#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

16. Liv. Ceai, cafea si subiecte sensibile.

               Liv

              Cateva ore. Mai rezista cateva ore si apoi o viata intreaga linistita de asteapta. Cel putin asta imi spuneam in acea dimineața in timpul micului dejun la care mama insistase cu o perseverenta crunta sa cobor. Era un fiasco, după părerea mea. Cu Aidan si acritura de bunica-sa la aceeași masa n-as fi reușit sa inghit nimic nici dacă nu mi-ar fi fost deja greata dinainte.
               "Livie!"
               "Huh?" Am tresărit si am ridicat ochii spre mama.
               "Te întrebam dacă vrei ceai sau cafea, scumpo." Ma lămuri facand semn spre cele doua căni din mainile ei.
               "Ceai, presupun." Am mormait incruntata.
               "Am crezut ca urăști ceaiul." Comenta Adrian ridicându-si ochii din telefon si privindu-ma curios.
              Il urăsc al naibi de mult, dar bebelusului ii place mai mult fiertura asta scarboasa decat ii place cafeaua si nu vreau sa vomit pe micul vostru dejun.
               "Așa am crezut si eu, dar m-am reorientat recent."
               Adrian nu parea prea convins, dar a ridicat din umeri si si-a plecat ochii spre telefon. Imi imaginam ca are lucruri mai presante in minte decat alegerile unei tinere in materie de cafea sau ceai.
              "Miriam Ashbury găzduiește întâlnirea de azi pentru organizatia de caritate. Olivia, prietenele tale vor fi acolo. Ti-ar placea sa mergi cu noi?" Ma chestiona Elora, spre foarte marea mea surprindere, caci in mod normal abia dacă vorbea cu mine.
              "Sigur." Am murmurat incruntata.
               Orice, atâta timp cat nu trebuia sa stau in casa asta pana la ora plecării. Eram usurata ca mama acceptase decizia mea, in cele din urma. A inteles ca nu pot sa raman aici, atat de aproape de Aidan. A inteles ca nu vreau sa imi cresc copilul in preajma lui, in ciuda faptului ca poate chiar merita sa stie adevarul. Dacă Aidan dinainte ar fi fost macar pe jumatate ca Aidan de după dezintoxicare lucrurile ar fi fost foarte diferite, dar nu fusese si eu nu eram dispusa sa imi asum riscul ca el sa recidiveze si șarada sa o ia de la capăt. Dacă meritam omorâtă cu pietre pentru ca preferam un tata inexistent in favoarea unuia alcoolic si abuziv atunci eram dispusa sa o arunc chiar eu pe prima.
               "Minunat, plecam inainte de prânz." Ma anunta Elora fara sa-mi arunce vreo privire.
               Am incuviintat dand din cap.
               Aidan era ciudat de tacut in acea dimineața. Nu știam dacă era așa din cauza celorlalti prezenti in jurul mesei sau dacă pur si simplu renunțase sa încerce sa vorbească cu mine, dar eram mai mult decat fericita ca nu mai trebuia sa-mi pun toată vointa in joc ca sa nu ii spun totul dintr-o suflare. Luasem o decizie si poate nu era cea mai buna, poate nu era nici macar corecta, dar era deja luata. Știam ca dacă i-as fi dat ocazia sa ma invarta pe degete mi-as fi pus la indoiala alegerile si as fi sfârșit spunându-i despre sarcina, in cele din urma.
               "Despre ce mai e vorba de data asta?" Se interesa Adrian deloc interesat dar extrem de politicos.
               "Vrem sa deschidem un centru pentru mame singure si copii lor." Ii raspunse Elora continuand sa mănânce linistita, neavand habar de paralizia ce se instalase in oasele mele. "Vrem sa le ajutam pe femeile si copii ce ajung in impas. Ni s-a părut mai important acest subiect decat florile de camp pe care incerca sa ni le bage pe gat primarul."
               "Cred ca ai fost dornica sa dai o mana de ajutor, Aliona." Spuse Adrian cu intreaga atentie concentrata asupra mamei. "Si tu ai fost mama singura pentru foarte mult timp."
               Imi placea asta la Adrian. Imi placea ca putea sa ignore orice si pe oricine in favoarea muncii, dar mereu isi concentra intreaga atentie asupra mamei atunci când vorbea cu ea.
               "M-a atins la inima." Recunoscu mama. "Mai ales când știu câte femei ajung in situația de a creste singure un copil, din vina vietii sau din propria lor vina."
               Am simtit apropoul subtil pe care mi l-a înfipt in coaste de fata cu toată lumea. Era complet impotriva deciziei mele de a-mi lua talpasita cu tot cu copilul atașat de mine, fara a-l informa pe donatorul de sperma despre rezultatul total neașteptat al acelor cinci minute in care amandoi ne-am pierdut capul. Din fericire pentru mine era decizia mea si știam ca mama nu ar trece peste ea, in ciuda faptului ca era total impotriva.
               "Sunt sigura ca e o oportunitate minunata pentru Livie si prietenele ei sa vada prin ce trec alte femei, odată ce devin mame." Continua mama insinuant cu toate ca numai eu puteam citi printre randuri. "Nu toata lumea are oportunitățile pe care le au ele si nu toate femeile au ocazia de a le oferi un tata copiilor lor."
               M-am holbat la ea fatis si nu am fost singura. Toată lumea se uita la mama care ne privi pe rând apoi ridica din umeri.
               "E un subiect sensibil. M-a luat valul." Se scuza aparent inocenta.
               După micul dejun pe care am reușit sa il fentez plimbând mancarea in farfurie, m-am retras in camera mea. Cel putin asta speram sa fac, caci nu am apucat sa închid usa când piciorul lui Aidan s-a proptit in marginea ei. Mi-am ridicat privirea spre el numaidecat.
               "Nu face asta!" I-am cerut, implorându-l din priviri.
               "Nu o fac, nu îți face griji. Acorda-mi un minut si nici o secunda in plus. Nu intru in camera ta si nu o sa te opresc dacă decizi sa imi trântești usa in nas. E ultima oară când vin in fata ta si îți promit ca nu are legatura cu seara aceea." A turuit cu o mimica serioasa si aspra, de parca umanitatea firava de care dăduse dovada de când venise de la dezintoxicare se evaporase.
               Mi-am relaxat mana cu care tineam usa si am incuviintat dand din cap. Puteam sa fac asta. Puteam sa il ascult, indiferent cat de crud si rautacios avea sa fie. Puteam sa ascult si sa nu ma las intimidata, nici impresionata.
               "Am inteles deja ca nu vrei sa imi dai sansa de a-ti explica ce s-a intamplat in noaptea aia si nu pot sa te condamn pentru asta. Dacă preferi sa păstrezi imaginea unui tiran cu numele meu pe ea, n-ai decat, dar dacă am reușit sa te citesc macar putin in lunile de pana acum atunci știu sigur ca macar pentru o clipa te-ai învinuit pentru accidentul meu. Sa nu o faci, soricico. Eu nu o fac. A fost vina mea." Spuse simplu, inexpresiv.
               "In regula." Am murmurat banuitoare, caci dacă știam cum sa ma port cu Aidan cel scos din sarite si cu Aidan fratele diavolului, atunci in privința lui Aidan cel calculat si rațional eram complet lipsita de aparare.
               "N-o sa mai incerc sa te impiedic sa plec." Imi spuse hotărât. "Nu am nici un drept sa o fac si chiar dacă as avea tot nu ar trebui sa o fac. Sper ca ticalosul de Robby e mândru de monstrul pe care l-a creat." Pufni apoi clatinand din cap.
               "Cine e ticalosul de Robby?" Am întrebat, neavand idee ce altceva sa spun.
               Creierul meu intrase in stand-by, dar numai atat. Inima mea parea sa se franga sub greutatea vocii lui, nările ma usturau din cauza mirosului sau si in abdomen simteam tot felul de senzații, de parca pana si bebelusul care nu era mai mare decat un sâmbure de portocala, simtea apropierea lui Aidan. Din orice punct de vedere priveam nu puteam sa neg ca cei doi împart același ADN. Asta ma bucura si ma terifia in aceeași masura.
               "Psihologul care mi-a făcut viata un iad cat am stat la dezintoxicare. Dacă vrei părerea mea, omul e complet dus si intre toți cei de acolo el e cel care are urgenta nevoie sa fie închis intr-un ospiciu." Declara cu o convingere imposibil de contrazis, gesticuland chiar pentru a-si intari spusele.
               Nu-l văzusem niciodată așa. Atat de natural, atat de uman, atat de accesibil de parca zeul dezastrelor se prefacuse in ceata si lasase in locul sau un simplu om. N-am putut sa-mi retin un zambet, nici macar nu mi-am dat seama când buzele mi s-au curbat privindu-l curioasa si surprinsa. Când am realizat ca zambeam m-am oprit brusc. A sesizat si el schimbarea si si-a dres glasul zgomotos.
               "Chiar ai de gând sa pleci?" M-am întrebat schimband tonul si registrul.
               Am incuviintat dand din cap, fara sa indraznesc sa rostesc vreun cuvant.
               "Dacă asta e decizia ta finala atunci nu o sa fiu eu cel care îți sta in drum, Olivia. Asta a fost ultima mea încercare in ce te priveste. Trebuie sa invat sa pierd cu demnitate si nu văd un alt moment mai bun decat prezentul ca sa o fac. Drum bun, soricico." Mai spuse inainte de a se rasuci pe calcaie si de a porni in josul holului.
               Am ramas privindu-i spatele pana când a ieșit din raza mea vizuala si încă putin după aceea. Am închis apoi usa si m-am sprijinit cu spatele de ea, îmbrățișându-mi abdomentul încă plat.
               Renunțase, in cele din urma. Am tot sperat ca o sa se intample zile in sir, dar acum când s-a intamplat cu adevarat...durea ca naiba. Durea ca in seara aceea in care ma alungase. Durea ca fiecare privire incarcata de ura pe care mi-o aruncase si pe care nu reușisem sa o înțeleg.
               Am reușit sa ma adun la timp cat sa imi schimb hainele, sa imi prind parul si sa fiu gata pentru prânzul organizat de mama lui Amery. As fi preferat sa imi torn acid de baterie in urechi si sa imi intep venele cu ace de cusut decat sa fac asta, dar apucasem deja sa promit si după prestația de Oscar a mamei de la micul dejun nu voiam sa atrag prea mult atentia asupra mea. Când am coborât in sufragerie l-am cautat pe Aidan cu privirea, dar nu era acolo.
               Ce mai vrei acum, Olivia? A încercat de nenumărate ori sa vorbească cu tine si de fiecare data i-ai intors spatele. Acum n-ai decat sa inveti sa traiesti cu consecintele, ma mustra vocea ratiunii, pe care nici macar nu puteam sa o contrazic.
               "Suntem gata?" Intreba Elora intrand pe usile duble dinspre gradina alaturi de mama.
               Sa le văd pe amandoua mergand umar la umar parea o scena desprinsa din filme SF. Elora nu o plăcuse pe mama de la bun început, la fel cum Aidan nu ma plăcuse pe mine si niciunul dintre ei nu s-a chinuit sa ascunda asta. Ce se întâmplase aparent peste noapte de au ajuns sa poata coexista intr-o aparenta armonie? Era peste puterile mele de înțelegere.
               "Sa mergem." Spuse mama verificând ceva in telefon. "Suntem așteptate."
               Le-am urmat fara tragere de inima spre mașina mamei parcata in fata casei. Am urcat pe bancheta din spate si mi-am fixat privirea spre fereastra. Imi era greata, somn, sânii ma dureau ingrozitor, migrena parea sa se fi instalat permanent si oricâte dulciuri as fi mâncat tot aveam impresia ca nivelul de zahăr din sange imi e in continua scădere. Planuiam ca a doua zi, odată ajunsa in New York, sa caut un doctor care sa imi urmareasca sarcina.
               "Te simti bine, Olivia?" Ma chestiona Elora aruncându-mi priviri in oglinda retrovizoare.
              "Da, doamna Clark. De ce nu m-as simti bine?"
               "Pari putin cazuta pe ganduri."
               Am ridicat nepasatoare din umeri si am continuat sa privesc absenta casele si blocurile pe langa care treceam, barurile si cafenelele in care mersesem cu prietenii mei. Știam ca o sa imi fie dor de ei, știam ca o sa imi fie dor de Dark Valley indiferent cat de dificil imi fusese sa trăiesc aici.
               Mama a parcat mașina pe aleea din fata reședinței Ashbury si toate trei am coborât. Venisem de multe ori acasă la Amery, dar stand in fata casei si stiind ca e ultima oară când intru acolo a fost... dureros. Ochii mi s-au umplut de lacrimi si m-am dat instinctiv un pas inapoi.
               "Haide, Livie." Ma striga mama peste umar, neavand habar de zbuciumul din interiorul meu.
               Dumnezeule, hormonii astia ma dau peste cap. Cum o sa rezist încă opt luni in felul asta?
               Miriam a deschis usa zâmbind larg, mama a îmbrățișat-o si Elora a atins-o ușor pe brat. Facusem doar un pas pe scări când cineva m-a insfacat din spate si mi-a acoperit nasul si gura cu palma. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost zâmbetul mamei, apoi mi-am pierdut cunostinta.