Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 1

"De abia aștept să ajungem în Seattle! Iubitul meu ar trebui să vină să mă ia." Spune Lindsay din scaunul său. "Nu vii cu noi?" Se încruntă Janis. "Nu, sper că azi e ziua în care devin femeie." Își mușcă ea buza, iar fetele încep să țipe precum niște șoricei. Îmi dau ochii peste cap și mă uit pe fereastră, admirând frumoșii nori roz de dedesubtul nostru. Sunt atât de drăguți.

"Bine, deci Lindsay e afară. Cine numai doarme la mine?" Mă întorc de la superba mea priveliște și îmi ridic mâna. Fetele oftează nervoase. "Phoebe, haide!" Se vaită Channel, luându-mi mâna.

"Îmi pare rău, fetelor. Sper să-mi văd familia. Fratele meu vine să mă ia."

Și mai multe țipete ascuțite.

"Domnul Superb cu s mare!" Își face Sarah vânt cu mâna. "Putem să-l vedem, Phoebe? Te rugăm?" Janis își împreunează degetele chiar în fața mea, bijuteriile ei scăpărătoare strălucindu-mi în ochi. "Așa cred." Îmi dau eu ochii peste cap din nou.

Țipetele se opresc.

Luna trecută, tata a vrut ca eu și prietenele mele să folosim avionul privat ca să mergem în Paris pentru workshop-ul cu Dl. Baudin care ne-a pregătit pentru următorul recital, și pur și ismplu nu ai cum să-i spui nu. Dar îl iubesc.

Acum ne întoarcem și abia așteptăm să-i revăd pe toți.

"Domnișoară Phoebe. Permiteți-mi." Jacobo, bodyguard-ul meu, îmi ia bagajul când mergem pe terminal. "Mersi." Îi zâmbesc eu. Este impozant, chel, mulatru și tot timpul serios. Nici nu pot să-i văd ochii din cauza acelor ochelari fumurii. 

Îi zâmbesc cu toți dinții.

Rămâne serios.

Îi întorc spatele, apoi mă uit din nou spre el.

Absolut nimic. "Da, domnișoară Phoebe?"

"Nimic." Îi întorc spatele, apoi mă uit din nou la el.

Încearcă să-și stăpânească zâmbetul, iar eu chicotesc. "Destinde-te, Jacobo. Suntem acasă!"

Suntem pe scara rulantă în jos și pot auzi fetele în spatele meu discutând și râzând. Le iubesc, dar nu mă pot raporta în totalitate cu ele, deci păstrez distanța. "Uite-l, uite-l!" Aud eu și bănuiesc că iubitul lui Lindsay e aici. 

Exceptând faptul că nu e.

Îl văd afară, prin ușile transparente. Un Bentley alb parcat pe margine. Se sprijină de mașină, îmbrăcat cu blugi obișnuiți, un tricou și poartă ochelarii mei preferați aviator. Rânjesc, pentru că pe cât încearcă el să arate ca un băiat rău sexy, pentru mine, mereu arată că fraier!

Își scoate ochelarii, mă vede și rânjește.

"Ursulețule!" Îi fac cu mâna și de îndată ce ajung la capătul scărilor. Țin bine de geantă și fug către el, fratele meu mai mare. Îi sar în brațe și îl îmbrățișez strâns. "Păpușă!" Râde și mă învârte. Sunt mai mult decât încântată că m-am schimbat în teneși înainte să ies din avion, căci până acum sandalele ar fi căzut.

Îi las un sărut lung pe obraz și mă pune jos. "Mi-a fost dor de tine!" Spun eu ținându-l strâs în jurul cutiei toracice. "Și mie mi-ai lipsit. Cum a fost excursia, domnișoară?" Îmi ciufulește el părul. "A fost bine. Am avut șoricei în avion." Mă arăt eu dezgustată și se încruntă. Îmi aud prietenele în spate. "Fii atent." Șoptesc eu conspirativ. 

"Fetelor, îl țineți minte pe fratele meu. Ted, ele sunt Janis, Channel, Sarah și Lindsay." Ochii dulci asupra lui. "Hei, fetelor. Încântat să vă văd."