"The Secret beyond the school doors"[Finalizata]

Capitolul 21

-Riza, nu te incapatana, si vin-o odata, stim bine amandoua cat de mult il iubesti, spuse Megan, incercand sa nu suspine, si apoi inchise telefonul.

Avea dreptate, chiar il iubeam. Dar parca ceva in mine ma oprea sa ma intorc inapoi in Londra. Poate acel sentiment de vina..? Da, sigur din cauza mea a ajuns in spital. Sau o fi faptul ca nu il pot vedea pe un pat de spital, conectat la diverse aparate, si cu sanse slabe de supravietuire?

M-am dat imediat jos din pat, aprizand lumina din camera, si cautand laptop-ul cu privirea. Ah, uite-l, Se afla pe birou. M-am asezat imediat la birou, deschizand clapeta laptop-ului, si aprizand-ul. Sper sa pot gasi un bilet catre Londra, chiar pentru noaptea asta. Intrasem pe primul site de bilete care imi aparura in fata ochilor. 

-Tot raul spre bine, am zis cu voce tare, in momentul in care gasisem un bilet pentru Londra, la ora 6. L-am rezervat, plantindu-l online, si dupa am inchis laptop-ul. M-am dus in fata dulapului, de unde am luat un geamantan. Nu aveam de gand sa-mi iau absolut tot, ma voi intoarce peste cateva zile. Am deschis dulapul, scotand cateva haine din el, intomindu-le, si punandu-le frumos in geamantan.

Ceasul batea ora 5. Intr-o ora trebuia sa fiu deja la aeroport, probabil predand bagajul, si asteptand sa fiu imbarcata in avion. Mi-am luat geanta si geamantanul, si am iesit din apartament. In parcare se afla masina pe care o inchiriasem in urma cu cateva zile. Daca tot aveam carnet, de ce sa nu profit?

In ciuda faptului ca era ora 5, trebuia sa-l sun pe Dane. Dane e un coleg de lucru, si cel de la care am inchiriat masina. Cat timp sunt plecata, trebuie sa i-o dau inapoi. I-am format numarul, iar dupa al treilea bipait, a raspuns cu o voce adormita.

-De ce ma suni la ora asta? intreba Dane.

-Trebuie sa ma intorc in Londra, deci trebuie sa iti dau masina, si sa iti platesc. Deci in 10 minute sunt la tine, ca sa te iau cu mine la aeroport, ca sa poti lua masina, i-am zis.

Dupa ce a mormait cateva injuraturi care doar el le-a inteles, mi-a zis ca se imbraca si asteapta in fata casei. Am bagat telefonul in geanta, si dupa m-am urcat in masina. 

In aproape un sfert de ora, ajunsesem in fata casei lui Dane. O casa mare, frumos luminata, cu o curte imensa, plina de flori si arbori decorativi. Chiar daca e singur, se pricepe la capitolul casa si gradina. Afara incepuse sa se lumineze. Dane ma astepta in fata portii. Am oprit masina la cativa centimentri de el.

-Neata, am spus, el urcandu-se in masina.

-Neata, a raspuns.

Am pornit masina, indreptandu-ma spre aeroport. Autostrada era libera, doar cateva masini ce veneau din sensul celalalt. 

-Si de ce pleci? ma intreba Dane.

Am strans mainile pe volan, uitandu-ma cateva secunde la el. Ce sa-i zic? 

-Pai, mama mea s-a imbolnavit, si trebuie sa ma intorc in Londra cateva zile, am mintit.

Trebuie sa mint, asta era singura optiune. Nu ii puteam spune ceva de genul: Pai stii?Directorul liceului unde lucram, s-a indragostit de mine, am ajuns sa ne culcam impreuna, si apoi eu sa fug ca o dementa in lume, departe de el.  Probabil m-ar pune sa opresc masina, ar cobori din ea, si s-ar duce dracu, cat mai departe de mine.

-Uh, imi pare rau, a spus.

I-am aruncat un zambet scurt, apoi m-am concentrat pe drum.

Am mai mers cateva minute, apoi zarisem turnul de control, semn ca ne apropiam de aeroport. Ceasul indinca 5:46. Perfect, nu am intarziat. Dupa ce trecusem de turnul de control, zarisem imensul aeroport, ce se intindea pe o suprafata la fel de mare.

-Fii atenta, o iei pe partea cealalta, ma atentiona Dane.

M-am uitat curioasa la el, intrebandu-l din priviri despre ce vorbeste.

-Off, tu o luai pe partea cu sosirile internationale. Tu trebuie sa fii la plecari, ma ilumina.

Mi-am dat o palma mintal, dandu-mi seama cat de aiurita pot fi uneori. Am virat la stanga, de data asta luand-o pe unde trebuie. Am parcat masina, apoi am coborat amandoi. Dane mi-a scos geamantanul din portbagaj, iar eu inca cautam portofelul prin fundul gentii. Oh, uite-l. Am prins portofelul intre degete, scotand bani din el, inmanandu-i lui Dane.

-Nu e nevoie, a refuzat.

Am insistat de cateva ori, el refuzand de fiecare data. Ultima oara a zis sa nu mai instit, ca poate pierd si avionul.

-Riza, nu mai insisita. Uite, o imbratisare ajunge, a zis.

M-am apropiat de el, luandu-l in brate, si zicandu-i ca o sa ne vedem in curand. Dupa, drumurile noastre s-au despartit, eu luand-o spre intrarea in aeroport, iar el urcandu-se in masina, si plecand.

*

Am intrat cu pasi marunti in imensul spital, cautand-o disperata cu privirea pe Megan.

Holul era gol, nici urma d evreo asistenta sau un doctor. Era prima oara cand intrasem in acest spital, deci posibil sa ma pierd. Am scos telefonul din geanta, apeland-o pe Megan.

"Abonatul nu poate fi contactat.." se auzi vocea robotica de femeie.

-La naiba! am zis soptind.

Am luat-o inainte pe holul lung si alb, pana ce am ajuns in dreptul unor scari. Ceea ce era dubios, e ca era prea multa liniste, si nici tipenie de personal. Daca am gresit spitalul? Ar fi ridicol. Megan a zis clar, spitalul St.Maria

Am urcat scarile, ajung pe un alt hol si mai imens, si la fel de gol.  Am inceput sa merg, uitandu-ma in stanga si in dreapta, sperand ca am s-o zaresc pe Megan.

Am lasat geamantanul jos. Da, venisem direct aici de la aeroport, nu m-am apropit acasa sa las bagajul. M-am uitat in spate, zarind o asistenta ce se uita pe o foaie. N-am mai ridicat geamantanul de jos, ci m-am dus imediat la ea, punandu-ma in fata ei.

-Ma scuzati, ahm..am spus, dar m-am oprit deaorece nu stiam nimic de salonul unde e internat Roy. Nimic, scuzati-ma, am zis plecand.

Am luat bagajul, tarandu-l dupa mine, in timp ce mergeam pe hol, nici eu stiind unde.

-Riza...