Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 17

"Și apoi pur și simplu a plecat! Nu pare a fi el, James! Adică, înțeleg că e supărat din cauza a ceea ce am făcut dar-" Îmi șterg lacrimile.

Refuz să mă întorc așa la petrecere. Sunt în camera de muzică alături de James. Stă pe podea în fața mea, iar eu stau turcește pe canapea fără pantofi. Mă omorau.

"Deci ai simțit mânia lui Theodore R. Grey, huh?" James îmi mângâie confortabil. "Poate că nu era pregătit pentru întâlnirea asta, Phoebs. Părerea mea e că nu era pregătit mental să-și introducă tipa familiei lui și că s-a simțit sub presiune. Ted nu se descurcă sub presiune, îți amintești? De asta lucrează în timpul său liber. Ca să evite anumite situații neașteptate și ca să le aibe pe toate pregătite pentru deadline și toate astea."

"Cum îi poți găsi scuze după ce te-a tratat așa? Nu ți se pare puțin ciudat?" Îmi trag nasul în cel mai ciudat mod posibil. "Știu. Nu îi găsesc scuze. Încerc să-l înțeleg. Și la fel ar trebui să faci și tu. Oferă-i niște timp, bine? O să vrea să vorbească cu tine despre asta mai devreme sau mai târziu."

"De când am auzit de Margo nu am mai putut să-l înțeleg. Nu vreau să vorbesc cu el. Vreodată! Îmi pun mâinile în sân și pufnesc precum un copil de grădiniță. James oftează. "Acum te porți doar imatur." Își dă ochii peste cap și oftez. "Știu. Sunt doar... rănită." Îmi aduc genunchii în dreptul pieptului și îi îmbrățișez. "Phoebs..." James se ridică și se așează lângă mine, trăgându-mă mai aproape pentru o îmbrățișare. "Nu e normal ca un frate și o soră să nu se certe. Trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu. A durat ceva, de asemenea." Zâmbesc și oftez.

"Mda. Nu-mi aduc aminte să mă mai fi certat cu Ted. Mi-a fost mereu ca un tată când eram în Colorado. Cred că în ciuda faptului că mi-am recăpătat tatăl, încă îl văd pe Ted ca o figură paternă. Eram atât de obișnuită cu el fiind aproape. Și acum e adult. Are propia viață, cred." Cu Margo.

Expir și îmi las capul pe umărul lui James. "Totuși. A fost un mare nenorocit." Pufnesc și James își reține râsul. "Ce?" Mă bosumflez eu. "Nimic. Este ciudat să te aud înjurând. Nu e ceva cu care sunt obișnuit."

"Am înjurat o grămadă azi." Îmi dreg glasul, amintindu-mi întâlnirea stânjenitoare cu Sarah și Terrance. "Una dintre prietenele tale mi-a spus." Admite el și mă uit în sus la el, enervată că știe. "Care dintre ele? Ca să știu de cine mă iau."

"Dacă așa stă treaba, nu îți spun. Era îngrijorată pentru tine."

"Au fost toare, nu-i așa?" Îmi suflu bretonul din ochi și el chicotește. "M-am dat de gol, eh?"

"Puțin." Îmi dau ochii peste cap. "A fost așa de... înjositor." Mă încrunt. "Destul de dat peste cap, mda. Cred că nu e bine că spun aia."

"Să spui ce?"

"Știi tu. Ț.S.E."

"Nu! O să fiu și mai nervoasă!" Îmi înfig degetul în pieptul lui și el se strâmbă. "Bine, bine! Nu o să zic!" Se freacă acolo unde am apăsat. Îmi las capul pe spate și oftez. "Ți-am Spus Eu." Zice el repede în timp ce tușește și sar punându-mă peste el. "Ți-am zis să nu o spui!" Îl apuc de cap și îi scutur capul în joacă. "Phoebs, stai!"

"Ți-am. Spus. Să. Nu. O. Zici!" Îi scutur eu capul pe pernuțele de pe canapea și râde. "Phoe-be-ow-stai-ow!" Mă apucă de atebrațe și cu un mârâit puternic mă împinge de pe el. Țip și mă rotește, iar acum el este deasupra mea și eu sunt ținută de canapea.

Sentimentul s-a întors.

"Ți-am spus eu, ți-am spus eu, ți-am spus eu! Ce o să faci în legătură cu asta, Grey?" Mă tachinează el, dar nu zic nimic. Mă uit la el cu ochii larg deschiși și mă găsesc holbându-mă la buzele sale definite și rozalii.