#3 Pensule si secrete (Seria Dark Valley)

10. Liv. Fa-ma sa plang

               Liv

               "Amintiți-mi din nou de ce v-am lasat sa ma convingeți ca asta e o idee buna?" Am întrebat mai mult spre nicaieri decat spre prietenele mele.
               "Pentru ca nu in fiecare zi tabloul tau este vândut la suprapreț si doua persoane se lupte ca sa il obțină." Veni răspunsul numaidecat din gura lui Amery de la volan. "Cat de tare e asta? Cred ca ești foarte mandra."
               Eram. Bineînțeles ca eram. Cu cateva zile in urma domnul Carlis ma anunțase ca cineva voia sa imi cumpere tabloul iar a doua zi m-a sunat pe cat de socat, pe atat de entuziasmat ca a mai aparut un cumpărător si urmează sa mijlocească negocierea si vânzarea. Un tablou care valora mai putin de doua mii de dolari a fost vândut pentru cinci mii. Nu știam care dintre cei doi câstigase si nici nu ma interesa.
               "O sa ma obligați sa sărbătoresc vânzarea fiecărui tablou?" Le-am întrebat privind de la una la alta.
               "Probabil ca da." Raspunse Avelia cu o sinceritate pe care o apreciam. "In seara asta chiar am nevoie de tine, Liv. Sya a venit acasă mai devreme si ne întâlnim la Sins. O sa fie ciudat si am nevoie de voi."
               Știam ca Sya venise in oras. Cu greu a reușit sa ma convinga sa nu merg după ea la aeroport. Eram foarte nerabdatoare sa o văd si imi fusese dor de ea, dar nu ma simteam in dispozitie de sarbatoare.
Ce credeai? Ca Aidan si Olivia o sa traiasca fericiți pana la adânci bătrâneți? Cuvintele lui Aidan mi se plimbau prin minte toată ziua si buna parte din noapte. In fiecare zi. In fiecare noapte. Nici macar nu mai trecuse pe acasă de marți seara si nu auzisem nimic de el toată saptamana.
"Lucrurile intre tine si Khai s-au rezolvat?" Se interesa Amery cu precautie.
"Nu tocmai." Ofta Avelia lung. "Nu e ca si cum nu imi doresc o familie si un viitor cu Khai, pentru ca practic asta e ceea ce am visat de când eram mica, dar un copil? Nu știu dacă sunt pregatita pentru o asemenea responsabilitate. Pe partea cealalta ma gândesc ca sunt alte femei care ar face moarte de om ca sa ii facă un copil ticalosului iar eu m-am speriat si am făcut o criza."
"Hei, nu spune asta." A sarit imediat Amery revoltata. "Nu trebuie sa faci un copil doar pentru ca alte femei ar face asta. Khai te-a ales pe tine dintre toate celelalte si a făcut-o cu un motiv, Ave. Sunt sigura ca o sa ajungeți la un consens pana la urma."
"Ce ar fi atat de rau in a face un copil?" M-am trezit întrebându-le pe ele si pe mine. "Copii sunt minunați. Imi imaginez ca sunt chiar mai minunați când sunt ai tai si ai barbatului pe care il iubești."
"M-am gandit si la asta, Liv." Recunoscu Avelia. "Mi se topeste inima când imi imaginez bebelusi cu ochi cenusii si rânjete nevinovate, dar nu pot sa trec peste panica ce-mi blochează mintea. Nu vorbim despre o jucărie pe care o poți pune intr-un colt când te saturi de ea. Nu vreau sa fac copii ca sa creasca așa cum am crescut eu sau mai rau, așa cum a crescut Khai."
"Asta ar fi imposibil!" Am pufnit sec.
"Așa e, ar fi imposibil. Nici tu, nici Khai nu le-ati face copiilor vostrii ce v-au făcut ai vostri voua, Avelia. Asta nu e un motiv sa faci copii dacă nu ești pregatita, dar nici nu e un criteriu decisiv ca sa nu ii faci."
"Vreau sa trec de seara asta si apoi o sa incerc sa vorbesc cu Khai. Din nou." Ofta Avelia.
Nu puteam decat sa imi imaginez cum se simte, prinsa intre ciocan si nicovala, rupta in doua de iubirea fata de Khai si frica de necunoscut. Eu cu greu reuseam sa ma motivez sa ma uit la portretul pe jumatate terminat al lui Aidan iar atunci când o faceam nu știam dacă sa il termin sau sa ii dau foc.
Amery a parcat mașina in fata la Sins. Mașina Syei era deja acolo si am surprins-o pe Avelia privind-o lung. Din nou, nu-mi puteam imagina cum se simte. Am coborât din mașina entuziasmata sa o văd pe Sya si ingrijorata pentru Avelia. Poate ca pana la urma toată lumea se spulbera intre sentimente si ganduri. Eram la doi pasi de intrare când telefonul meu a sunat. Numele lui Dean umplea ecranul.
"Mergeți inainte. Vin si eu imediat." Le-am spus fetelor întorcându-ma pe calcaie pentru a pune putina distanta intre noi.
Habar n-am de ce, dar am simtit nevoia sa ma uit in stanga si dreapta inainte de a-i raspunde, de parca faceam ceva ilegal.
"Dean?" Am murmurat circumspecta. "Ce s-a..."
"Nu știu unde ești si ce faci, dar ar fi bine sa vii aici." Răzbi vocea taraganata a lui Dean de la capatul liniei.
"Unde înseamnă aici, mai precis? Si de ce sa vin oriunde?" M-am interesat curioasa.
"Aici, la casa de pe stânci in care a stat Avelia si pe care idiotul de Khai o pastreaza ca zestre."
"Dean, știi pe cine si sunat? Sunt Liv. Olivia Steel. Habar n-am ce vrei de la mine, dar nu..."
"Aidan a luat-o razna. Ai face bine sa vii aici, acum!" Se ratoi Dean din ce in ce mai recalcitrant.
Mi-am simtit inima luand-o la galop. Mi-am simtit furia revarsandu-se din mine in valuri violente si distrugatoare.
"Nu e problema mea ca individul ăla a luat-o razna. Si oricum, ce as putea sa fac eu? Suna-l pe Adrian sau, si mai bine, suna la un ospiciu de nebuni!" I-am sugerat deloc politicoasa.
La capatul celalalt al apelului s-a așternut linistea. Am așteptat cateva clipe. Ma pregăteam sa închis când Dean a oftat lung si zgomotos, aparent scos din sarite.
"Îți amintesti despre pasarea pe care ai pictat-o in tabloul de la galerie? Nu sunt prost, Olivia. Pot sa fac pe prostul, dar nu sunt. Nu știu nici ce e intre tine si Aidan si nici nu sunt sigur ca vreau sa aflu pentru ca de obicei treburile lui Aidan sunt dubioase. Ce știu insa e ca a luat-o razna si s-a închis intr-o camera, a spart lucruri, vorbește numai tampenii si l-am auzit spunându-ti numele de cateva ori."
A fost randul meu sa tac. Nu știam ce sa simt in legatura cu toate lucrurile pe care tocmai le auzisem, nu știam nici dacă ar trebui sa simt ceva, dar știam chiar si atunci ca trebuie sa fac ceva.
"Vino si incearca sa vorbesti cu el, Olivia. Eu si baietii suntem aici si dacă o ia razna complet nu o sa il lasam sa se atinga de tine, îți promit. Nu vrem sa il lasam in urma si in clipa asta nu noi suntem cei care putem sa il tragem inainte."
Dean mi-a închis telefonul.
Am sarit in primul taxi disponibil, fara sa-mi dau prea mult timp de gândire, pentru ca știam ca frica o sa ma năpădească si o sa fac cale intoarsa. Nu am apucat decat sa ii dau un mesaj lui Amery in care i-am spus sa nu ma aștepte si am aruncat telefonul pe fundul genții.
               Khai a fost cel care mi-a deschis usa. Era negru de furie, maxilarul ii era incordat si ma ucidea cu privirea. Am trecut pe langa el ignorandu-l cu perseverenta. Am intrat in casa si am dat de Ethan, cel putin la fel de furios ca si Khai.
               "Unde e?" Am întrebat, știind ca e inutil sa specific persoana la care ma refer.
               "Nu trebuia sa vii aici, Liv." M-a avertizat Ethan cu o voce ce semăna mai degeaba cu a morții decat cu a prietenului meu.
               "Știu, Ethan. Acum va rog sa ma scuzați." Ma duc sa ucid o pasare albastra.
               Am trecut pe langa Ethan, dar nu am apucat sa fac nici un pas inainte ca degetele lui sa se înfășoare in jurul incheieturii mele.
               "Nu trebuie sa faci asta. Nu e responsabilitatea ta si s-a purtat ca un dobitoc."
               Mi-am tras încheietura din stransoarea lui si am pornit spre scări fara sa le arunc lui sau lui Khai vreo privire. Pe la jumătatea scarilor un sunet înfundat m-a făcut sa tresar. Când am ajuns sus s-a auzit din nou.
               "Ce face acolo?" L-am întrebat pe Dean care nici macar nu realizase ca ma apropiasem atat de mult de el.
               "Ai venit." Murmura clipind des si sarind in picioare din locul de pe podea pe care partea ca se instalase destul de comod.
               Am incuviintat dand din cap si m-am apropiat de usa. Era imposibil sa imi dau seama exact ce se întâmpla pe partea cealalta a acesteia, dar era evident ca Aidan se lupta aprig cu orice ii iesea in cale.
               "Intr-un fel ma bucur ca incearca sa dărâme casa. Macar așa știu sigur ca nu a murit încă." Spuse Dean scarbit.
               "Poți sa pleci. Ma descurc." I-am spus punand o mana pe lemnul usii, invocând tot curajul pe care il puteam obtine.
               "Nu e o idee buna sa ramai singura cu el acum."
               "Pleacă, Dean. Aidan nu o sa imi facă nimic." Am spus privind atat de intens usa incat ma asteptam oricand sa apara o gaura in ea.
               "Olivia, îți spun ca Aidan nu e..."
               "Am spus sa pleci." M-am rățoit aruncându-i o privire peste umar. "O sa fiu bine. Nu o sa imi facă nimic, iar dacă o sa imi facă atunci e vina mea. Am intrat aici se buna voie. Vrei sa îți dau si in scris?"
               Dean m-a privit lung. Habar n-am ce vedea el când se uita la mine, dar știam ce vedeam eu când ma uitam la el. Un băiețel pierdut care nu găsea drumul spre calea cea buna. Un om inteligent si sarcastic care ascundea totul sub o carcasa de indiferenta crasa si o nesimțire atent calculata. Imi parea rau pentru el. Imi parea rau si pentru Aidan. Eram, pentru prima data, fericita cu faptul ca pot sa fiu eu insami, ca nu am nevoie de alcool, droguri, minciuni si secrete ca sa fiu eu. Fericita ca dacă imi dai pensule si culori pot sa fac orice sa prindă viata.
               După ce Dean a coborât, am bătut incet in lemn.
               "Aidan!" Am strigat lovind in continuare usa. "Poți sa deschizi?"
               Nu am primit nici un răspuns, dar zgomotele ce veneau din interior incetasera subit.
"Deschide usa, Aidan. Vorbesc serios, deschide!" Am țipat lovind din ce in ce mai tare mai agresiv in usa.
Spre marea mea surprindere si totala mea groaza, usa s-a deschis. Ma asteptam sa il văd pe Aidan Clark cel de toate zilele: ticălos, rautacios si marsav, cu un ranjet lasciv si o sclipire albastra mortala in privire. Cel care a deschis usa aceea nu era Aidan. Nu putea sa fie. Era epava barbatului care imi transformase viata in iad.
"Ce cauți aici, soricico? Chiar nu inveti niciodată ca nu se întâmpla nimic bun când încerci sa ma salvezi?" Mormai intr-un fel atat de resemnat incat mi-a fost...mila de el.
               "Nu se întâmpla nimic bun nici când incerc sa te evit, deci care e diferenta? Lasa-ma sa intru."
Am trecut printre el si tocul usii exact când se pregatea sa o inchida. Am fost atat de fericita ca am reușit sa intru incat mi-a luat cu o secunda prea mult ca sa imi dau seama de tot ce era in jurul meu. Când am văzut sticlele si geamul sparte, mobila distrusa, tapetul rupt de pe pereți m-am întrebat ce fel de fiara fusese inchisa acolo. Apoi Aidan cu ochii morti s-a proptit in fata mea, iar eu am aflat despre ce fiara era vorba si m-am dat un pas in spate.
               "Nu imi dau seama dacă ești foarte curajoasa sau incredibil de proasta, soricico. Am impresia ca o sa ne lamurim in scurt timp." Imi spuse înclinând capul in lateral.
               Duhnea a alcool, avea cearcăne uriase ce-i înconjurau ochii si pupilele atat de dilatate incat albastrul ochilor lui nu se mai vedea decat in doua cerculete subtiri pe margini. Era palid si nu arata deloc bine. Brusc mi s-a făcut foarte frig in ciuda căldurii de afara. Si foarte, foarte frica.
               "De ce faci lucrurile astea? De ce îți faci toate lucrurile astea, Aidan?" L-am întrebat forțând fiecare cuvant sa mi se desprinda de pe buze.
               "Habar n-am la ce te referi."
               "Ba eu cred ca știi foarte bine la ce ma refer." Am pufnit clatinand din cap. "Si cred ca știu de ce ai nevoie acum." Am indraznit sa presupun.
               "Crede-ma, Olivia, nu ai nici o idee despre lucrurile de care am nevoie." M-a contrazis imediat, o sclipire maniacala a obisnuitului Aidan aparand in ochii impostorului.
Aidan nu imi era prieten. Nu il simpatizam si nici macar nu il placeam. In ciuda acestor lucruri o nevoie disperata de a-l salva de sine a incoltit in pieptul meu si a crescut atat de repede incat nu mai puteam sa respir. Ma durea atat de tare sa il văd in halul acela incat as fi fost dispusa sa ii iau locul numai ca sa nu ma mai doara. Atunci am inteles ce am de făcut.
"Ba da. Știu." Am spus in soapta susținându-i privirea.
Am încercat sa ma mișc așa cum te misti in preajma animalelor salbatice: incet si cu precautie. Mi-am îndoit genunchii incet sub privirea lui din ce in ce mai banuitoare. Când am ajuns in genunchi si m-am sprijinit pe calcaie parea cu adevarat socat.
"Ce naiba faci, Olivia? Ridica-te!" S-a rățoit, dar nu a făcut nici un pas spre mine.
Am clătinat cu vehementa din cap si mi-am fixat privirea in pamant. Mi-am spus ca nu contează. Mi-am spus ca fac asta pentru mine, nu pentru el. Mi-am spus multe minciuni.
"Ești un bărbat foarte puternic, Aidan. Atat de puternic incat de fiecare data când pierzi controlul asupra unui lucru, iti pierzi mințile. Lasa-ma sa te ajut sa iti recapeți controlul asupra ta. Te rog." I-am cerut cu o voce atat de clara si sigura incat simteam ca înfloresc pe interior.
"T-termina. Termina cu prostiile. Ridica-te." Mi-a cerut din nou, mult mai slab decat prima oară.
In acel punct știam ca lupta era pe jumatate câștigată. Poate ca eu eram in genunchi, dar nu Aidan deținea controlul.
"Haide, Aidan. Fa-ma sa plâng." Am închis ochii, nevenindu-mi sa cred ca am spus intr-adevăr ce tocmai spusesem.
Linistea s-a lasat intre noi. O liniste pe care nu o spargea decat sunetul valurilor care se izbesc de stânci. Nu știam ce ii cer defapt lui Aidan, dar știam ca o sa imi ofere. Atunci m-am întrebat pentru prima oară dacă sunt oare pregatita sa primesc ce avea Aidan de oferit.
               "Olivia, nu înțeleg ce vrei de la mine. Nu am chef de ghicitori si sincer sa fiu nici de tine nu am chef. Pleci sau te dau afara?" Spuse ceva mai arțăgos, venindu-si incet in fire.
               Am ramas nemișcată, fara sa scot un sunet sau sa ridic privirea din pamant. Știam ca asta o sa il enerveze si deși putea fi o misiune sinucigasa, merita sa incerc.
               "Îți place sa te umilești de buna voie, soricico? Te pui in genunchi si astepti sa încasezi lovitura după lovitura? Nici macar tu nu poți fii chiar atat de patetica. Ridica-te odată!" Vocea i-a sunat din ce in ce mai puternica pana când a semănat cu un răcnet la sfarsit.
               Am fost nevoita sa imi reamintesc de nenumărate ori de ce fac toate lucrurile astea. De ce numai nu il rog frumos sa ma raneasca. De ce cu fiecare țipat si vorba acida pe care o lansa, mie imi venea inima la loc.
               "Ești atat de idioata! De ce naiba îți faci așa ceva? De ce ma lasi pe mine sa îți fac așa ceva, Olivia? Fir-ar al dracului, ridica-te!" Tuna Aidan-cel pe care il cunosteam- in cele din urma.
               Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare când m-a prins de brațe si m-a ridicat in sus. Degetele lui imi intrau mult prea tare in carne, mișcarea brusca mi-a smucit capul pe spate si impactul cu pieptul lui a fost zdruncinator, dar când l-am privit in ochi am reușit sa văd dincolo de pupilele uriase. Aidan isi venise in fire.
               "De ce?" Ma intreba printre dinti.
               "Tu de ce îți faci așa ceva, huh? De ce te sabotezi, Aidan? De ce te autodistrugi?"
               "Nu e treaba ta!" Sasaii, vocea devenindu-i ciudat de asemănătoare cu a unui sarpe. "Poate am motivele mele; motive ale naibi de reale si justificate!"
               "Atunci si eu am motivele mele." Am spus ridicand barbia, aparent pregatita sa in infrunt, pe interior tremurand din toate incheieturile.
               "Chiar așa? Vrei sa știi ce se întâmpla cu mine, Olivia? Pot sa îți spun." O urma de speranta incepea sa încolțească in sufletul meu. Poate ca nu era chiar atat de maniac precum parea. Poate ca putea sa fie rezonabil. Apoi a continuat si orice urma de speranta s-a prefăcut in cenusa. "Sau pot sa îți arat."
               O clipa mai tarziu eram lipita cu spatele de usa pe care intrasem cu scurt timp in urma, cu Aidan lipit de mine si cu buzele lui lipite de ale mele. Ceva era in neregula cu mine, caci altfel nu imi explic de ce i-am răspuns la sărut imediat ce a început sa isi miste buzele peste ale mele. L-am lasat sa-si strecoare limba in gura mea si i-am supt-o cu putere. L-am lasat sa se opinteasca intre coapsele mele si mi-am incolacit picioarele in jurul soldurilor lui. L-am lasat sa imi frământe sânii, sa-i lingă si sa-i muste in timp ce gemeam si-mi dadeam capul pe spate pentru a-i facilita accesul. Da, sigur era ceva in neregula cu mine.
               "Chiar nu ar fi trebuit sa vii aici, Olivia. Încă poți sa pleci." M-a anuntat inainte de a trece cu limba de la un sân la celalalt.
               "Nu vreau sa plec. Vreau sa raman." I-am spus cat de clar am putut printre gafaieli.
               Aidan m-a mutat de pe usa pe salteaua patului. Peste tot erau bucati de lemn si cioburi, dar nu vedeam nimic. Nu simteam nimic inafara de greutatea lui Aidan pe mine. De mainile lui peste tot, pe tot corpul meu, de sus pana jos. Auzeam doar felul in care imi murmura numele cu buzele lipite de pielea mea. Nu mai știam unde se termina mainile mele înnebunite si unde incepe corpul lui înfierbântat.
               Mi-a ridicat rochia pana in talie, iar eu l-am lasat.
               Si-a plimbat degetele peste dantela chiloților mei, iar eu am gemut.
               Si-a descheiat pantalonii. I-a împins peste solduri alaturi de lenjerie. A scos un prezervativ si a rupt ambalajul. Iar eu...adevarul e ca tremuram de nerabdare.
               Când s-a aplecat peste mine si si-a lipit buzele de ale mele soldurile mi-au zvacnit in sus, in întâmpinarea lui. Am gemut la unison. Dumnezeule. Mare.
               Dacă inainte de acel moment avusesem vreun gram de mine, după aceea sigur s-a evaporat.
               "Aidan." Am soptit incet, aproape sacru.
               Aidan si-a ascund fata in scobitura gatului meu si a început sa se miste. Bratele lui erau încolăcite in jurul meu si ma strângea cu putere. Ma strângea de parca chiar conta. De parca chiar eram a lui.