VIBER

Capitolul 129

Nathan vine spre mine nervos şi m-am dat un pas înapoi de frică. Nu îl mai văzusem aşa nervos până acum. Ştiu că am dat-o rău în bară, dar curiozitatea mea a vrut să afle ce face Nathan şi cu ce anume se ocupă el. Vreau să aibă încredere în mine şi să îmi spună ce face aşa cum o făceam când eram mici. Dar acum noi ne-am schimbat, suntem cu totul alte persoane şi numai de secrete nu-i arde lui să îmi spună.

Ajuns lângă mine, îmi prinde mâna şi mă trage afară cu forţa lăsându-i pe ceilalţi în încăpere. Am strâns din dinţi din cauza durerii cauzate de strânsoare lui Nathan. Am încercat să îmi trag mâna din a lui, dar el a strâns-o mai tare şi m-a tras mai aproape de el.
Nathan a deschis uşa şi am ieşit afară îndreptându-ne spre maşina mea. M-am încruntat atunci când mi-a dat drumul la mâna şi s-a pus în faţa mea uitandu-se urât la mine.

Ok, ştiu că am dat-o rău în bară, dar te rog Naty nu mă privi aşa.

- Nathan... am început să vorbesc, dar m-a întrerupt.

- Cine dracu te-a pus să mă urmăreşti Leah? Ce te-a apucat? Ţipă la mine şi eu mă cutremur.

- Puteai să fii moartă dacă te găsea unul din oameni. Ce a fost in capul
tău Leah?

Mi-am aplecat capul ca o fetiţă mică ca atunci când mama o ceartă că a făcut ceva rău. Şi chiar aşa mă şi simţeam. Nu ştiu ce a fost în capul meu, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă îmi facea rău unul din ei. Am fost aşa proastă...

- Îmi pare rău, am spus şi Nathan a început să râdă.

- Îţi pare rău? Îți mai părea rău dacă erai moartă acum? Zi-mi Leah! Nathan ţipă din ce în ce mai tare la mine şi simt că mă enervez şi eu.

Da, ştiu! Am dat-o rău în bară! Îmi dau seama de asta, dar nu trebuie el să ţipe la mine de parcă ar fi taică-miu.

- Uite, ştiu că am greşit, dar eram curioasă cu ce te ocupi, ok? Te văzusem atunci cu o armă, m-a ameninţat un om şi cine ştie ce mi se mai poate întâmpla de acum şi asta doar din cauza ta că te-ai băgat în viaţa mea! Eram foarte bine până să apari în viaţa mea, Nathan! Eram liniştită!

- Curioşii mor repede, Leah! Să nu uiţi asta! Îmi spune serios şi mă priveşte dur. Nu trebuia să mă urmăreşti asta dacă ţii la viaţa ta. Nu trebuia să te bagi în treburile mele şi mai ales nu trebuia să te bagi in viaţa mea! Şi viaţa mea a fost liniştită până să apari tu în ea. Era mai bine când erai în Seattle cu părinţii tăi şi fratele tău şi aşa nici măcar nu îţi mai aminteai de mine, asta doar până acum. Însă eu, eu mereu mă gândeam la tine, la ce făceai, cum îţi mai este şi cum te simţi! Eu nu te-am uitat Leah, pe când tu da. Din vina ta şi a mai multor persoane am ajuns să fiu ceea ce sunt acum şi îţi mulţumesc că ai plecat din viaţa mea atunci.

Am rămas fără cuvinte în faţa lui. Tot ceea ce voiam să spun, s-a evaporat. Nu era adevărat că l-am uitat, ba chiar deloc. Mereu îmi aminteam de el, mereu mă întrebam ce face, câteodată o mai sunam şi pe mama lui, dar răspunsul ei mereu era: "Îmi pare rău scumpo, nu ştiu nimic de el de ceva timp". Îmi dădusem seama că ceva se întâmplase în viaţa lui după ce am plecat. Până să plec, el avea o relaţie foarte bună cu mama lui, o iubea nespus de mult, dar ceva s-a schimbat...

- Deci eu sunt de vină, nu? Deci am înţeles, mă vrei departe de tine. Asta am să fac Nathan, dar ţine minte ce îți spun acum, din momentul ăsta tu nu mai exişti pentru mine. Fiecare sentiment pe care l-am avut pentru tine s-au risipit, au plecat şi sper ca niciodată să nu se mai întoarcă.

I-am întors spatele şi am vrut să urc în maşină, dar vocea şi mâna lui m-au oprit.

- Nu am spus că e vina ta, Leah.