VIBER

Capitolul 34

megan: Te-ai mai gândit?

harry: La ce?

megan: Ah, nimic. Lasă. Mai vorbim Harry.

Am aruncat telefonul nervoasă pe pat. Eram nervoasă pe atitudinea lui față de mine. Acum o lună eram... de fapt vorbeam așa liniștiți. Dar acum? El e supărat pe mine. Aș vrea să fiu și eu pe el. Dar oare pot?

Nu! Nu pot fi supărată pe el oricât aș vrea, nu pot.

megan: Ah, Maya! Îl urăsc!

maya: Stai! Pe cine?

megan: Harry femeie.

maya: De ce? Nu ați rezolvat nimic?

megan: Nu. Las totul așa cum e. Nu mă mai complic.

maya: Adică?

megan: Adică... nu mai vreau să lămuresc lucrurile cu el. O las așa.

maya: Vorbește orgoliu în locul tău.

megan: Mda...

maya: Hai să ieșim undeva, ok? Nu accept un refuz.

megan: Ok, în parc e bine?

maya: La cafenea ne întâlnim.

megan: Mhm, bine.

Eram deja la cafenea și o așteptam pe Maya. Pe drum mi-a trimis mesaj că nu vine numai ea ci și Louis și... ahm, Harry.

Nu mai puteam da înapoi. Eram deja la cafenea când mi-a trimis mesajul.

Nu aveam chef să ies dar totuși am făcut-o. De ce? Nici eu nu știu răspunsul.

M-am trezit din gândurile atunci când am simțit o persoană așezându-se lângă mine.

Era... Harry.

Și era singur.

Ce putea fi așa rău?

— Hm, hei. I-am auzit glasul gros al vocii lui.

— Hei! Am răspuns plictisită. De fapt nu eram, dar doar dădeam impresia.

— Maya a organizat asta, nu?

— Hm? Ăă, da. Adică nu știu. Mi-a zis să vin aici la cafenea. Credeam că vine ea, dar m-am înșelat. Am plecat.

M-am ridicat de la masă vrând să plec, dar o mână mă oprește și m-am așezat din nou pe scaun.

— Nu pleca... vreau să vorbim.

— Ok. Spune ce ai de zis și după plec. I-am răspuns cu acid și m-am așezat mai bine pe scaun.

— Îmi pare rău bine? În luna asta în care nu am vorbit, m-am simțit singur. M-am obișnuit cu tine Megan.

— Așa și?

— Cum adică așa și? Știi ceva? Tu mi-ai cerut să te iert. De ce vin la tine să mă milogesc atât? Las-o baltă!

A spus și a plecat de lângă mine mergând spre ușă.

O, nu, Styles! Nu pleci așa de ușor.

M-am ridicat de la masă mergând în urma lui. Fir-ar pașii tăi că îi faci aproape de un metru!

— Poți, la dracu, să mergi mai încet? L-am întrebat oprindu-mă din mers și așteptând reacția lui.

S-a oprit! Slavă Cerului!

— Ce vrei?

—  Să vorbesc cu tine? Uite Harry, îmi pare rău cum m-am comportat cu tine, dar... nu știu ce mi se întâmplă, ok? Ești în capul meu de o lună. Nu pot să te scot din minte. Ești prezent acolo de fiecare dată. Și ah, înțelegi? M-am—

Nu am mai putut continua ca buzele lui s-au strivit de ale mele oprind tot ce vroiam sa spun. Ce vroiam să spun? Oh, am uitat!

Mâinile lui îmi cuprind fața și mi-o ridică spre el eu lăsându-mă pradă buzelor lui. Adâncește sărutul eu gemând atunci când limba lui curioasă își face loc printre buzele mele.

Disperată că am să cad, deoarece nu îmi mai simt picioarele, el își dă seama și îmi cuprinde talia lipindu-mă de el. Îmi dă ocazia să trag aer dar nici după o secundă mă sărută mai repede și mai flămând.
 
Întrerup sărutul vrând să mă eliberez din îmbrățișare dar mâinile lui sunt lipite de talia mea.

— Ce fost asta? Am întrebat încă neuitând sărutul și gustul buzelor lui.

— Un sărut? Mi-a răspuns printr-o întrebare inocent.

— Știam că e un sărut, dar de ce?

— Pentru că mă înnebunești!