Atracție fatală -Vol 1

Capitolul 4

Ajunsă cu Anna la cafenea am vorbit tot felul de lucruri și am reușit să îmi iau gândul puțin de la mini-discuția pe care am avut-o cu Matt.

Mi-a povestit de petrecerea de seara trecută și a ținut neapărat să mă oblige să promit ca la următoarea voi fi prezentă.

Am încuviințat la cererea Annei, deși eram sigură ca nu ma voi simți în largul meu.
Nu era vorba ca m-aș fi simțit exclusă, sau ca ar fi făcut cineva mișto pe seama mea, dar pur și simplu nu erau genul meu aceste petreceri.
Nu am fost niciodată atrasă de a bea până la epuizare și de a flirta cu alți băieți din campus.
Sincer, nu mi-a atras niciunul atenția în toți acești ani.
Erau într-adevăr și tipi drăguți, cu care am vorbit și chiar sărutat la unele petreceri, însă nu am simțit să fac mai mult.
Erau fie mult prea prostanaci, fie mult prea direcți cu mine și la un moment dat preferam să închei discuția.
Până la vârsta de 22 de ani, nu avusesem nici o relație serioasă.
Mi-a plăcut un singur băiat în liceu, însă cu tot ceea ce mi se întâmpla acasă, cu părinții, nu mi-am dat voie să simt mai mult.
Încă din copilărie am încercat să îmi ascund sentimentele și mi-am construit ziduri înalte, astfel încât să nu mai las pe nimeni să mă rănească.
Nu cred în dragoste, nu am cum să o fac. Dragostea înseamnă violență, umilință și durere.
Mama mea a crezut în dragoste și tot ceea ce a primit la schimb a fost: incapacitatea de a gândi de una singură, de a avea o carieră și de a avea dreptul la fericire.
A fost o sclavă toată viața ei și m-a condamnat și pe mine la o astfel de viață.
Nici ceea ce văd în jurul meu nu mă face să cred ca iubirea adevărată există.
Sunt atâtea cupluri ce afișează fericirea supremă, dar se înșeală unul pe celălalt.
Pentru mine a fost și va fi întotdeauna clar, dragostea e o pierdere de timp, mai devreme sau mai târziu totul se transformă în suferință și stres.
După fiecare ceartă a părinților mei mi-am jurat ca o să devin și mai puternică, ca o să plec din acel iad și o să îmi văd de viața mea.
Mi-am jurat ca nu o să las niciodată un bărbat să mă controleze și ca o să lucrez încontinuu la a deveni cea mea bună versiune a mea.
Nu aveam nevoie de distrageri, iar cu timpul visul meu din copilărie a început să prindă contur .
În momentul în care am primit bursa la Universitatea Columbia din New York am știut ca sunt pe drumul cel bun.
Am reușit să plec din orașul meu și în sfârșit începeam să văd luminița de la capătul tunelului.
Îmi pare rău de mama, ea a rămas acolo, obligată să trăiască în continuare cu același monstru,însă după ce voi reuși să devin un avocat de succes o voi lua cu mine.
Vom lăsa împreună totul în urmă și ne vom da șansa la fericire.

Colegii mei sau Anna, nu îmi stiu povestea de viață.
Mereu am preferat să îmi țin lucrurile personale pentru mine. Urăsc să inspir milă și nu am încrederea în nimeni, în afară de mine.

Strigătul Annei m-a trezit la realitate, lăsându-mă puțin prinsă în gânduri:

- Pământul către Sophie, alo, e a treia oară când te întreb a spus Anna ușor nervoasă
- Aaa scuze, mă gândeam la altceva. Poți să repeți, te rog?

Anna și-a dat ochii peste cap pentru o secundă și a continuat râzând

- Te gândeai la ochii ăia albaștrii, nu-i așa?

Confuză am replicat:
- Ce? Nu înțeleg
- Domnul Daviiiiiis
Se simțea tensiunea dintre voi în aer a continuat Anna

Preferând să schimb subiectul am întrebat:
- Deci? Care era întrebarea?
Anna mi-a aruncat o privire de " continuăm noi altă dată" și a răspuns:

- Te întrebam dacă ai planuri în weekend. Următoarea petrecere e sâmbătă

- Probabil o să învăț, Anna. Nu știu dacă o să am chef sa vin

- Soph, nici să nu aud. Ai promis!

Dându-mi ochii peste cap am zis:
-Ok, hai ca vedem!

Și am lăsat-o așa, nu avea sens să mă cert cu Anna pe tema asta. În cazul în care nu o să am deloc chef să merg, o să inventez o scuză pe moment.

M-am uitat rapid la ceas și deja se făcuse ora 16:00.
Fiind prima zi de facultate, astăzi nu aveam cursuri, așa ca m-am lăsat convinsă de Anna să dăm o tură prin mall.
Îmi intrase deja bursa și sincer aveam nevoie de câteva haine noi.

-Wow, Soph, rochia asta ți-ar veni bestial! a replicat Anna, fluturându-mi în față o rochiță minusculă roșie și mulată.

M-am uitat spre ea puțin sceptică, nu prea era genul meu, scotea mult prea multe în evidență.

-Nu știu ce să zic, nu e ceva ce aș purta! am răspuns eu
- Haidee, încearc-o pentru mine!!! a continuat Anna privindu-mă cu ochii ăia mari ca de cățeluș

Am probat rochia și într-adevăr se așeza minunat pe formele mele. Avea un decolteu generos, iar culoarea roșie îmi scotea în evidență nuanța pielii ușor măslinie.
Era foarte scurtă comparativ cu rochițele pe care le aveam de obicei în garderobă, ceea ce făcea ca picioarele mele deja extrem de lungi, să pară interminabile.

Anna m-a privit uimită și a adăugat:
-Trebuie neapărat să ti-o cumperi pentru petrecerea de sâmbătă! Mi-aș lua chiar eu, dar cu singuranta pe mine o să arate ca un sac!

Am început să râd la remarca ei.
Avea dreptate, îmi venea bine rochița asta.
Nu știu exact dacă o voi purta sâmbătă, dar era bine să o am în garderobă. Poate la un moment dat o voi purta.

- OK, fie! Acum să îți alegem și ție ceva.

Am stat cu Anna până a probat câteva haine. Până la urmă și-a cumpărat o rochie scurtă, verde jad cu volane în partea de jos. Îi scotea foarte bine talia în evidență și bustul.

Se făcuse deja ora 19:00, așa ca am plecat grăbite spre cămin.
Mâine aveam cursuri începând cu ora 9:00 dimineața.