"The Secret beyond the school doors"[Finalizata]

Capitolul 27

Dupa un zbor lung  si obositor, ajunsesem inapoi in New York.  Acum ma aflam in aeroport, tarand plictisita bagajul dupa mine, si cautandu-l pe Dane. Imi spusese ca ma asteapta in aeroport, sper ca nu a uitat. Deja regretam ca m-am intors aici. De ce mereu trebuie sa iau si decizii proaste, pe care pe urma le voi regreta?

M-am asezat pe unul dintre scaunele din aeroport, lasand bagajul jos, si scotandu-mi telefonul din geanta.  Aveam un mesaj, acela fiind de la Roy.

"Ai ajuns cu bine?" m-a intrebat el prin acel scurt sms, care mi-a facut inima sa salte.

Sincer, in clipele astea eram mai indragostita decat o adolescenta de liceu. Dar pacat ca a trebuit eu sa stric totul cu plecarea mea.   Am privit trista ecranul telefonului, acesta incepand sa vibreze, vazand ca Roy ma suna. Am respins apelul, neavand starea necesara sa vorbesc cu el. Sigur as fi izbucnit in plans imediat cum ii auzeam vocea.. Dupa alte cateva secunde, telefonul a inceput sa vibreze iar. Din nou am respins apelul, iar mai apoi am inchis telefonul, bagandu-l in buzunarul blugilor. Sigur o sa-si faca griji degeaba, dar o sa-l sun mai tarziu, si o sa-i spun.

M-am uitat dupa Dane, dar nici ca-l vedeam pe undeva. Doar lumea care umbla agitata de colo-colo. La un moment data, satula s amai astept, si crezand ca Dane a uitat sa vina, am dat sa ma ridic de pe scaun, dar doua maini mi-au acoperit ochii.

-Acum se vine? am intrebat plictisita, dandu-mi seama ca e Dane. Acesta doar a chicotit, iar eu i-am dat la o parte mainile de la ochii mei.

-Scuze, a fost trafic, a zis, asezandu-se pe scaunul de langa mine.

M-am uitat la el, luandu-l in brate. In clipele astea, simteam nevoie de o imbratisare.

-De ce esti suparata? m-a intrebat, imediat cum i-am dat drumul.

-Nu sunt, doar obosita, am raspuns eu, ridicandu-ma de pe scaun.

Dane se ridica si el, oferindu-se sa-mi ia bagajul. In drum spre masina, acesta ma intreba cum se simte mama, si cum a fost mini vacanta neasteptata. Ma simteam aiurea sa il mint in continuare, cu faptul ca am plecat pentru ca s-a imbolnavit mama.

Odata ajunsi la masina, Dane puse bagajul in portbagaj, amandoi urcandu-ne in masina lui. Mi-am pus centura, Dane pornind motorul masinii, si luand-o din loc. Drumul a fost tacut, niciunul dintre noi nezicand ceva.

-Si iti mai las masina? m-a intrebat Dane la un moment dat.

Mi-am mutat privirea spre el, acesta fiind concentrat asupra drumului.

-Nu, mersi frumos..am raspuns eu cu o voce ciudat de joasa.

El n-am mai spus nimic, dar sunt sigura ca si-a dat seama ca sunt schimbata. Sunt si indragostita, si putin suparata, asta in acelasi timp. Deci rezulta ca sunt mai mult cu capul in nori, si prezenta doar cu fizicul. Drumul a mai durat cateva minute, si dupa ne aflam deja in fata blocului meu.

-Urci sa bei o cafea? l-am intrebat imediat cum a oprit motorul.

-Suna tentant, dar altadata, a refuzat politicos.

-A zis ceva dl. James, de plecare mea neasteptata? l-am intrebat.

Acesta a stat cateva secunde sa se gandeasca.

-Hmm, nu, chiar nu a zis nimic, mi-a raspuns intr-un final.

Am zambit multmuita, macar asta sa fie un lucru bun. Am coborat amandoi din masina, eu vrand sa-mi iau bagajul din portbagaj. Dar Dane a refuzat, spunandu-mi ca mi-l duce el pana in fata usii apartamentului. Zis si facut, pana sa ajung la apartament, Dane deja cobora scarile, landu-si la revedere de la mine, si spunandu-mi ca ne vedem maine.