Personajul

  Cred că, în sfârșit, am ajuns să-mi accept soarta de personaj!

Poate la început ați observat cu câtă  rezistență mă opuneam lumii. Cu cât mai mult îmi doream sa fiu un personaj gri, invizibil și plictisitor cu atât mai multe întorsături îmi arăta viața.

Căci, oi avea în mine parte din acea LUMINĂ/Sursa/Dumnezeu/Creator dar nu trebuie să mă pun în locul Lui și să decid că este admisibil doar așa. Prin asta negând abundența Lui (de a fi) de existență a mai multor variantelor posibile.
(Eu, ca părticică a Lui, era să suport consecințe manifestate prin
-scadere a energiei  ca urmare->
-scadere a dorințelor prin urmare ->
-apatie și în final->
-moarte interioară sau->
-autodistrugere.)
Daca negi existența acestei forțe reiese că negi o parte(enormă) din tine.
Partea creatoare, partea iubitoare(care iubește viața).

Și dacă e adevărat
a). că înainte de naștere ne alegem soarta, și trebuie să avem încredere în noi
Iar
b). că voinței tale nici Dumnezeu nu i se împotrivește, El ți-a lăsat libera alegere. Și că cel mai mare dușman/luptător îți poți fi doar tu.

Atunci aceasta e cea mai naturală formă și manifestare a omului, aceea de a fi pur și simplu și de a crea. De a iubi.
A iubi viața, și a accepta lumea așa cum este. Căci acceptarea e încă o formă a iubirii. Mă refer că tot de acolo se trage.

Dacă e sa omit multe întâmplări din viața mea și a altora, cunoștințe aflate și teorii-- aș zice așa
Chiar dacă oi fi doar o părticică efemeră din această Sursă care înseamnă iubirea (ați observat cum iubirea crează?), o parte din visul Lui care după trezire va dizolva și dispărea, sau mai exact spus se va uni cu El; asta nu mă împiedică să am încredere, pentru că știu că mă iubește. Sa te dizolvi în iubire este o onoare. Este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla la orice nivel de viață.

Căci se spune despre fractali; despre "așa cum este in macro lume, în univers, aceeași este și în micro lume. Cu toții avem un întreg univers interior, și nu ezitați să mai vorbiți și cu corpul; organele; celulele voastre pentru care sunteți Dumnezeu lor.

Și deoarece asta este doar a 3-a etapă. Noi fiind la prima trebuie doar să existăm și să creem. Ținând cont că viața e de partea noastră (a VIEȚuitoarelor) și nu ne vrea răul niciodată! Viața/Universul e de partea ta și mereu te va ajuta.

Am ales, că Creator, acest scenariu și cel mai fine e că îl pot modifica pe parcursul trăirii lui. Exact ca în visele conștiente. Nu sunt doar un personaj, sunt și scenaristul acestui film/vis. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi iubit, nu ne-ar fi dat libera alegere. Și oamenii care au înțeles asta demult au câștigat fericirea, și pe pământ bunurile materiale. Chiar dacă acestea nu sunt importante, și dincolo totul este mai real, acestea la fel contează de aceea Dumnezeu le-a creat.

O mare parte din viața am mers, gândit, trăit în extreme. Într-o lume duală. Acceptam doar o variantă din alea prezentate de lume:
-că Dumnezeu nu există
-că banii se fac doar muncind din greu
-că darurile trebuie sa fie meritate sau răsplătite
-după faptă și răsplată,
-pedeapsa vine neapărat
-trebuie sa aleg un lucru pentru toată viața
-si ideal ar fi un partener pentru toată viața
-că prietenii care nu se comportă așa cum mă aștept nu-s adevărați
-că iubirea vieții mele mă poate iubi doar așa.. și altfel nu-i iubire
-că norocul ori dă peste tine ori te ocolește
Vai dar câte a trebuit să văd și trăiesc pentru a înțelege măreția și abundența acestei lumi!
Și faptul că vă spun, vă apropie de adevăr, dar nu vi-l pot arăta, acesta doar se simte. Adică trăind experiența înțelegi în profunzime cum funcționează lumea.

Personajul meu este acela care mi-l aleg singură și care îl pot modifica oricând. Mai țineți minte ce spuneți când vă vine o amintire stânjenitoare, și cum, de la acest nivel/această etapă nouă nu vă înțelegeți versiunea voastră, a voastră!, mai veche. Acum probabil ați fi acționat diferit; vă diferențiați așa mult de parcă ați trăit o altă viață.