#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

12. Liv. A venit...Olivia?!

              Liv

Dintotdeauna am detestat mirosul din spitale. Medicamente, dezinfectant si moarte. L-am urat in mod special cat timp am zăcut pe un pat asemanator celui pe care zacea Aidan, când nu știam dacă voi mai putea sa-mi folosesc mana dreapta vreodata la fel ca inainte.
De doua zile zaceam din nou in același spital, doar ca nu-mi mai faceam griji pentru mana, ci pentru inima mea. De doua zile eram imbracata cu aceeași rochie, nu mancasem nimic si băusem apa doar cat sa ma ajute sa supravietuiesc. Ma învinuiam teribil pentru cele întâmplate.
"Aidan vine după noi." Imi spusese Dean inainte de a iesi de pe drumul batatorit dinspre coasta, in noaptea aceea.
"Accelerează. Nu-l lasa sa ne ajungă din urma." L-am rugat panicata, furioasa si in pragul disperării.
"Ești sigura ca nu vrei sa imi spui ce s-a intamplat? Chiar nu arati bine, Olivia."
"Doar condu mai repede si taci din gura!" Am țipat aruncand in continuu priviri in spate, prin luneta.
"Il lasam in urma la primul semafor. Linișteste-te." Imi spuse Dean imediat ce am intrat in oras.
"Nu-l lasa sa ajungă la mine, Dean." L-am implorat cu privirea incetosata de lacrimi. "Nu acum."
Dean a accelerat cu putin inainte de semafor si am reușit sa trecem pe galben. Am rasuflat usurata, crezând ca am scapat de Aidan. Apoi am auzit...zgomotul...impactul răsunător. Dean a intors mașina intr-o fractiune de secunda. Nu-mi amintesc când am ajuns in mijlocul intersecției, când a coborât Dean si a fugit spre mașina lui Aidan, când a reușit sa il scoată dintre fiarele îndoite. Eram paralizata. Eram terifiata, îngrozită si încă ii simteam buzele pe pielea mea, mainile plimbându-se pe corpul meu. Eram îngrozită de posibilitatea ca el sa fie... sa nu mai fie.
In momentele alea nu am fost in stare sa vorbesc cu nimeni, sa privesc pe nimeni in ochi. Erau prea multe zgomote in capul meu, prea multe voci care ma acuzau in același timp si care semanau cu ale prietenilor mei, cu a mamei, a lui Adrian si a Elorei.
Sala de așteptare s-a umplut in careva minute după ce eu si Dean am ajuns acolo, imediat in spatele ambulanței. Khai si Ethan au fost primii care au ajuns, urmați îndeaproape de mama si Elora. Adrian a ajuns cateva minute mai tarziu iar Amery, Avelia si Sya imediat in spatele lui. Acea prima noapte nu a fost animata decat de medicii care veneau si plecau.
"A consumat droguri, alcool sau alte substanțe stupefiante?"
Da, a făcut-o.
"Suferă de boli cronice, alergii sau alte probleme medicale despre care ar trebui sa știm?"
Nu.
"Trebuie sa intre in operație. Avem nevoie de semnătura unui membru al familiei."
Mama a fost cea care a semnat documentele doctorului.
"Operația continua, domnule Clark. Am intampinat ceva probleme, dar acum e stabil."
"A ieșit raportul toxicologic."
In punctul acesta nu am mai rezistat. M-am desprins de perete si am plecat in cautarea Aveliei, care disparuse de ceva timp. Nu voiam sa știu câte feluri de substanțe avea Aidan in corp. Nu voiam sa imi dau seama cat de proasta si inconstienta fusesem defapt. Era mai ușor in acel moment sa trăiesc in negare si ignoranta.
Am reușit sa o gasesc pe Avelia cu ajutorul aplicației de localizare. Era doua etaje mai sus, la capatul unui hol lung si gol care se termina cu ferestre înalte. M-am oprit langa ea si am privit lung pătuțurile aliniate in care bebelusii dormeau sau se smiorcaiau.
"Mi-am reamintit cat de scurta e viata si cat de repede se poate termina." Spuse in cele din urma. Doar când a vorbit mi-am dat seama ca plângea. "De ce as aduce un copil nevinovat in lumea asta? Dacă in următorul accident o sa fie implicat Khai? Dacă o sa fiu eu?"
Ii înțelegeam punctul de vedere, chiar înțelegeam. Nu eram de acord cu el.
"Dacă mama moare maine din orice motive, a lasat ceva in urma ei. Pe mine. Dacă eu mor maine, nu las nimic inafara de cateva tablouri amărâte dintre care multe neterminate." Am spus simtind un gust amar in gura din cauza realitatii dureroase pe care o scosesem la lumina.
"Mi-e frica." Sopti Avelia dintr-o suflare. "Vreau o familie cu Khai, il iubesc si știu ca viitorul meu alaturi de el o sa fie aventura vietii mele, dar mi-e al naibi de frica, Liv."
As fi vrut sa pot, dar nu aveam cum sa ii alung frica. Nu puteam lua decizii in locul ei, nu puteam sa o oblig sa vada lucrurile altfel fata de cum le vedea deja. Mi-am incolacit bratul in jurul brațului ei si mi-am asezat capul pe umarul ei.
"Dacă Aidan pătește ceva..." am murmurat simtind cum lacrimile incearca sa ma asfixieze. "O sa fie numai vina mea."
Avelia nu a spus nimic, doar si-a sprijinit capul de al meu. Am stat acolo mult timp si am privit bebelusii nou nascuti. M-am întrebat ce fel de viata vor avea, in ce se vor transforma acele creaturi nevinovate peste zece, douazeci sau treizeci de ani.
Când am coborât in sala de așteptare de langa blocul operator i-am gasit pe toți plangand, stand in colturi si ascunzându-si fetele. Mama si Aidan se îmbrățișau in fata usii. Mama plângea. Pentru o clipa am murit. Inima nu a mai pompat sange, creierul s-a deconectat de la corp, totul s-a oprit in mine.
"Operația a luat sfârșit, l-au mutat pe Aidan la Terapie Intensiva." Ne anunta Khai apropiindu-se șovăitor de locul in care si eu si Avelia incremenisem.
"Deci totul e bine?" Intreba Avelia plină de speranta.
"Operația a decurs bine. Următoarele ore sunt critice. Dacă reuseste sa treaca de ziua de azi o sa fie bine."
Avelia s-a apropiat de Khai si si-a lipit obrazul de pieptul lui. Khai nu a ezita nici o clipa inainte de a-si incolacit bratele in jurul ei. Si-a lipit nasul de parul ei si a inhalat adanc, cu ochii închiși.
"E totul in regula, iubito?" I-a murmurat in par fara sa se indeparteze vreun centimetru.
"Putem sa vorbim cateva minute? Știu ca nu e momentul acum si par o ticaloasa egoista pentru ca Aidan e in stare critica dar chiar...dacă vrei." S-a balbait si s-a precipitat Avelia.
"Aidan e bine. O sa fie bine. Nu am nici un dubiu in privința asta, așa ca sa nu ai nici tu. Putem sa vorbim, chiar cred ca ar trebui sa o facem." Spuse Khai oftand lung.
I-am refuzat politicos când m-au întrebat dacă vreau sa ii insotesc la cantina. Dumnezeu mi-e martor ca ultimul lucru la care eram dispusa sa asist in acel moment era o discutie siropoasa despre întemeierea unei familii care risca sa degenereze intr-o cearta de proportii.