. Avelia a primit drept răspuns o ridicare din umeri. Trebuia sa fie suficient pentru moment.
               "Ai nevoie de ceva? Putem sa facem ceva pentru tine?" Se oferi Amery iar eu n-am putut sa imi retin un zambet.
               "Poți sa faci pe buna samariteana mai tarziu, Ashbury. Acum trebuie sa ajungem la farmacie ca sa cumpărăm niste vitamine prenatale chiar dacă habar nu am ce mama dracului sunt alea vitamine prenatale, apoi trebuie sa mergem acasă si sa o incui pe ticaloasa asta intr-o camera fara ferestre pentru următoarele luni." Ii trânti Aidan in fata si porni pe langa ei cu mine târâș după el.

               După aproape o saptamana de la aflarea vestii, Aidan încă nu vorbea cu mine. Mama si Adrian cazusera la pace, cu toate ca încă mai aveau momente in care isi aruncau priviri încărcare peste masa in timpul tinei. Pana si prietenele mele se purtau putin diferit, putin distant. Devenisem o paria in incercarea disperata de a ma proteja de un viitor incert alaturi de un bărbat care mi-a făcut viata un iad timp de luni intregi.
               In ultimele zile nu incercasem sa vorbesc cu Aidan mai mult decat strictul necesar, dar savurasem din plin schimbările din jurul meu. Puteam vomita fara sa-mi fie frica sa nu ma auda cineva, puteam mânca orice si oricand, puteam sta in mijlocul casei întinsa pe jos si plangand in hohote si nimeni nu mi-ar fi zis ca sunt nebuna.
"Ethan spune ca ar trebui sa mergeți la terapie de cuplu. Nu zic ca ar funcționa, dar ar putea sa ajute." Imi spuse Amery intr-o după-amiaza calduroasa de sfârșit de August.
               "O idee minunata, numai ca eu si Aidan nu suntem un cuplu." I-am reamintit pentru a foarte multa oară in ultimul timp.
               "Totuși asteptati un copil împreuna."
               "Si nu vorbim deloc. Azi dimineața m-a auzit vomitând, a deschis usa si i-a spus bebelusului sa ii transmită ticaloasei de maica-sa ca a uitat sa isi ia medicamentele anti-greata." Am mormait amintindu-mi momentul.
               Amery si-a incretit nasul.
               "Atat de rea e situația?" Ma intreba oftand.
              "M-a legat de rug si arunca cu pietre pentru ca am vrut sa plec fara sa ii spun despre bebelus. Uita in schimb toate motivele pentru care am vrut sa fac asta."
               "Ethan mi-a spus ceva, dar e foarte secretos in ultimul timp așa ca nu am reușit sa aflu mai multe. Când te-a răpit Aidan, puseseră la cale un plan. Nu știu despre ce e vorba, dar Aidan era convins ca așa o sa reușească sa te facă sa vezi ca timpul petrecut la dezintoxicare chiar l-a ajutat si era decis sa-ti castige increderea."
               M-am uitat neincrezatoare la Amery. Nu eram sigura dacă macar ea crede lucrurile pe care le spune. Am clătinat din cap si mi-am intors privirea spre tabloul pe care il pictam: ecografia de cinci săptămâni a unui bebelus.
               "Nu știu ce sa zic, Amery." Am recunoscut învinsă. "Situația e data peste cap. Eu il acuz pe el si el ma acuza pe mine, mama si Adrian abia reusesc sa rămână pe linia de plutire din cauza tensiunilor dintre noi. Nu vreau ca alți oameni sa sufere din cauza greșelilor noastre."
               "Incearca sa vorbesti cu el." A propus, de parca era atat de simplu.
               "E inutil. Am încercat si m-am lovit de ziduri uriase din granit. Nu vrea sa vorbească cu mine, il cred in stare sa nu o facă nici la aniversarea de cinci ani a copilului."
               "Atunci schimba tactica. Dacă nu funcționează in stilul tau incearca o abordare in stilul lui."
               M-am rasucit in scaun. Am mijit ochii in directia ei.
               "Continua."
               Amery a ranjit ca un diavol impielitat si si-a aplecat capul spre mine. Atunci mi-a reamintit de ce Aidan, Khai, Dean si chiar si Ethan o numesc vrajitoare si monstruleț.

               Planul lui Amery era genial, așa cum fusesera toate planurile pe care le orchestrase pana atunci, dar avea o singura veriga slaba, o variabila.
               Eu nu eram ea.
               Stăteam pe intuneric in camera lui Aidan si in loc sa-mi pun la punct planul de bătaie, ma chinuiam sa respir si imi auzeam pulsul in urechi. Eram nervoasa, emoționată si îngrozită de un posibil rezultat dezastruos. Când i-am auzit mașina in fata casei am sarit in pat ca arsa si am luat-o la goana spre usa. Numai vocea severa a lui Amery care imi rasuna in cap m-a făcut sa ma opresc si sa-mi reiau locul prestabilit. Am început numărătoarea inversa pana la momentul in care n-aveam cum sa mai dau inapoi.
               Momentul a venit mult prea repede. Usa s-a deschis, lumina s-a aprins si Aidan nu a făcut decat un pas in camera inainte de a se opri. Chiar dacă imi simteam obrajii arzand, m-am chinuit sa ii sustin privirea dura.
               "Cine ti-a dat voie sa intri in camera mea, Olivia?"
               "Nu cred ca am cerut permisiunea cuiva." Am răspuns ridicand din umeri incercand sa mimez siguranța de sine.
               Pentru o clipa scurta am avut impresia ca pare surprins, dar chipul i-a redevenit inexpresiv mult prea repede ca sa pot fi sigura. A făcut un pas lateral si a lasat usa sa se inchida pe langa el. Am privit-o si parca se inchidea cu încetinitorul. Sunetul pe care l-a produs a rasunat cu ecou.
               "Așa, deci?" Intreba mai mult pentru sine si duse mana in spate. A încuiat usa. "Foarte bine, Olivia. Haide sa vedem cat de repede o sa pierzi la propriul tau joc."
              A scos cheia din broasca si a aruncat-o direct peste rama geamului deschis. Am inghitit in sec. Brusc mi s-a făcut foarte, foarte frig.
               "Nu știu cand o sa inveti ca nu e o idee buna sa intri in bârlogul lupului, soricico." Imi spuse apropiindu-se incet de mine.