OBSESSED

Șaptesprezece

SAGE

Când deschid ochii, cerul abia e luminat. Opresc alarma mobilului meu , încă somnoroasă.

Ceva greu stă în spatele meu, iar un braț musculos stă încolăcit în jurul taliei mele.

Brațul lui Zender.

Oh da... aseară ne-am făcut de cap. Și încă cum. Nu țin minte ca vreodată ca un bărbat să îmi lase atâtea semne vreodată — în afară de vânătăi .

Mă foiesc puțin cât să-mi scot brațul de sub plapumă. Zender geme înfundat și își pune capul pe umărul meu , respirația lui gadilându-mi urechea.

Îmi verific mesajele observând că am trei apeluri de la fratele meu.

Era clar, sunt terminată. M-ai de grabă, moartă . Iar mesajele lui , nu sunt pline de cât de jigniri.

Marcus: Dacă nu apari în clipa asta acasă te omor în bătăi!

Marcus: Javră ordinară ce ești!

Marcus: UNDE NAIBA EȘTI?!

Inima îmi bubuie rapid și încep să mă panichez, nici nu știu ce scuză să inventez ca să nu ajung vânătă până la os...sau m-ai rău, să mă lovească cu ce apucă.

Încerc să mă strecor afară din pat, însă brațul lui Zender mă împiedică să fac asta. Mă trage înapoi.

— Unde pleci, e încă dimineață!

Da, și aveam cursuri de la care nu puteam să lipsesc, și problemă: lucrurile mele sunt acasă .

— Trebuie să-mi i-au lucrurile înainte ca Marcus să se trezească!

— Am eu o idee m-ai bună, de ce nu-l dai naibii pe frate-tu și stai cu mine?

Oftez și mă ridic pe fund.

— Mi-aș dori, dar aș înrăutății situația...

Zender se ridică și el pe fund după care mă împinge înapoi pe pat și își pune coatele într-o parte și alta a trupului meu .

— Cred că ar fi și mai rău dacă aș afla că nenorocitul ăla a ridicat mâna la tine!

Nu răspund, însă mă uit într-o parte în jos . Zender îmi cuprinde obrajii spunând:

— Nu-mi place să te văd supărată...

Se apleacă puțin peste buzele mele .

—... știu ce o să te facă să te simți mai bine!

Îmi linge buzele așteptând să-i dau permisiunea. Sunt așa de....nu eu însămi acum, dar teama de a merge acasă mă corupe, așa că îmi deschid buzele permițându-i limbii lui Zender să pătrundă înăuntru.

Și din nou simt cum îmi devorează buzele de parcă ar fi hămesit. Buzele lui se plimbă pe maxilarul , apoi pe gâtul meu lăsând în urmă pete umede.

Îmi înfig unghiile în spatele lui ușor și îngam:

— Zender...ajunge...

Însă nimic. Continuă să îmi exploreze pielea cu buzele și limba.

— Zender!

Zic eu însă îmi acoperă gura cu un alt sărut. Gem simțindu-i cum palmele lui se strecoară sub așternut mangaindu-mi coapsele.

— Te iubesc așa mult Sage...

Geme el peste buzele mele.

— ...tu mă iubești, nu-i așa?

— Um...eu...da!

Ce tot zic!?

Zander zâmbește și face ochii mari pentru câteva clipe. Asta mă înspăimântă.

— Minunat, pentru că și eu te iubesc scumpo... tocmai de aceea trebuie să stai toată ziua cu mine!

Cum?

Dar aveam ore, trebuia să fiu prezentă la cursuri și să îmi măresc notele...voiam să primesc bursa, nu-mi permit să o pierd luna asta.

— Mi-aș dori, dar trebuie să plec la universitate!

— Ce?

Întreabă el brusc pe un ton indescifrabil.

Liniște câteva clipe apoi eu repet:

— Trebuie să plec la universitate, am nevoie de ...

— Tot ce ai nevoie, e de mine !

— Ce...?

Mă trage m-ai aproape de el.

— Nu voi permite nimănui să te m-ai rănească... ești a mea... îl voi omorâ cu mâna mea pe Marcus... și am să mă asigur că nu va m-ai trebui să stai cu frică...

Îmi mângâie obrazul.

— ...iar dacă asta te face fericită, îi voi face moartea chinuitoare, și dureroasă!

Rămân mută, și puțin înspăimântă de felul cum a vorbit. Tipul ăsta vorbește ca un ... criminal.

— Nu îmi doresc să ucizi pe nimeni pentru mine!

Zic eu pe un ton calm și îl împing puțin ca să pot să-mi cobor picioarele la podea.

— Vorbesc serios, aș ucide doar să te știu în siguranță!

Asta este ce-a m-ai ciudată declarație pe care am auzit-o.

— Hopa...cred că o să întârzii rău de tot dacă nu mă pornesc acum la universitate !

Mă ridic.

Zender se holbează la mine cum îmi iau rochia încă lăsată pe jos.

Îi văd dezamăgirea din ochi, și mi se apasă pe suflet.

— Îmi pare rău... sincer!

— Nu vreau să pleci...vei sta cu mine!

Zice el și se ridică venind spre mine. Mă dau cu doi pași înapoi. Se oprește.

— Ce faci?

— Nimic...

Murmur eu nesigur.

— Fugi de mine?

— Nu ...nu fug!

— Ba da...de ce?

Întreabă el înaintând spre mine din nou. Mă prinde de încheietură.

— Nu complica lucrurile iubito...doar acceptă!

— Zender... exagerezi, te rog să-mi dai drumul!

— Dacă o fac, o să fugi, îmi pare rău iubito,dar nu pot să fac asta!

Poftim....

Situația asta scapă de sub control. Icnesc când ceva mă lovește sau să mă fi pișcat în zona claviculei, după care îmi simt trupul moleșit și sunt prinsă de ceva mare.

— O fac pentru că te iubesc!

Ăsta e singurul lucru pe care l-am auzit înainte să-mi pierd cunoștința.