Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 5

Riiiiing... Riiiiing... Riiiiing...

Gem ușor și mă întind, dând cu mâna repetat peste ceasul cu alarmă. "Shhh," spun eu adormită. "Te-am auzit." După ce îmi fac ceasul să tacă, mă ridic leneșă și mă întind mai mult, cu mâinile după ceafă. Raze de soare se strecoară prin mica deschizătură a draperiilor verzi și îmi întâmpină ochii abia deschiși.

Asta e. Azi este ziua. Absolvirea lui James și spectacolul meu.

Expir, mă ridic și mă duc la baie. Mă dezbrac rapid și mă strecor sub duș. "Sfinte...!" Sar când apa rece mă lovește , totuși, trebuie să mă trezesc și să mă grăbesc.

În ciuda faptului că e șase dimineața.

"Oh! Deja te-ai trezit! Bine, 'neața scumpo, îmbracă-te." Gail zâmbește și îmi dă cana roșie și îi zâmbesc și eu. "Da, doamnă!" O iau înainte să închid ușa. 

Îmi pun niște colanți, un top și niște balerini și îi dau mesaj lui Jacobo să mă aștepte la parter. Îmi iau hanoracul și ies pe ușă. 

Mă uit de la balustradă și îl văd pe Jacobo stând rigid, așteptându-mă. "'Neața!" Strig eu și mă grăbesc pe scări. "Bună dimineața, domnișoară Phoebe." Dă el din cap și îmi deschide ușa, totuși, își pune mâna în fața mea și eu mă lovesc de ea. "Nu iei micul dejun?" Își ridică o sprânceană, iar eu mă încrunt. "O să mănânc mai târziu, Jacobo. Trebuie să ne grăbim."

"Trebuie să fii acolo abia la șapte și jumătate."

"Relaxează-te, Jacob. O să fiu bine." Îmi dau ochii peste cap și el mă privește lung. Urăște să i se spună așa. Îi îndepărtez mâna și mă îndrept spre Audi. Mă urmează fără să spună vreun cuvânt, îmi deschide ușa și eu mă strecor înăuntru. Îmi pun centura și îmi verific telefonul. Un mesaj de la Terrance.

Bună dimineața, May. Sper că ai avut un somn minunat. Când ajungi? Trimis: 6:29

Am dormit bine, mulțumesc. :) Ar trebui să ajung în cincisprezece minute sau chiar mai devreme. Trimis: 6:34

Să te grăbești. Trebuie să exersăm, tu și cu mine. Trimis: 6:34

Jacobo pornește mașina și merge pe nesfârșita alee. Inima începe să-mi bată mai tare și devin emoționată. Dintr-o dată, stomacul îmi ghiorțăie. Îmi mușc buza și mă uit la Jacobo. Nu a auzit strigătul pentru balene. Oftez. Ar începe să se certe cu mine. Și știindu-l pe Jacobo, atitudinea lui e mai rea ca a mea, și eu sunt adolescenta. 

Îmi pun căștile și ascult playlist-ul cu Billy Joel. Am moștenit acest gen de muzică de la tata. Nu ar arăta asta în veci, dar este așa un romantic. Nu-i de mirare că mama și tata s-au îndrăgostit. Amândorura le place romanticul. 

Când nu mă uit, Jacobo se abate de la bulevard și intră la Winchell's. "Uh, Jacobo?"

Mașinăria îi cere comanda și el nu mă bagă în seamă. "Ouă Benedict cu extra sos Hollandaise. Și un caramel cappucino."

"Altceva mai doriți?"

"Cafea. Neagră. Asta ar fi tot." Jacobo conduce până la prima fereastră. "Jacobo, am spus-" Își ridică mâna și rămâne tăcut.

O femeie îl întâmpină la fereastră. "Douăzeci și cinci de dolari și nouăzeci de cenți, domnule." Își scoate portofelul și îi dă treizeci de dolari. "Jacobo, o să întăr-" Își ridică din nou mâna și mârâi frustrată. Chiar e serios?

Mergem la următoarea fereastră și o altă femeie îi dă o sacoșă. "O zi plăcută, domnule."

"La fel." Își întinde mâna și îmi dă mie punga. Îmi încrucișez mâinile. "Domnișoară Phoebe?" Spune el uitându-mă la mine în oglinda retrovizoare. "Am spus că nu mi-e foame."