𝕄𝕪 𝓶𝓲𝓼𝓽𝓮𝓻𝓲𝓸𝓾𝓼 𝓀𝒾𝓃ℊ⚋ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

Six✯

Zilele treceau rapid. La palat nu se mai întâmplase nimic care să îmi stârnească interesul.

Mă plimb prin curte în timp ce fredonez câteva versuri din imnul tării. Nu aveam talent,nici măcar nu aveam voce pentru a canta,însă asta mă liniștește.

-Zi buna Măria Ta!
-Zi buna Jaden, zâmbesc și o salut fluturând mâna
-Aveti un musafir. Va aștepta în curtea mare! zâmbește.

Știam deja cine e. Jungkook mă vizitează aproape în fiecare zi. Petrecem timpul prin curtea palatului. El se așteaptă să îl vizitez reciproc,însă nu o fac. Nu simt nevoia sa merg acolo. Locul ăla mă înspăimântă. Oamenii de acolo mă înspăimântă.

-Măria Ta,îmi pare bine sa te vad,din nou!
-Jungkook,și eu mă bucur să te vad. Ce te aduce pe aici?
-Ca deobicei,voiam să am parte de prezenta ta.
-Nu cred că prezența mea e atât de importantă pentru tine.
-Este mult mai mult de atât. Haide sa ne plimbam. Încă nu am văzut toate locurile de pe aici. Îmi faci un tur al Pieței Mari?
-Desigur,mergem pe jos,nu este atât de departe,iar caii mei sunt acum plecați cu tata.

Mergem ușor,dar cu pasi solizi. El se uită din când în când la mine zâmbindu-mi. Nu îmi place cum se comportă. Îmi dă de înțeles că mă place,ceea ce nu e reciproc. Nu îl plac, chiar de loc. Prezenta lui îmi face bine,dar nu îl plac. Nu îl plac deloc.

-Hikari,vrei sa mănânci un măr?

Dau din cap aprobator. El se întinde și apuca mărul din marginea cutiei. Mi-l întinde și zâmbește către văzătoare. Îi întinde doi galbeni,și da din cap in semn de mulțumire.

-Îti mulțumesc Haewon,spun eu și îi zâmbesc.
-Cu mare drag Măriile Voastre!

Continuam turul iar el se oprește în fata unei case părăsite. Mă uit la el curioasa ce vrea sa facă.

-Vrei sa mergem aici. Am fi doar noi doi,și întunericul.
-De ce sa fim doar noi când putem fi înconjurați de oameni minunați?
-Daca nu vrei continuam drumul.

Văd o pata de tristețe pe fata lui. Îl apuc de mana și îl trag spre intrare. El doar se uită la mâinile noastre împerecheate și zâmbește.

Cum intrăm întunericul acaparează privirile noastre. Era extrem de greu de observat pe unde mergem. Puteam sa cădem undeva in gol, pentru că nu vedeam nimic.

-Apucă-mă de mana,așa vei fi în siguranță,spune el.

Îl apuc de mana și înaintăm. Urcăm sus unde se vede o rază a soarelui. Deja puteam sa vad câteva lucuri de acolo. Era un spital,defapt a fost un spital.

-Era un spital. Mirosul de sânge încă se simte,spune el atingând un perete.
-Simți miros de sânge? După atat de multi ani?
-Nu,făceam doar o gluma. Ești frumoasă Hikari.
-Îti mulțumesc,dar nu vorbeam despre asta acum.

Mă uit spre el. Pare extrem de ciudat. Se apropie de mine cu pași mici dar siguri. Se oprește când este atât de aproape. Nu îi simt respirația,cu toate că era chiar la doi centimetri distanta de fata mea.

-Hikari,mă ia de mijloc și ma ridica punându-ma cu fundul pe o masa veche, am fost atras de tine de când te am văzut. Ai ceva special,ceva de nedescris.
-Jungkook,pot coboarî? Mă speri. Ce zici daca ne am continua drumul prin Piață?
-Eu cred că e mult mai interesant aici,atunci începe să mă sărute.

Îmi pare rău pentru greșelile gramaticale sau de exprimare 🌙