Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Ultima crima

~Autoarea povestete~

Noaptea se lasa incetul cu incetul. Norii oprira razele lunii sa lumineze pamantul. Pasii apasati spargeau linistea intunericului.

Pe coridoarele inalte o silueta se misca fluent. Chiar daca inca mai avea rani ce probabil vor ramane pe viata sub forma unor cicatrici, nu mai simtea durerea. Ea era acum un model in ochii sai. Devotamentul si dorinta de a obtine ceea ce isi dorea il facu sa realizeze ca prea mult timp a fost controlat. Prea mult timp el a fost manipulat indirect de diverse persoane.

Nu sunt jucaria voastra.

De acum imi voi decide singur viata.

Nu veti mai lua nici o decizie in locul meu.

Isi repeta aceste fraze iar si iar pana ajunse unde isi dorea. Se opri in fata usii albe meditand profund la ceea ce avea sa faca.

De partea opusa a usii se afla cea care il manipulase cel mai mult. Ce ii controlase viata fara ca el sa constientizeze. Era desteapta, poate prea desteapta pentru lumea asta. Stia cum sa isi mute pionii pe tabla numita viata. Isi privea reflexia obosita in oglinda generoasa. Trecuse deja prea mult timp de cand nu primise nici o veste.

-Ceva nu e bine!

Isi spuse in oglinda. Isi prinse parul blond intr-o coada. Rochia de matase de un roz prafuit ii acoperea frumos corpul. Ochii sai verzi erau plini de nesiguranta. Avea cearcane destul de proeminente de care nu se mai ocupa. Isi aranja frumos bijuteriile in cutia speciala si ramasese acolo. Pierduta in gandurile sale.

Usa se deschise silentios. Daca pasii lui nu ar fi scartait pe podea, ea poate ca nici nu l-ar fi simtit. Insa il simtit. Se intaorse spre el. Lumina slaba a unei lampi de langa pat ii lumina chipul. Se privi cateva momente in tacere nestiind intentiile celui din fata sa.

Daca ea ar fi tipat atunci, probabil i-ar fi trezit pe cei care dormeau in camerele de langa. Asta daca el nu s-a ocupat deja de acest aspect. Insa nu o facuse. Stia ca, daca ea tipa, o sa aive de furca cu cei ce puteau veni si sa ii deranjeze.

-Ce cauti aici?

-Stii, dupa tot ce s-a intamplat, mi-am dat seama ca am fost orb atatia ani.

Ea nu intelegea vizita sa nocturna. Cand era mai mic si avea cosmaruri mereu venea la ea si se cuibarea pe podea sau pe un fotoliu. Insa acum el nu ar fi trebuit sa fie aici. Ar fi trebuit sa fie intr-o alta lume acum, una ce avea sa ramana in urma daca totul ar fi mers dupa planul sau.

Se apropia lent. Avea de gand sa termine rapid lucrurile. Rapid si silentios in limita posibilitatilor. O lampa formata dintr-o roca rozalie impartea o lumina slaba pe masuta de machiaj. El se folosi de ea si analiza atent ce ar putea fi o arma. Avea arma sa, insa nu ar fi vrut ca ea sa se apere. Avea deja destule rani si nu ar fi vrut altele noi.

-A pierdut. A pierdut in fata ei, iar eu nu mai am ce face acolo.

Vocea lui era stinsa. Multi membrii ai familiei sale au murit. Cei care au supravietuit s-au raspandit. Acum era singur. Doar el si propia sa viata in maini.

Cuvintele lui o lovira precum un traznet. Nu intelegea cum ea ar fi putut castiga. Vrura sa spuna ceva, insa cuvintele ii ramase in gat. Simtit pentru o secunda cum se ineca cu ele. Se ridica de pe scaunul tapitat cu catifea verde si cadru metalic auriu. Erau fata in fata schimband priviri in loc de cuvinte.

Ambii simteau ca se cunosc de o vita, insa oare asta ar fi suficient pentru al opri?

Stia ca daca nu face asta acum, nu va mai avea puterea alta data. Se gandea doar la ea. La sentementele ce le avura pentru ea si la cum ei nu i-a pasat de ele cand a plecat si a jurat razbunare. Totusi nu ea era aceea ce statea in fata lui. Nu cea care i-a frant inima il privea tacuta asteptand ca el sa spuna ceva. In fata lui se afla o alta femei. Un puternica. Una care il ocrotise si il transformase in persoana de azi. Avea cu cutit de macelar in mana dreapta. Lama sa lata stralucea in lumina slaba.