OBSESSED

Șase

SAGE

Cursurile se termină la trei jumătate. Îmi strâng lucrurile și le pun în ghiozdan, primisem un mesaj de la Marcus în care îmi cerea niște bani . I-am spus că încă nu am la mine, dar nu i-a păsat, și acum habar n-am ce să fac... să mă duc sau nu acasă .

Mi-e frică să nu țipe la mine sau m-ai rău să nu se înfurie m-ai tare că îl ignor. Dar chiar nu am bani, tot ce mi-a rămas sunt o sută de dolari pe care o să-i folosesc ca să cumpăr alimente .

Isuse...de ce mereu trebuie să fie așa ?

O zăresc pe Savannah butonând din nou telefonul. Mă apropii de ea întrebând :

— Mergi acasă ?

— De fapt, aștept pe cineva !

— Pe cine ?

— Nu-i important, poți să pleci și fără mine !

Nu înțeleg de ce Savannah niciodată nu-mi spune exact ce gândește. Dar nu am de gând să încurc pe nimeni așa că îmi aranjez ghiozdanul spunând:

— În regulă atunci... ne vedem mâine la cursuri !

— Pa !

Fac cu mâna după plec cu mâinile în buzunar spre ieșire .

De ce mă simt așa ? Este ciudat de explicat... uneori mă uit în jur, la toți oamenii care mă înconjoară și la felul de cum se uită la mine, sau pur și simplu mă ignoră . Asta mă face să cred că eu sunt problema .

Poate dacă aș fi mai veselă ca Savannah sau ca Anne, îmbracându-mă cu haine moderne și aflând toate bârfele, da poate atunci lumea m-ar observa.

Îmi deschid telefonul uitandu-mă la mesajul de la anonimul cu care am început să vorbesc . El spunea că sunt drăguță ... și asta oare cum influențează la starea mea de spirit... dar faza e că, habar n-am cine poate fi.

Dacă măcar aș ști cu cine am de-a face, mi-ar fi m-ai ușor .

Brusc, telefonul meu sună.

Firar Marcus .

— Sunt pe drum !

— MAI REPEDE, DISEARĂ AM UN JOC DE POKER AM NEVOIE DE BANI !

Uram când Marcus avea crize de furie...sunt îngrozitoare , m-ai ales când e și în stare de ebrietate .

— Nu-i nevoie să țipi... ajung în douăzeci de minute !

— În zece alt fel mă ocup eu ca data viitoare să ajungi m-ai repede , ai înțeles ?

Oftez .

— Am înțeles !

Închid apelul și ies din universitate, îndreptându-mă spre casă cu pași rapizi. Telefonul meu bâzâie, îl scot din buzunar crezând că e alt mesaj de la Marcus , dar de fapt, este exact cine , nu credeam că o să fie .

Necunoscut : Unde te duci așa grăbită ?

Mă opresc și mă uit în jur. Nu era nimeni, doar câțiva studenți care mai hoinăreau pe lângă universitate .

Toată chestia asta îmi dădea fiori și habar cine este omul ăsta care îmi tot trimite mesaje și de unde știe tot ce fac ?

Eu : Nu mă duc nicăieri . De ce îmi pui întrebări așa ciudate ?

Necunoscut : Nu-i ciudat faptul că te-am întrebat unde te duci !

Eu : Da, dar nici măcar nu ști unde mă aflu !