OBSESSED

Nouăsprezece

SAGE

Mă întreb dacă voi m-ai reuși vreodată să văd soarele, sau dacă măcar voi apuca să fac ceva înainte să mor. Mi-e foame atât de tare încât simt cum mi se strânge stomacul.

Poate totuși ar fi trebuit să mănânc chipsurile alea.

Mă simt și foarte epuizată ...de parcă toată viața mea s-a dat peste cap din clipa în care l-am lăsat pe Zender să mă atingă.

Se întoarce și nu poartă tricou. Da are ceva mușchi, dar nu mă impresionează, tot ce-mi doream acum e să fiu liberă.

— Ce-ar fi să ne uităm la un film?

— Nu mersi!

Răspund eu pe cât se poate de dur. Zender se urcă pe pat și mă trage în poala lui. Mă sărută pe gât.

— Ce ți-ar plăcea atunci să facem?

— Să-mi dai drumul și să plec!

Zender tace, însă îi simt respirația după ceafă.

— De ce să pleci? Este mult prea bine să fii aici...cu mine!

Dumnezeule, este complet nebun. Nu pot să cred că l-am crezut atractiv. Nu pot să cred că m-am culcat cu el.

Am nevoie să fiu singură.

— Pot să fac duș ?

Zender zâmbește și dă afirmativ din cap. Mă sărută ușor pe umăr murmurând:

— Sigur, ai nevoie de ajutor?

— Um...cred că mă descurc!

El scutură din cap.

— Ba nu cred asta, o să te ajut eu să faci duș...

Felul cum mi-o spune face ca să simt ușoare furnicături în stomac. Excitație stupidă. Nu pot să cred că mă excită asta, este de-a dreptul...

Zender îmi eliberează mâinile. Rămân tăcută. Îl privesc cum îmi ia încheieturile mâinilor și le privește vinovat. Erau puțin roșii. Le sărută .

— Îmi pare nespus de rău iubito...

Deși aveam șansa să fug acum, parcă nu mă pot mișca. Pare trist — și pe bune că vorbesc serios . E deprimat și i se citește suferința în ochii.

Îmi aduc aminte de ce mi-a spus. Cum că singura femeie pe care a iubito a fost mama lui. Trecutul său pare ca o gaură neagră fără sfârșit iar el continuă să cadă la infinit așteptând să lovească pământul.

Este nebun... și poate puțin psihopat... puțin dus cu pluta, dar avea sentimente

— Zender...

Își lasă capul pe pieptul meu.

— Ce ar trebui să fac ca să te fac să te îndrăgostești de mine?

Asta mă ia prin surprindere. Să mă îndrăgostesc de el? Dar... simțeam ceva pentru el, oarecum. Pur și simplu îmi doream să nu se mai poarte ca un osedat.

— Nu știu, dar am nevoie de un duș, vreau să fiu... singură, te rog!

Tace puțin.

— Promit că n-am să plec nicăieri!

Adaug eu și îi dau un pupic pe creștet.

Zender îmi făcea rău, dar nu-mi făcea rău. Pur și simplu, cred că îi e frică de gândul că va rămâne din nou singur.