"The Secret beyond the school doors"[Finalizata]

Capitolul 22

Mi-am intors privirea spre persoana care imi pronuntase numele. Era Megan. Ma privea atent, in timp ce eu m-am grabit sa merg spre ea, pentru o imbratisare pe care simteam nevoia sa o primesc.

-Cand ai ajuns? m-a intrebat cu o voce stinsa.

M-am incruntat in momentul in care i-am auzit glasul stins. Sper ca nu s-a intamplat nimic rau.

-Acum o ora si ceva, i-am raspuns.

M-a mai imbratisat odata, multumindu-mi ca am venit.

-Roy cum e? am intrebat-o.

M-a privit fix in ochi, fastacindu-se sa-mi raspunda.

-La fel, a soptit.

M-am incruntat la auzul cuvintelor"la fel". Oare el nu isi mai doreste sa traiasca, incat nu face niciun efort ca sa-si revina?

-In ce salon se afla? am intrebat-o pe Megan, care m-a luat de mana, mergand amandoua pe imensul hol. Am ajuns in fata unor scari, pe care le-am urcat, pana am ajuns la etajul 3 al acestui spital imens. Am mai mers putin cu Megan, pana cand am ajuns in fata unei usi albe, cu doua geamuri micute.

-Aici e, a mormait bruneta.

Mi-am tras mana din a ei, apropiindu-ma cu teama de acea usa. Am aruncat o privire pe geam, vazandu-l pe Roy pe un pat de spital, cu diferite rani pe fata, si bandajat la ambele maini, si un bandaj in jurul capului. Am vrut sa fac un pas inapoi, nevrand sa intru inauntru, dar am simtit cum Megan m-a impins in fata, intrand fara sa vreau in salonul lui. Am injurat-o in gandul meu, apoi pozitionandu-mi atentia pe el. De ce nu vreau sa-l vad? Pentru ca exista teama si vinovatia ca din cauza mea s-a intamplat de a ajuns in halul asta. Dar momentan, nu stiu din ce cauza s-a intamplat accidentul. Dar sigur am si eu o parte de vina. Plecarea mea brusca l-a afectat. M-am asezat pe fotoliul din dreapta patului lui. Ii priveam trista ranile. Avea masca de oxigen la gura, o perfuzie, si cum era de astepta, era conectat la cateva aparate, printre care si unul care ii monitoriza bataile inimii. Fara sa realizez, cateva lacrimi mi se scurgeau pe obraji. Incepusem sa tin atat demult la el, sa-l iubesc, dar eu am plecat ca o lasa, departe de el.

M-am ridicat de pe fotoliu, apropiindu-ma mult de patul lui. Mi-am trecut o mana peste obrazul lui, simtindu-i ranile. Stiu ca, cand o persoana e in coma, aceasta te aude. M-am decis sa-i spun cateva cuvinte, pe care sper sa le auda. I-am luat mana intr-a mea.

-Ce ti s-a intamplat? Imi pare rau ca am plecat, sa stii ca te iubesc foarte mult, am inceput sa tin la tine enorm..am vrut sa mai spun ceva, numai ca am fost intrerupta, deoarece aparatul ce monitoriza bataile inimii, a inceput sa bipaie alarmant. Asta insemna ca m-a auzit. Pe moment ma panicasem, pana ce inauntru au intrat un doctor, si o asistenta, si m-au scos afara din salon.

-Ce s-a intamplat? m-a intrebat Megan, vazandu-ma bulversata.

-Aparatele alea au sa..si doctorul..m-a scos...m-am oprit, vazand ca nu pot sa leg doua cuvinte.

Megan disparu doua secunde din peisaj, aparand imediat cu un pahar in mana, pe care mi-l dadu mie.

-Mersi..am mormait.

M-am asezat pe unul dintre scaunele de pe hol, luand o gura de apa, si privind in jos.

-Te-ai mai linistit?m-a intrebat Megan.

-Da...De ce aparatele alea au inceput sa tiuie? am intrebat-o.

Ea s-a asezat langa mine, luadu-mi mana intr-a ei.

-Riza..stiu ca o sa-ti fie greu sa accepti, dar posibil e posibil ca Roy sa moara, spuse aceasta.

Ce?Nu se poate.

-De ce spui asta? 

A oftat, dandu-mi drumul la mana, si privind in fata.

-Lovitura din spatele capului e prea puternica, si nu se stie daca o sa scape, a zis Megan.

Am inceput sa plang instantaneeu, gandindu-ma ca e vina mea.

-Laurie sper ca nu va veni aici, am zis.

-Stai linistita, e la liceu, posibil spre seara..a spus bruneta.

Am rasuflat usurata la cuvintele spuse de Megan. Nu aveam chef sa dau ochii cu Laurie, sa ma intrebe ca de ce am venit inapoi, si mai stiu eu ce.

Mi-am sters lacrimile de pe obraji, ridicandu-ma de pe scaun.

*Hughes Pov*

Tocmai ce terminasem ora de sport, iar acum stăteam singur in cancelarie, ceilalți profesori încă fiind la ore. Mi-am atintit privirea pe telefon, dintr-o data auzind câteva suspine venind de pe hol. Când sa ma ridic ca sa vad cine ce a pățit, usa se deschise, pe ea intrând Laurie. Avea fata plansa, si machiajul ii era întins.

-Ce ai pățit? am intrebat-o, asezand-o pe unul dintre scaune.
Când sa încerce sa îmi raspunda, mai multe zgomote ce proveneau de pe hol, se auzeau, semn ca si ceilalți profi au terminat orele.

Am luat-o pe Laurie de mana, iesind din cancelarie, si încercând sa ne facem nevăzuți pana la biroul lui Roy. Odata ajunsi înăuntru, ea continua sa suspine, si începuse sa tremure.

Am asezat-o pe un scaun, intreband-o din nou ce s-a intamplat. Aceasta s-a uitat la mine.

-Unde e Roy? mi-a răspuns cu o alta intrebare.

-Nu stiu. Nu am vorbit cu el de vreo 2 zile, i-am raspuns.

Aceasta si-a sters lacrimile, încercând sa-si revină.

-E in comă, in spital, mi-a zis accentuând cuvântul spital, si după busind-o din nou plânsul.

-Ce ai spus? De unde stii?am intrebat-o alarmat.

-Mi-a spus o persoana, a zis.

*
Riza pov

Timpul trecea al dracu' de încet, iar doctorul încă nu iesise din salonul lui Roy. Oare ce se intampla acolo?

-Megan, mi-e frica...i-am soptit brunetei.

Aceasta ma imbratisa. Exact de ce aveam nevoie, păcat ca nu e din partea lui. Am vrut sa mai spun ceva, numai ca vocea doctorului de mai devreme, m-a oprit.

-Sunteți din partea domnului Mustang? ne-a intrebat, amândouă dând din cap.

Acesta si-a luat o figura serioasa, dar totusi si tristă. Asta nu e de bine. S-a uitat peste o fisă pe care o ținea in mana.

-Îmi pare rau, nu s-a mai putut face nimic, pacientul a decedat,  a spus doctorul, si am simtit cum mi-a picat cerul in cap.