Singur în lumea mare(yaoi)

16|Acasă

  P.o.v.=Miky

  Cu o zi înainte să înceapă școala

  Somnul meu frumos și dulce este întrerupt de frate-miu, off, ce mă poate enerva câteodată. Cu jumătate de minte, mă ridic din pat și-mi încep rutina de dimineață, prima dată cu baia. Acolo era și fratele meu mai mic și sora mai mică, Belle și Eugen (nu mă întrebați cum am venit cu numele astea).
  Îi salut luându-i în brațe. Sunt mititei, unui cu părul maro și ochi albaștrii, băiatul, iar fata îi roșcată cu ochii căprui. Aceștia se spălau pe dinți. Belle are 10 ani și Eugen 9 ani. Sunt adorabili și inocenți. Își face prezența și frate-mio, un roșcat, înalt cu ochii căprui, se menține în formă, îl cheamă Filip. În fine, termin cu nevoile de bază și aștept să se elibereze baia ca să mă pot machia, să mă îmbăiez....sau....mai bine nu mă machiez că oricum nu merg nicăieri astăzi. Însfârșit este liber la baie, încep a mă spăla. Cu totul relaxant.
Mă gândesc ce aș putea face astăzi....dacă stau să mă gândesc, aș sta cu Filip, lucrează atât de mult că abia-l văd în timpul săptămânii. Și cu frățiorii, dap, asta fac, petrecem toți timpul împreună:)..

  După ce termin cu baia, merg în a mea cameră să-mi aleg haine pe care am să le port astăzi. După ce mă îmbrac cu un tricou galben și niște colanți de o culoare albastru deschisă la tălpi având șosete albe. Mă așez în pat, gândindu-mă la ziua de astăzi, ce o să fac, am stabilit asta dar mai precis, hhmmm, am putea merge undeva. Dap, putem merge la fosta noastră casă, au trecut anii, vreo 4, cel puțin pentru mine căci cei mici nu au mai fost acolo de 6. Singurul care mai merge periodic, la câteva luni, este Filip.
  Nu mai stau pe loc și zbor nu alta în camera lui Filip, mai degrabă bat la ușă, îi voi respecta intimitatea. Întreb dacă pot intra și primesc confirmare intrând după aceea în cameră. Stă și privește la o fotografie în rămată cu noi toți....chiar și cu mama și tata....mă așez lângă el, acesta privind în gol.

- E în regulă! Totul va fi bine. Voiam eu să-l mai liniștesc dar îi înțeleg durerea

- Vrei să mergem acasă? Continui eu, Filip întorcându-și capul spre mine răspunzând cu un da înfundat și pe un încet

- La cât vrei să mergem?! Stă puțin pe gânduri apoi răspunde că într-o oră să fim pregătiți

  Mă duc să le dau vestea frățiorilor și evident.....să mă machiez. Duh. Între timp îl aud pe Filip cum îi pregătește pe cei mici, care nu prea își amintesc mai nimic de locul unde au dormit în pătuț de copilaș odinioară. Și pe lângă asta primesc un mesaj de la Eric, un băiat care învață bine și-i cuminte, îl pot compara cu Riju dar dintre ei doi este o mare diferență, Riju e ordonat, tot timpul prezent, cuminte, silitor iar treaba cu Eric.....o poveste destul de lungă și n-am timp să mă gândesc la ea căci frățiorii dau buzna în baie pentru a mă grăbii, o fac și ieșim din apartament, stăm la parter, fug până la mașină cei mici, așteptându-l nerăbdători pe Filip care se grăbea pentru ei.

- Toți în mașină! Spuse acesta băgând cheile în contact. Va dura ceva până ajungem deci aveți puțină răbdare. Ne anunță acesta.

- Bineeee!!! Răspund micuții bucuroși, eu cu gândul în altă parte și nu-s singură, Filip părea la fel de îngândurat ca mine ba chiar mai ceva

  Tot discutam noi verzi și uscate, copii mai întrebând pentru un răspuns la una dintre nedumeriile acestora, era chiar gândit Filip, poate nu-i place că mergem acasă....părea destul de fericit, iar el merge foarte des pe acolo. L-ar deranja altceva și nu spune, e foarte închis în sine, imediat după ce....a-au mu-murit ai noștrii......îmi este greu și să mă gândesc la asta. În fine, e foarte închis, are grijă de mine și de frații mei, are două locuri de muncă, vine acasă târziu, la ora 12 în fiecare zi. Avea doar 18 ani când trebuii să devină părinte pentru 3 copii.