PROFFESIONAL BODY DOUBLE

CAPITOLUL 2

Zhou Xiang a mai rămas la spital încă două zile. Corpul său se simțea excelent și chiar nu dorea să mai stea în spital, așa că i-a spus din nou lui Chen Ying că vrea să fie externat.

Chen Ying a spus că se va duce să întrebe medicul.

Zhou Xiang a așteptat în camera sa de spital. Bătrânul acela care dormea pe patul de lângă el probabil că nu se va mai trezi niciodată. Uneori, în mijlocul nopții, Zhou Xiang se gândea la faptul că lângă el era o liniște deplină, deși era o persoană întinsă acolo; era de fapt cu adevărat înfiorător.

Acesta a fost momentul în care ușa camerei de spital s-a deschis. A crezut că Chen Ying se întorsese, dar, spre surprinderea lui, a intrat un bărbat de patruzeci de ani. Zhou Xiang a înghețat de șoc în momentul în care a văzut fața acelui bărbat.

Cai Wei?

Când Cai Wei l-a văzut, a înghețat și el pentru o clipă, apoi a spus uimit: "Tu... Tu... tu... tu... tu... tu... tu... tu ești treaz?"

Zhou Xiang a clipit. A fost chiar mai șocat decât Cai Wei. Nu s-a gândit niciodată că îl va întâlni pe unul dintre foștii săi prieteni la doar câteva zile după ce s-a trezit.

Cai Wei s-a îndreptat spre el. Acest bărbat aspru era atât de agitat încât toată fața lui era roșie ca focul. L-a apucat de umăr pe Zhou Xiang cu o singură mână, rănindu-l ușor pe acesta din cauza forței uriașe a strângerii sale. Cai Wei a spus cu entuziasm: "Amice, tu nu mă cunoști, dar eu te cunosc." A arătat cu cealaltă mână spre patul alăturat, care avea o pungă cu mâncare. "Acea persoană este tatăl meu. Tatăl meu zace acolo de mai bine de o jumătate de an, te-am văzut de fiecare dată când am venit în vizită. Ah, nu sunt multe lucruri pe care le pot spune din moment ce tatăl meu a ajuns deja la vârsta asta, dar tu ești încă atât de tânăr, dacă într-adevăr ai rămâne în comă pentru tot restul vieții, mama ta ar fi terminată. Nu m-am gândit niciodată că o să te trezești. Bravo, puștiule!" I-a dat lui Zhou Xiang o bătaie puternică pe umăr, cu un zâmbet sincer pe față.

Inima lui Zhou Xiang a tremurat. L-a apucat de mână pe Cai Wei. Era atât de entuziasmat încât nu putea vorbi. A vrut să spună "Wei'ge", dar în ochii lui Cai Wei, în acest moment, era doar un străin care se întâmpla să se numească Zhou Xiang.

Cai Wei s-a uitat la el, ușor nedumerit. "Amice, ce s-a întâmplat? Te simți inconfortabil pe undeva? Ar trebui să chem un doctor?"

"Nu, nu este nevoie. Nu te da bătut, poate că într-o zi se va trezi și unchiul."

Cai Wei și-a pus lucrurile lângă tatăl său, s-a așezat pe un scaun și a lăsat să iasă un oftat. "Nu are nicio speranță, a fost un atac de bătrânețe... Acum stă aici, jumătate mort, jumătate viu, este dureros pentru întreaga familie, dar nu putem sta cu mâinile în sân și să-l privim cum moare." Cai Wei s-a uitat la tatăl său. "Indiferent ce se întâmplă, putem spune că este în viață acum."

Vocea lui era sumbră și obosită, făcându-l pe Zhou Xiang să se simtă deosebit de trist. Cai Wei se descurca destul de bine în cercul de divertisment. Munca pe care o făcea era relativ variată și putea să se ocupe de planificare și management. În orice caz, avea relații peste tot; o mulțime de copii noi care își începeau cariera în domeniu trebuiau să se uite la fața lui și să aibă grijă să nu-l jignească. Prin urmare, Cai Wei avea un salariu destul de bun. Cu toate acestea, taxele zilnice de spitalizare și faptul că trebuia să se îngrijească de soția și copiii săi și să aibă grijă în același timp de tatăl său în vârstă era cu adevărat o povară grea. Trecuseră doar doi ani, dar Zhou Xiang simțea că Cai Wei îmbătrânise foarte mult.