MAX:
Împietrisem când văzusem numele ei pe ecranul telefonului meu. Îi aveam numărul salvat de când dispăruse Bell şi nu l-am mai şters niciodată. Nu mă gândisem vreodată că tocmai ea sună. Iar dacă Sonia sună, ceva s-a întâmplat. Am răspuns imediat, îngrijorat. Inima îmi înghetase gândindu-mă că Bell a făcut vreo prostie din cauza mesajului meu idiot, în care o învinovăţeam pentru tot.
- Da?! am spus cu o voce crispată.
- Sunt Sonia Van Der Hall, Max. Trebuie să vorbim cât mai urgent. Crezi că ne putem vedea mâine?
- Ştiu cine eşti. Şi da. Unde să fie? întreb rapid, curios de ce are să-mi spună, dar tot odată incredibil de emoţionat.
- Vin la prima oră la biroul tău.
- Sonia.. s-a întâmplat ceva?
- Vorbim mâine, nu e ceva ce aş vrea să-ţi spun la telefon.
-Ar trebui să fiu îngrijorat?
- Dacă tu încă te îngrijorezi, înseamnă că am făcut alegerea bună să vin aici. Ne vedem mâine, Hell! spune şi îmi închide. Ce naiba vrea să spună? Nu era telefonul pe care îl aşteptam, cu siguranţă, dar era ceva. Ceva ce are legătură cu Bell.
- Cine era? vocea lui Karim mă scoate din transă şi îmi amintesc unde sunt.
- Trebuie să plec, îi spun rapid.
- Ce? Max, ai promis! O noapte întreagă!
- Karim, e de ajuns! Ne vedem mâine la birou! spun în timp ce mă îmbrac şi plec cât de repede pot.
BELL ( ELOUISSE ) :
Ieşisem din baie, după o oră în care aproape m-am fiert în cadă. Insomnia era ceva obişnuit pentru mine, iar de fiecare dată când nu aveam somn, înnotam în piscină. Nu şi în această seara. Mă simţeam încordată şi aveam nevoie de o baie fierbinte, liniştită şi relaxantă.
Ieşisem doar cu un prosop negru înfăşurat în jurul trupului meu ce căpătase alte forme în ultimile luni. Pusesem înapoi kilogramele pierdute ce mă făceau să arăt ca un schelet ambulant. Mergeam des la sală şi antrenamente şi înnotam excesiv de mult. Îmi ocupam timpul cu tot ce puteam.
Întins pe pat, stătea el... Amer, cel ce îmi era logodnic de doar 5 luni. În ochii mei era un străin. Se purta impecabil în societate, îmi oferea totul pe tavă, orice şi-ar putea dorii o femeie, însă eu nu mi-l doream pe el. Din păcate, orice comentariu din partea inimii mele, ce încă sângera după un singur anumit bărbat, era ţinut în frâu. Nu-mi puteam permite să-i spun ceva.
Nu-mi dorisem nici o secundă vreo relaţie cu el, dar mai o căsătorie. Ne căsătoream din pură obligaţie. A apărut într-un moment de "criză" pentru familia mea. Afacerea tatei a ajuns la pământ şi eram pe punctul de a pierde totul. Nu puteam permite asta, aşa că am acceptat propunerea lui Amer. Am acceptat să fiu soţia lui, în schimbul finanţării sale. Tata ar fi fost distrus dacă ar fi pierdut firma la care a muncit atât de mult, iar mama l-ar fi urmat împreună cu Mark, fratele meu. Ştiu cât contează afacerea aia blestemată pentru ai mei, iar singurul lucru pe care-l puteam face atunci, era să mă vând lui. El promitea că afacerea va prinde din nou aripi, ajungând înapoi în vârf, iar eu.. eu trebuia doar să mă ofer lui. Ştiam că pusese ochii pe mine, de când apăruse în casa noastră, mereu pe lângă tatăl meu şi desigur, ajutorul lui nu era fără un motiv bine gândit. M-a prins la uşă, m-a încolţit şi nu am avut altă scăpare. El avea nevoie de o femeie frumoasă pe care să o ia de soţie. Avea nevoie de o soţie pentru a primii moştenirea tatălui său în întregime şi pentru a da bine pe lângă ceilalţi prietenii ai lui. Nu era nimic special între noi, aveam pur şi simplu amândoi anumite obligaţii, pe care eu de multe ori le ignoram complet. Însă ştiam ce înseamnă onoarea pentru el, şi nu mi-ar fi permis să-i trag clapa. Aş fi probababil ucisă cu pietre.
