Am ales locul ptu prânz în bătaia razelor din tavanul de sticlă în mall-ul in care lucrez. Pentru că în librărie nu sunt ferestre iar soarele îmi lipsește și în suflet.
Scoteam măslinele din salata rece cu nuggete fierbinți pe care am comandat-o de atâtea ori încât la deservire mă întreabă "ca întotdeauna?" Comandând tot aceeași pentru a mă scuti de o alegere în plus și dacă mă întrebați care-i problema cu alegerile, bănuiesc că am decidofobie, și, probabil aceasta își are rădăcinile în altă frică precum teama de a pierde oportunități sau FOMO(Fear Of Missing Out).
Asta este neliniștea pe care o simțim la gândul că se întâmplă oportunități sau evenimente interesante fără ca noi să fim acolo, este dorința de a rămâne conectat continuu cu ceea ce fac alții și lăcomia de a face, a avea, a ști sau a simți totul.
Mie mi-ar fi plictisitor să citesc jurnalul cuiva, dar nu-s sigură că acesta e jurnal sau blog sau autobiografie. Am plasat asta in categoria "istorie scurtă" pentru că am și simțul umorului pe lângă decidofobie 😃dar ptu că nu sunt sadică v-am și spus-o din primele pagini.
Lucrând în librărie credeam voi întâlni o grămadă de oameni deștepți și interesanți cu care voi relaționa și prin urmare împrieteni și poate așa scap de singurătate. Și nu, nu din cauza cărților nu am prieteni ci din cauză că mulți din ei au plecat peste hotare să-și facă un viitor mai prosper.
Mă simt bine, simt de parcă mă pot controla ușor, simt de parcă totul este cât se poate de satisfăcător și că sănătatea mea psihică este in echilibru lipsește totuși cineva cu care să împart asta. Îmi era mai greu să-mi controlez impulsurile când nu aveam job.
Eram disperată și sufeream. Precum "Disperate housewifes" care erau gata să facă multe chestii pentru a-și regăsi liniștea.
Acum totul e bine și stabil de parcă e sfârșitul unei istorioare. De-ați ști voi ce-am tras in această istorioară)))
Eram pe cale să mă căsătoresc (de mai multe ori). Să plec peste hotare, să mă încred în străini.
Odată cu un bărbat bogat dar care nu-l iubeam, altă dată cu unul sărac de care eram convinsa că nu pot trăi fără el.
Ați combinat vreodată înghețata de fistic cu cea de caramel sărat și cu acea de zmeură și lavandă?) E un trio superb.
Deci unde am rămas. Problema (sau poate nu problema) este că ,numai noi, putem alege ceea ce merităm. Iar eu încă nu am înțeles ce merit. Eram sigură că la orice om poți găsi ceva frumos pentru care îl poți iubi. Dar terapeutul mi-a sfătuit să găsesc mai întâi acel ceva la ei.
Daca vrei sa fii un om fericit formează cat mai multe relații frumoase cu ceilalți.
CITEȘTI
Personajul
RomansaCare dintre scriitori a încercat viața personajelor sale? Eu nu mă folosesc de personaje pentru a-mi trăi într-un mod latent fanteziile scenariului destinat mie. Și îmi înțeleg scopul in această viață de a trăi aceste scenarii. Personajul e și scena...
