#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

4. Liv. Cine este defapt bolnav?

Liv

Drumul de la mașina pana in camera mea a fost încețoșat, umbrit de intensitatea durerii. Aveam impresia ca mi se desprind oasele unele de altele. Durerea imi sageta nu numai cotul ci intreg bratul, pana la umar. Imi simteam ochii înțepându-ma din cauza lacrimilor. Si dacă ar fi fost numai durerea aceea m-as fi putut descurca, dar nu putea fi atat de simplu.
Usa camerei mele s-a deschis la perete. Aidan s-a sprijinit cu umarul in cadrul ei si ma privea lung. Avea in mana o sticla pe jumatate goala si se uita la mine inexpresiv si gol, exact ca o statuie.
"Ce vrei? Iesi din camera mea!" Am scrasnit printre dinti, rezistând impulsului de a tipa la el.
Nu voiam sa ii dau ticalosului satisfacție.
Fara sa-si desprinda privirea de la mine a ridicat sticla la buze si a băut cu lăcomie. Un firisor subtire de lichid i s-a scurs din coltul buzelor.
"Te doare?"
M-am holbat la el ca la un psihopat. La drept vorbind începeam sa fiu din ce in ce mai sigura ca Aidan chiar este psihopat.
"Ce sa ma doara, Aidan? Vorbeste clar si apoi pleacă de aici." I-am cerut frecandu-mi bratul dureros cu mana sanatoasa.
"Mana, soricico. Te doare mana?"
"Bineînțeles ca ma doare!" M-am rastit furioasa. "M-ai lovit la bratul sensibil, ticalosule!"
"Bine." A spus plin de satisfacție si a intrat in camera mea de parca avea vreun cat de mic drept sa fie acolo.
"Ti-am spus sa pleci, nu sa intri." Am marait printre dinti. Durerea crestea cu fiecare clipa ce trecea.
Aidan a lovit usa cu piciorul, sunetul pe care aceasta l-a făcut când s-a trântit a rasunat cu ecou in toată casa. Nu mi-a spus nici un cuvant. S-a asezat in partea opusa a patului, cu spatele sprijinit de stâlpul baldachinul, cu un picior îndoit si sticla in maini.
"Nu-mi pot bate capul cu tine in clipa asta." Am spus mai mult pentru mine.
M-am intors pe jumatate spre noptiera in cautarea analgezicelor. Incercam sa le folosesc doar când nu mai suportam durerea, ceea ce se întâmpla mult mai des decat eram dispusa sa recunosc.
Haide, trebuie sa fie un flacon ramas pe undeva pe aici.
Am simtit ca l-am prins pe Dumnezeu de picioare când am gasit cutiuta cu medicamente. Imi tremurau mainile când am încercat sa deschid capacul. Nu reușisem decat pe jumatate când flaconul mi-a fost smuls cu brutalitate dintre degete si aruncat cat colo pe podea. Toate pastilele s-au imprastiat.
"Ce mama dracului faci?" Am țipat de-a binelea, complet scoasa din sarite, ucigându-l pe nenorocit cu privirea in timp ce se făcea comod la celalalt capăt al patului.
"Vreau sa ma desenezi, Steel." Imi spuse si mai lua o inghititura de alcool.
Voia sa il desenez. Sa il desenez! Ori eu nu mai eram in deplinătatea facultăților mintale, ori tipul asta era foarte aproape de o coma alcoolica. Am clipit de cateva ori inainte de a ma putea convinge sa dau curs acelei conversații psihotice.
"O sa te intreb, cu toate ca presimt ca o sa imi para rau, dar numai de dragul artei conversationale. De ce, in numele a tot ce înseamnă logica, as face asta?" Am întrebat sprijinindu-ma mai bine de perne, incercand sa gasesc o pozitie in care bratul meu nu ma mai doare atat de tare.
"Pentru ca vreau si pentru ca imi ești datoare ca te-am învățat sa conduci." Spuse plictisit, cu capul dat putin pe spate.
"Sa presupunem ca tu vrei si eu chiar îți sunt datoare. Sa presupunem si ca eu sunt de acord sa o fac. Urmează o alta intrebare de o suta de puncte: cum ar trebui sa te desenez dacă ma doare mana iar tu doar ce mi-ai aruncat calmantele pe jos?"
Trebuie sa recunosc, Aidan mi se paruse fascinant din prima clipa in care il cunoscusem. Cu fiecare interacțiune pe care am avut-o pana in acel punct a reușit sa ma intrige si mai tare, caci nu imi era cu putința sa înțeleg cum si de ce un om poate sa traiasca atat de plin de ura, ranchiuna si mârșăvie.
"O sa o faci." M-a asigurat fara echivoc. "Exact așa, cu durerea care te-a făcut sa te ingalbenesti, frustrata si furioasa pe mine."
"De ce as face asta? De ce ai vrea așa ceva? Ce naiba e in neregula cu tine, amice?" Am țipat ridicându-ma in capul oaselor.
"Ia-ti creioanele colorate, soricico. Nu ma mișc de aici pana nu primesc un portret." M-a anuntat ridicându-si ambele picioare încălțate in pat, aruncându-le peste lenjeria mea alba imaculata imediat langa coapsele mele.
"Nu vreau." Am scrasnit printre dinti.
"Atunci felicitari, scumpo. Tocmai te-ai ales cu un coleg de camera." Ranji si imi facu cu ochiul peste buza sticlei. "Vrei?"
Am fost stat de surprinsa de intrebarea lui incat ambele mele sprancene au decolat.
"Ma intrebi dacă vreau sa beau?"
Aidan clipi de doua ori in directia mea.
"Eu sunt cel care bea si tu cea care se îmbata." Pufni si chicoti. "Asta am întrebat, nu? Dacă vrei. Ce altceva as putea sa îți ofer, huh?"
Maxilarul mi s-a incordat. Bratul imi zvâcnea, Aidan dansa samba pe nervii mei, era cald ca in iad in camera aia si imi simteam pielea încinsă si fierbinte. I-am smuls sticla din mana când a intins-o spre mine. Am lasat sa imi curga pe gat cateva inghitituri bune inainte ca arsura si amareala băuturii sa imi sfârtece gatul. Am închis ochii strans când am luat sticla de la buze si i-am intins-o.
"Foarte bine, Clark. Dacă vrei sa te desenez, o sa te desenez." Am cedat in cele din urma.
Habar n-aveam de ce naiba fac asta. Puteam sa plec, puteam sa alertez pe cineva, puteam sa fac ceva ca sa il evit, dar eram curioasa. Imi promisesem ca nu o sa mai fug de Aidan. Jurasem ca indiferent de ce o sa imi facă si o sa imi spună, n-o sa-l mai las sa ma facă sa fug cu coada intre picioare.
Am sarit din pat si m-am dus spre baie. Mi-am prins parul cu un creion pe care l-am luat din mers de pe birou, mi-am asezat ochelarii pe nas si mi-am luat din cuier tricoul tatei pe care il purtasem ultima oară când am pictat in camera asta. Când m-am intors in dormitor, Aidan stătea in același loc si privea fix.
"Schița sau pictura?" L-am întrebat apropiindu-ma de dulapurile in care imi tineam o parte din lucruri.
"Nu înțeleg ce ma intrebi. Am zis ca vreau un portret." Ma anunta Aidan cu vocea moale din pricina alcoolului.
"Portretul sa fie o schița in creion sau o pictura in acuarele?"
"O sa îți fac o favoare si o sa te las pe tine sa decizi." Pufni arogant.
Scrasnind din dinti am scos un caiet de schite si un creion vechi. Voiam sa ii fac o pictura realista in acuarele pe care sa o atârn pe perete in loc de tinta la darts, dar asta ar fi durat ore intregi, așa ca planuiam sa fac pictura după schița.
"Nu îți pot face o pictura in ulei pocnind din degete. Durează ore intregi si asta fara detalii, dar o sa fac o schița pe care o sa o folosesc apoi ca sa..." M-am oprit la jumătatea propozitiei si am înghețat. "Ce e?"
Aidan se holba in continuare la mine fara sa spună nimic cateva secunde lungi. Eu am ramas pe loc circumspecta si poate putin speriata. Intr-un final Aidan clatina din cap si isi relua privitul peretelui.
"Fa ce vrei." Imi spuse nepasator.
M-am asezat pe marginea patului având grija sa imi asez picioarele intr-o pozitie decenta. Mi-am luat creioanele si am asezat caietul pe genunchi.
"Incep acum. O sa dureze cam jumatate de ora, poate putin mai mult." L-am anuntat incercand sa ma decis ce creion ar trebui sa folosesc pentru început.
"Nu am nimic altceva mai bun de făcut." Murmura plictisit si ridica din nou sticla la gura.
Am început sa ii schitez portretul, la început in linii mari, apoi din ce mai detaliat. Ochii putin oblici, genele lungi si negre in ciuda parului blond cu reflecții aurii. Eram ferm convinsa ca nu o sa reusesc sa ii nimeresc nuanta ochilor-acel turcoaz marin brutal.
"De ce vrei un portret?" L-am întrebat după o perioada de tacere ce parea infinita.
"Vreau sa il atârn deasupra patului si sa ma uit la mine in timp ce fac sex." Imi spuse la fel de inflexiv.
Nasul mi s-a incretit de dezgust. Ticălos nesimțit!
"Are logica, din moment ce te iubești atat de mult." Am pufnit clatinand in cap.
"Bineînțeles ca ma iubesc, Steel. Trebuie sa o fac, dacă nimeni altcineva nu o face." Spuse după cateva secunde cumva...sincer. Da, cred ca sinceritatea a fost cea care i-a făcut vocea sa para atat de umana.
L-am privit putin mai mult decat era necesar. Ii desenam linia parului si fruntea, dar incercam sa ii surprind privirea. Nu parea trist, nici suparat si nici abătut, cu toate ca si dacă ar fi fost așa eu nu as fi avut de unde sa știu. Arata resemnat.
"De ce nu m-ai lasat sa iau o pastila?" L-am întrebat incercand sa ma concentrez la schița care prindea contur din mainile mele.
"Ca sa te doara."
Cu asta m-a făcut sa las creionul jos si sa ma holbez la el fatis. Nici macar nu parea ca isi bate joc de mine. Parea ingrozitor de sincer, dat fiind ce tocmai spusese. Chiar am crezut o clipa ca nu am auzit bine sau nu am inteles.
"Ca sa ma doara." Am repetat de-a dreptul prosteste, incercand si esuand sa înțeleg motivul. "De ce vrei sa ma doara?"
"E simplu, defapt." Ma asigura inainte de a bea din nou. "Ori de câte ori o sa ma uit la tabloul ăla o sa imi amintesc ca in timp ce il făceai te durea." Mi-a explicat de parca imi spunea cum e vremea maine.
"Îți dai seama cat de bolnav ești? E o intrebare retorica oricum, dar îți dai seama?" L-am întrebat reluând schița, mult mai furioasa decat inainte.
Poate o sa ii adaug si niste coarne de diavol. Si o mustata ca a lui Hitler. Cred ca ar trebui sa ii cercetez arborele genealogic, sigur e ruda cu vreun psihopat.
"Nu îți bate joc de plăcerile oamenilor, Steel. E posibil ca intr-o zi, dacă o sa le afli motivele, sa iti fie foarte rușine sa te mai uiți in oglinda." M-a atentionat in beția lui.
"E foarte putin probabil sa se intample asta in ce te priveste pe tine, dar mulțumesc pentru sfat. Nu e nevoie sa vorbesti, Aidan. Continua sa bei si o sa termin imediat." Am murmurat concentrându-ma asupra desenului.
"Atat de repede?"
"Huh?"
"Termini atat de repede de obicei?"
M-am oprit pentru o clipa, atat cat a durat sa înțeleg ce ma intreaba. Mi-am ridicat ochii spre el. Avea privirea tulbure si un zambet larg si prostesc de betiv.
"Ce ma intrebi, defapt?" Am marait mijind ochii.
"Despre desen, Steel. Dacă de obicei termini..."
"Nu mai vorbi, Aidan!" Am țipat fixând foaia din fata mea cu privirea.
Aidan chicoti amuzat dar nu mai spuse nimic. A reușit sa stea intr-un loc treizeci de secunde, după care a început cosmarul. La început isi bataia picioarele intr-un ritm pe care numai el il auzea, apoi si-a schimbat pozitia de cel putin cinci ori după care a început sa se foiasca dintr-o parte in alta a patului. Am lasat din nou creionul deoparte si m-am uitat la el exasperata.
"Cum poți sa dormi in patul asta? E mic!" Pufni si lovi cu cotul tăblia de la picioarele patului.
"Pentru mine e mai mult decat suficient si dat fiind ca e patul meu cred ca asta e tot ce contează. Poți sa nu te mai foiesti atat?" I-am cerut incercand sa imi dau seama in care moment al vietii mele deviasem atat de mult incat ajunsesem sa ii fac portrete in mijlocul noptii unui alcoolic nesimțit, mitocan si posibil periculos.
Ticalosul ridica ambele maini in semn de predare. Nu am apucat sa ridic creionul inainte ca Aidan sa-si dreagă glasul pentru a-mi atrage atentia.
"Ce mai e acum?"
"Perna." A spus facand semn cu barbia in spatele meu.
Am privit nelamurita pana mi-am dat seama ce imi cere. Am luat o perna si i-am aruncat-o in fata, apoi am încercat sa ma concentrez din nou asupra schitei. Ceva nu era bine. Nu reuseam sa surprind ceva de pe chipul lui pe hartie. Habar n-am ce anume, poate cinismul sadic sau răutatea diabolica.
"Trebuie sa imi spui ceva." Mi-a ordonat după scurt timp.
Am ridicat ambele sprancene fara sa imi iau ochii de la ce faceam.
"Trebuie, zici? Ce anume trebuie sa îți spun?" Am mormait.
Nu e bine. Nu e Aidan. Pe măsura ce avansasem cu schița ma impotmolisem undeva. Unde? Unde, fir-ar sa fie? Am muscat capatul creionului incercand sa imi dau seama ce lipsea.
"Ai văzut filmulețul din care Amery a luat pozele făcute publice la licitație?"
Mi-a luat o clipa sa înțeleg la ce filmuleț si la ce poze se refera, iar când am făcut-o mi-am ridicat ochii spre el imediat. Obrajii imi ardeau si probabil eram mai rosie decat leguma.
"Ihim." Am inganat, ca o idioata, in loc sa neg.
Pe chipul lui Aidan a aparut un ranjet lasciv. Dumnezeule, era atat de nedrept felul in care reușea sa ma intimideze chiar si atunci când nu incerca sa ma intimideze. Mi-am ferit privirea atunci când a lui a coborât mai jos de gatul meu si m-am prefăcut concentrata, dar adevarul e ca nu vedeam nimic altceva in fata ochilor inafara de imaginile alea blestemate.
Aidan a adormit la un momendat, spre dimineața. Nu imi amintesc când am adormit eu, intre a doua si a treia schița, dar s-a intamplat.
Ceea ce imi amintesc insa e ca m-am trezit cateva ore mai tarziu, in cealalta pare a patului, in bratele lui Aidan. Am avut parte de șocul vietii mele si nu doar pentru ca avea mainile înfășurate in jurul meu fara sa încerce sa ma sugrume. Nu, ceea ce m-a surprins a fost faptul ca nu am făcut nici o miscare sa ma indepartez de el.
Oare sufăr de sindromul Stockholm? Oare Aidan a reușit sa ma traumatizeze atat de tare incat am început sa il percep ca pe ceva...bun in toată răutatea lui?
Astea au fost ultimele ganduri inainte ca somnul sa ma fure încă o data. Când m-am trezit din nou Aidan era de mult plecat si parea un vis îndepărtat... sau un cosmar.