Personajul

MOARTEA

Disclaimer: acest capitol nu li se recomandă persoanelor sensibile sau care au trăit o experiență violentă. Persoanelor care sunt pe cale de a învăța să respecte alegerea și încă nu posedă această capacitate. Cât și celor care încă trăiesc în frică și nu cunosc rostul tuturor felurilor de experiență și ce se ascunde în spatele acestora.

Undeva deasupra capului langa ureche îi simt respirația animalică. De parcă ar fi posedat de un instinct sălbatic de a distruge. Și cu toată această energie dă în mine.
    Cel mai important era să opun rezistență. Dacă e să mor știam sigur că nu așa îmi doresc. Iar eu eram îngrozită și credeam că e capabil și dacă ar vrea.. sau de ce nu ar vrea. Văzându-i privirea neomenească și nebună nu vedeam de ce nu asta ar vrea, să mă distrugă, să mă omoare. Părea că se hrănește cu frică mea.. și că ar face orice sa mă îngrozească. Nu știam cât de flămând este. Știam doar că la început mi-am dorit să-i fiu pe plac. Chiar daca el nu-mi plăcea. Pentru că, sufeream dacă aflam că nu plac cuiva. Mă simțeam amenințată și lipsită de sensul vieții atunci când eram lipsită de iubirea cuiva. Era ușor să mă pedepsești, era simplu sa mă manipulezi.
Iar el la început părea mai sofisticat, părea că alege calitatea, vorbește despre chestiile la modă și de bun gust. Îmi amintea de vibe-ul Moscovenilor, pentru că și el vorbea în limba rusă și cred că acolo se născuse, in Rusia. Nu puteam lega contact cu el pentru că acesta se leagă anume la nivel emotional..iar el era fără emoții.
Era de gheață, nu-l înduioșa nimic, nu-l mira sau flata, nu-l amuza dar nici măcar dezgusta, fiind critic față de mâncarea în restaurant continua să facă remarcile detașat emoțional. Cântărea rațional, trăia prin creier ..de parcă robotește executând toți pașii necesari..nu știu pentru cine.

Și ajuns în pat, degrada dintr-o obsesie carnală într-o nebunie violentă. Probabil de la fantezii sale violente se excita. Căci eu eram caldă și adorabila încă în restaurant.

Așa era strategia mea de coping. Ori adorabilă ori moartă. Dacă nu te faci adorată te vor respinge. Și respinsă de toți, in singurătate, e mai mult probabil să mori.

El mă chemat să-mi arate numărul lui de hotel prezentat de el că fiind cel mai luxos și mai scump număr. În care designul era artă, mobila specială prin stil, vechime și, dacă nu greșesc, prin unicitate. Eu am fost de acord. Nu credeam drept ceva normal să te aștepți la o asemenea întorsătură de la un așa tip aproape că neinteresant de mine, într-o țară liberă, într-un hotel cu camere peste tot și oameni în jur. Comparând cu întâlnirile precedente unde bărbații mă speriau prin emotionalitatea intensă, credeam că de violatori m-am apărat deja. Iar acest tip chel de vreo 36 de ani, înalt și urât ca o pisică sfinx. Cu care ai nevoie sa te obișnuiești și o placi pentru că e pisică și se poartă pisicește.

Când am înțeles ce vrea să facă voiam să evade sa sar pe geam, însă geamurile erau panoramice nu știu dacă se deschideau, iar ușa blocată cu card, în care bătând pe dinăuntru părea că nu se auzea nimic înafara. Îl rugăm și imploram să îmbrace un prezervativ, și după ce a spus că nu are, i-am promis că nu fug nicăieri, că îl voi aștepta să cumpere iar el nu mă credea. Voia acum, aici, sa mă ia cu forța. Atunci am început să zic că eu asta vreau.. doar că cu protecție. Și nici așa nu mă credea. Mă trăgea de fiecare dată spre el și eu scăpam, apoi el s-ar oprit și a spus că asta nu va continua veșnic, oricum voi obosi și oricum se va întâmpla asta.. și atunci eu disperat l-am zgâriat undeva in zona față-gât încercând să scap. Atunci pentru prima dată ma lovit pe față și am început să simt neputință... Atunci m-am speriat că mă poate omorî în bătăi, avea mâinile destul de mari ai grele căci el era înalt și bine făcut.
Mi-a spulberat orice urma de speranță și m-a făcut să nu mă mai opun. Iar cum am simțit atunci, să mă trădez. Trădându-mă pe mine am rămas cu nimeni. Iar acolo unde nu mă am nici măcar pe mine nu pot avea nici viață.
Eu eram ciufulita, cu machiajul plâns, roșie pe față, el zgâriat dar satisfăcut. Satisfacția lui străbătea gheața de mai devreme. Se vede că era satisfăcut emoțional... Nu atât fizic. Primul lucru pe care l-a spus e că simte de parcă a înviat. Și eu, simțeam de parcă am murit. Apoi el a întrebat ce-i cu mine. Am obosit?
Eu chiar păream fara vlagă, îngreunată, împovărată. Înăuntru îmi doream un singur lucru, sa mor, și cât mai repede. Am plecat în duș, deodată unde am plâns pe saturate (am vrut sa zic dar) nu.. durerea mea părea fără sfârșit, precum o gaură neagră care absoarbe tot ce-i mai bun și nimic din lumină la mine nu ajunge. Mi s-a deschis un coridor sumbru de interpretare a realității.
Trebuia să-mi revin cat mai rapid ca să pot pleca. Mă simțeam extrem de vinovată pentru că nu am avut grijă de mine.
Exact de asta încerca mama să mă păzească toată viața. și îmi zicea sa am grijă de mine.
Din cauza aceesteia s-au adăugat regrete, precum că nu am făcut destul pentru.. nu am fost suficient de... Și făcând concluzia că are dreptate înseamnă că toate celelalte lucruri rele despre care vorbea la fel pot fi adevărate și cel mai rău e că lucruri rele și urâte mama spunea și despre mine. Despre oricine.

Mă tot gândeam la întâmplarea asta in fiecare zi, plângeam cât nu mă vedea nimeni. Nu voiam ca cineva sa afle. Mă autoblamam.
Curând mi-a apărut o convingere nouă. Cum că frumusețea e o putere distrugătoare. Frumusețea omoară. Deci vei avea o viață grea și nefericită, pentru că dacă talentul ți se iartă frumusețea nicidecum.

Mai târziu am dat peste povestea fetei cu parul de aur care trăia pare-mi-se într-un bordel, și odată un locuitor s-a furișat noaptea în camera ei pentru a-i tăia o șuviță din aurul ei. Ea oricum nu va observa lipsa unei singure șuvițe de păr gândi el. Și după cum se vede nu doar el. Căci într-o altă noapte, un alt locuitor crezând că oricum nu o costă nimic, ia furat fetei o șuviță de aur.
Și tot așa,  ba unul, ba celălalt au luat de la fată până aceasta a rămas fără păr.
Darul ei, devenise blestem in această lume.
Faptul că mama are dreptate mi se părea un lucru groaznic pentru că mama mi-a arătat doar cum suferea din cauza acestei lumi.

         
            După 2-3 săptămâni groaznice de suferință emoțională și stări de deprimare am decis sa spun cuiva. Voiam ca experiența mea sa protejeze pe cineva micuț și drag mie.
Așa că am invitato, într-o zi, la o discuție pe sora .. în timp ce discutam de-ale noastre am spus că țin față de ea un secret. Și ea s-a mirat când a aflat. Eu crezând că trebuie să fiu tare și să nu o fac să creadă pe sora mea că viața e ceva periculos nu-i arătam și rănile. Din spate mă lumina soarele și zâmbeam.. dar din cauza luminii orbitoare nu putea să vadă acele 2 bobite de lacrimi micuțe ascunse printre zambet, căci trăind așa ți se arde spatele.
Am decis până la urmă să-i arăt că accept și la umbra copacului e bine. Căci aici e mama noastră, se apără întotdeauna de soarele puternic trăind o viață lină, fără experiențe în lumină.