Douăzeci și unu

997 70 14
                                    

SAGE

Mă întorc înapoi în camera de hotel pe cât de repede pot. Aș fi putut pleca liber, însă Zander se rănise, și deși mă ține aici, omul ăla nu mi-a făcut nimic, în afară de a mă face să mă simt bine ori de câte ori îmi face sex oral.

Mă iubește, și încă mult... însă nu știu pe cât de sănătoasă este iubirea lui. Îmi plăcea că primeam atenție și că Zender îmi spunea cuvinte dulci... într-un fel. Dar știu că dacă încerc să scap de el va fi și m-ai rău, tocmai de aceea am decis să cad în voia sorții și să îi dăruiesc și eu afecțiune — sunt sigură cu a primit așa ceva de mult.

Zender stă pe pat, acolo unde l-am lăsat.

— În regulă, o să-ți bandajez mâna!

Zic eu și iau bsndajul din trusa pe care am luat-o de la infirmiera hotelului. Nici măcar nu știam că au așa ceva în hotel.

Mă așez lângă el, și îi i-au ușor mâna punand-o în poala mea.

— Aș prefera dacă ai sta în poala mea!

— Poate m-ai târziu!

Murmur eu începând să o bandajez ușor.

Zender surâde puțin, după care își duce mâna sănătoasă după talia mea și îmi mângâie spatele. Îmi plăcea modurile lui de a-și arăta afecțiunea.

— Te iubesc!

Zice el dintr-o dată, lasandu-și capul pe umărul meu. Zâmbesc în sinea mea,dar aș vrea tot o dată să oftez.

— Am terminat!

Zic eu și îi dau mâna la o parte. Și-o duce după talia mea. Îmi duc și eu mâna cu o ușoară ezitare după gâtul lui.

— Îți plac îmbrățișările?

Întreb eu.

— Îmi plac atâta timp cât le primesc doar de la tine!

O doamne, cum este posibil ca un nebun obsedat ca Zander să poată spune asemenea lucruri drăguțe?

— În cazul ăsta, voi ține minte!

Zic eu și îi dau un pupic pe obraz.

— Sper că, o să ai grijă cât timp eu voi fi plecată... dacă reușesc, mă pregătesc pentru cursul de mâine!

— Îmi promiți că te vei întoarce la mine?

— Promit!

Zic eu și mă ridic.

Zender nu m-ai spune nimic, doar privește în tăcere cum plec spre ușă, după care o închid.

Hu, a fost mult prea ușor să ies.

Dar cel puțin, acum mă pot întoarce acasă.

════ ⋆★⋆ ════

Îmi ia cinsprezece minute să ajung, însă nici că bine intru, că cineva mă apucă de mână.

— Ce a pățit?

Asher.

Uitasem de el. Dar ce caută aici?

— Dă-mi drumul!

Zic eu și îmi zmuncesc încheietura din strânsoarea lui.

— Ești cu el așai?

OBSESSED Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum