VIBER

Capitolul 133

Lectură plăcută! 

Perspectiva lui Harry

După micul incident făcut de drăguţul şi iubitul fiicei mele, eu si Megan ne-am retras în camera noastră. Eu puţin ofticat că l-am ajutat pe Naty cu micul lui truc, iar femeia din viaţa mea mai are puţin şi sare în sus că am ajutat să îi fac pe cei doi să fie împreună. 

- Nu ştiu de ce eşti aşa fericită, mormăi eu şi mă aşez pe pat.

- Păi de ce nu aş fi fericită? Iubitule..., şi iar începe să mă ducă de nas, i-ai făcut pe cei doi să-şi declare marea dragoste. Fiica ta este fericită. Sau vrei să rămână singură cu pisicile de la soacră-ta?

- Dacă vrei să ştii, este o idee destul de bună. Pisicile alea nu o fac să sufere, pe când Naty da. Aşa că, iubito, mai taci din gură.

- Atunci de ce pisicii tăi l-ai mai ajutat pe Nathan? Eu chiar nu te mai înţeleg Harry. Faci o treabă şi nu-ţi convine. Ce e in capul tău? Chiar nu vrei ca fata noastră să fie fericită? Chiar nu te gândeşti şi tu puţin la fericirea ei? Poate Nathan e alesul ei aşa cum şi tu ai fost al meu. Gândeşte-te cum a fost relaţia noastră. Gândeşte-te că timp de 3-4 ani tu nu ai fost alaturi de mine şi de ea, gândeşte-te...

Acum chiar a întrecut măsura. Dacă vrea o ceartă, păi îi dau ceartă. Nu îmi vine sa cred că Megan aduce ȋn discuţie lipsa mea în acei ani. Dacă s-ar gândi mai bine, e vina ei că nu am fost alături de ea, ea m-a alungat de lângă ea, n-am ştiut că e însărcinată, n-am ştiut că voi avea o fiică până când am văzut-o la spital.

- Megan, stop!  Doar opreşte-te, bine? Spui că e vina mea, ok, îmi asum greşeala, dar tu nu ai vreo vină în această poveste, cine m-a alungat de lângă tine, cine mi-a trimis mesajul ăla, ăh? Cine, Megan? Hai, spune cine!

Am văzut cum în ochii ei au apărut lacrimile şi deja îmi pare rău că am ţipat la ea. Nu ne-am mai certat de la luna noastră de miere şi tocmai după atâţia ani, vine puşlamaua aia şi îmi strică relaţia.

- Megan... m-am ridicat de pe pat şi am vrut să mă duc lângă ea, dar mâna ei m-a oprit şi am rămas în picioare.

- Nu Harry, ai mare dreptate. E vina mea, îmi pare rău. A spus şi a vrut să se ducă în baie, dar am oprit-o repede şi am luat-o în braţe. Nu o suportam să plângă ştiind că doar eu am adus-o în starea asta.  Am strâns-o în braţe şi i-am sărutat creștetul capului. O iubesc pe femeia asta cum n-am iubit pe nimeni şi nu vreau să mă cert cu ea dintr-o prostie.

- Îmi pare rău iubito, n-am vrut să ţip la tine.

Mi-am pus mâna sub barbia ei şi i-am ridicat-o uşor privindu-i ochii înlăcrimaţi. I-am sărutat uşor ambii ochi, ştergându-i lacrimile de pe obraji.

- Te iubesc şi te voi iubi mereu, Megan. Să nu uiţi acest lucru!

Mi-a zâmbit uşor şi s-a ridicat pe vârfuri sărutându-mi cast buzele. Am mârâit la ea şi i-am capturat buzele într-un sărut sălbatic. Chiar şi la anii pe care îi am nu mă pot sătura de ea. E ca un drog. Drogul care-mi face bine şi care mă face fericit.

Perspectiva lui Megan

Am deschis uşor ochii şi am privit în jurul meu puţin buimacă. Mă durea capul şi mi-am simţit obrajii uscaţi de la lacrimile de aseară. Ştiu că am întrecut şi eu măsura aseară, dar pur şi simplu mă săturasem să se tot ia de Nathan. L-a ajutat aseară la panul lui, a făcut-o fericită pe fata noastrã şi tot el e nemulţumit.

Doamne, nu ştiu ce au în cap bărbaţii ăştia atunci când vine vorba de fiicele lor. Sunt ochi şi urechi peste tot. Sunt mai ceva că o soacră urmărindu-şi nora.