Shadow Love 🫀

Capitolul 26. Capătul frânghiei mele

Khun Ron m-a dus la galeria de artă unde avea loc evenimentul. Fără să scoată un cuvânt. Am stat în mașină arătând ca o legumă ofilită. Khun Ron se uita des la mine prin oglinda retrovizoare, de parcă ar fi fost îngrijorat. Dar, ca întotdeauna, nu a spus nimic.

Au avut loc multe expoziții în această galerie de artă, dar cea a lui Timmy a fost însoțită de broșuri frumoase pentru a face experiența cu atât mai plăcută. Am venit aici fără să-l anunt, pentru că m-am gândit că s-ar putea să nu fie acolo.

Așa că am înmânat biletul personalului și am început să mă uit în jur. Ochii mi-au gâfâit și mi-am dat seama imediat că este cel pe care Timmy i-a menționat lui Khum Pham.

Am stat acolo, admirând-o pentru o clipă: transmitea clar un sentiment emoționant de rămas bun. Dar utilizarea culorilor strălucitoare a făcut ca tabloul să deznădăjduiască și plin de speranță. Acesta a fost Timmy, personalitatea lui a strălucit prin mișcări de pensulă. Nu numai că era frumos și talentat, ci și o persoană plăcută care îi făcea fericiți pe cei din jurul lui.

Această creatură pură și adorabilă a fost incomparabilă cu mine - omul murdar și nerușinat care s-a aruncat asupra iubitului fratelui său și s-a vândut pentru a plăti datoria. Nu puteam concura cu el.

Stând în mijlocul încăperii pline de acele tablouri m-am simțit epuizat. De ce m-am luptat atât de tare? Dacă aș continua. fratele meu și cu mine am pierde totul.

Ar trebui să mă opresc?

Era o sâmbătă seara; Am rămas întins, așteptând nervos pe Khun Pham, deși știam că trebuie să renunț, inima proastă a mea a ținut speranța că va veni. Dar nu. Khun Pham m-a lăsat să mă întind și să mă uit la tavanul întunecat al camerei. Ochii mei au rămas așa, privind golul din jurul meu până dimineața.

Duminică, nu am făcut altceva decât să stau până când stomacul meu a protestat pentru că îmi era foame. Așa că am încălzit niște resturi de carne și am mâncat-o cu o senzație de amorțire, de parcă aș fi mestecat o bucată de hârtie. M-am ridicat și m-am dus în camera mea să mă așez pe balcon, ținând telefonul în mână. Nu am îndrăznit să apăs pe pictograma Twitter, dar știam că trebuie să fac asta. A trebuit să-i spun că nu mai suport.

Am ezitat. Și-a revenit? A fost suficient timp? Partea mea logică s-a răzvrătit împotriva inimii mele, amintindu-mi că îmi foloseam grija pentru fratele meu ca scuză pentru a mai cumpăra ceva timp. Sfârșitul venea. A trebuit să dau drumul.

Luni, m-am întors la școală arătând ca un zombi. Prietenii mei m-au întâmpinat, în special Junior, care părea atât de îngrijorat încât a trebuit să mă prefac că am indigestie pentru a-mi explica aspectul dezordonat, m-am dus la muncă, continuând să-mi trăiesc viața așa cum ar trebui să studiez, lucrând, economisind bani, zâmbindu-mi prieteni, respirând și lasând viața să continue.

Zi de zi, am refuzat să accept adevărul, spunându-mi să mai aștept puțin. Uneori, eram atât de conflictual încât am crezut că nu se întâmplă nimic între el și Timmy.

Vinerea a venit din nou, am făcut duș și m-am pregătit să îl aștept pe Khun Pham ca de obicei, mângâindu-mă
cu speranţa că ar putea veni de data asta.

Oricare ar fi fost motivul, venea la mine, chiar dacă era doar ca să se scape ca de obicei sau pur și simplu pentru sex animalic. Am sperat că va veni la mine.

A fost o altă noapte pe care am petrecut-o privind în tavan până în zori. Corpul meu era obosit, dar nu puteam dormi.

Auto-amăgirea mi-a devorat emoțiile până la rădăcină. Am inspirat și am expirat, lăsând timpul să treacă cu senzația de așteptare disperată. Inima îmi bătea mai încet pentru că corpul meu nu îndrăznea să se miște. Deodată, am simțit că, dacă stau nemișcat, aș putea muri. Nu știam de ce, dar oricât aș inspira, parcă plămânii mei nu primesc oxigen. Indiferent ce am făcut, sentimentele de mizerie și suferință au început să mă sufoce și a fost atât de copleșitor încât îmi venea să plâng.