Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 12

*Ted*

Nu... Nu! Ce dracu face ea aici?! Nu, nu, nu... nu are cum să se întâmple asta. Asta nu se poate întâmpla pentru numele lui Dumnezeu!

Margo?!

Încă nu m-a văzut. Admiră decorul și se tot uită în jos la rochia ei. Părul ei este desfăcut, cascada de platină căzându-i pe spate și pe umeri, pierzându-se pe rochia de un verde oliv cu guler. Arată uimitor... Dar ce mama dracului caută ea aici?!

"O c-cunoști?" Șoptește Phoebe.

La dracu! M-am dat de gol! Bună treabă, pămpălăule! "U-uh, eu uh..." Îmi dreg glasul. De ce e aici? Cum a ajuns aici? Nu am menționat niciodată de acest eveniment! Nici măcar nu știe unde locuiește familia mea, fir-ar să fie! "La ce vă uitați voi doi?" Mama nu reușește să ne atragă atenția niciunuia dintre noi. Nu o văd, dar știu că o vede pe Margo când spune, "Oh. O prietenă de a ta, Teddy?"

"Da." Spun eu automat și îmi tai limba metaforic. Nu! De ce dracu... Prostule! A trecut atât de mult timp de când am trecut prin... această lipsă de control.

O să vadă ea când ajungem acasă.

În sfârșit se întoarce înspre mine și mă observă. Expresia impasivă i se schimbă cu una plină de frică în momentul în care mă vede și se rotește, fiind cu privirea în partea opusă mie. Umerii ei se mișcă rapid în sus și în jos. Ce? Se comportă de parcă nu se aștepta să fiu aici! Doar ce naiba se întâmplă?

"Scuzați-mă." Mormăi eu și mă ridic. Merg spre ea, fără să pot să mă gândesc la o soluție mai bună. În schimb, îmi vin în minte multe moduri în care aș putea să o pedepsesc pe Margo. Frog-tie? Da frog-tie cu siguranță sună bine. Și dacă o pun peste mână e în regulă de asemenea... Nu. Rugăciune inversă. Pentru că sunt sigur că o să se roage cerurilor pentru milă în câteva momente. Ajung în sfârșit la ea și îi apuc aspru cotul, iar ea tresare. Merg rapid cu ea, trăgând-o după mine, cât mai departe de familia mea. "Ce mama naibii cauți tu aici?" Mârâi încet și îi pot auzi respirația accelerându-se. "E-eu?"

"Da, tu!"

"C-ce cauți tu aici?!"

"Asta este petrecerea mamei mele. Rândul tău."

"A ta...? Eu... Era o..."

"O ce? O ce?! Spune odată!" Mă răstesc eu. Înghite în sec și scoate un plic din geanta sa. Ochii mi se măresc terifiați când văd invitația. "Cine ți-a dat-o?" I-o smulg din mână, iar ea se uită în jos, rușinată. "Era în apartamentul meu... Credeam că e de la universitate...Eu h-habar nu aveam că..." Mă întorc către masa mea și mama, Phoebe și chiar și tata ne privesc. Rahat, rahat, rahat!

"O să plec. O să plec chiar a-"

"Nu poți. E prea târziu să faci asta. Urmează-mă. Ai priceput? Fiecare cuvânt, fiecare mișcare."

"D-da, Stăpâne..."

"Ascultă-mă. Sub nicio formă să nu îmi spui așa. Înțelegi? Nu aici."

"Da, S-" O privesc. "Bine." Se corectează ea. 

Îi iau de mână și merg spre familia mea. Părinții mei își șopteștc unul altuia când ne văd ținându-ne de mână, iar fața mi se colorează în zece nuanțe de roșu. "Dragii mei, voiam să păstrez aceasta pentru mai târziu, dar se pare că s-a potrivit așa. Toți, ea este Margo. Iubita mea."

Mama tresare. Tata clipește uimit, iar Phoebe zâmbește larg. Mă întorc spre Margo cu cel mai fals zâmbet, iar ea se uită uimită la mine. "Scumpo," Subliniez eu. "Aceasta este mama mea, Anastasia, tatăl meu, Christian și sora mea mai mică, Phoebe. Ți-am mai povestit de ea, îți amintești?" Nu spune nimic. O prievște pe Phoebe, iar Phoebe își îndepărtează privirea, își drege glasul și își pocnește degetele. Margo în sfârșit își revine și zâmbește. "Este o plăcere să vă întâlnesc pe toți." E pe cale să facă o plecăciune, dar o trag de talie ca să o opresc.

"Te rog, ia un loc, Margo." Mama zâmbește și trag un scaun lângă mine pentru ea, iar mă așez apoi.

"Nici vorbă." Îl aud pe Kurt de lângă noi. Oh, lua-m-ar dracu...

"Scumpo, uite-te la asta!" O bate pe Ava pe umăr și se întoarce spre mine, apoi se uimește. "Dumnezeule." Mimează ea cu gura și îmi rânjește. Ava se întorce și îi face un semn subtil lui Sophie. Fir-ar să fie, Ava!

Sophie se întoarce spre mine cu un zâmbet, apoi o observă pe Margo. Zâmbetul îi dispare într-o clipită. Rahat. Cred că asta e karma care se întoarce după atâția ani. Și îmi doresc doar să nu mă simt ca un adevărat rahat în legătură cu asta.

"Deci, de cât timp sunteți împreună?" O întreabă Phoebe pe Margo și eu tușesc. "Uh," Îmi dreg glasul. "Aproape șase luni." Și ăsta e adevărul. Acum șase luni am făcut contractul cu ea.

"Acum șase luni? De ce nu ne-ai introdus-o mai devreme?" Ridică Phoebe o sprânceană. La dracu... de ce nu poți să fii doar o fată de cincisprezece ani fără cea mai vagă idee ce se întâmplă?! Trebuia să o fie sora mea cea iscoditoare. "Nu a fost niciun moment potrivit pentru asta." Spun impasiv și ea se încruntă.

"Când m-am întors din Franța. Cina. Spectacolul meu."

"Haide, scumpo. Sunt sigură că Ted a avut motivele lui. Lucrul important este că am întâlnit-o acum. Și este o adevărată plăcere. Nu-i așa, dragule?" Mama se ține de brațul tatei, iar el încuviințează. "Desigur." Spune el politicos.

Muzica se oprește și apoi o nouă melodie îi ia locul. James cântă o variantă modernă de la Moondance și Margo tresare. "Ador melodia aia." Spune ea încet. Oh? "Vino." O iau de mână și mergem pe ringul de dans. "Știi să dansezi?" Se bâlbâie Margo când îmi pun mâna pe talia ei, iar ea își lasă mâna pe umărul meu. "Puțin." Mormăi și încep să mă mișc.

Începe să se miște cu mine și îi simt șoldurile legănându-se pe muzică. Chiar se poate mișca. Da desigur că poate. Se întâmplă să știu cât de flexibilă este. "Și tu poți dansa, eh?" Chicotesc și ea zâmbește timidă. "Se cântă jazz 24/7 la cafeneaua unde recit eu."

Așa e. Margo lucrează la o cafenea de poezie. Mereu am vrut să merg să o văd, dar am decis să stăm strict în afara vieții personale a celuilalt. Ei bine, până acum, se pare. Acum, într-o clipită, Margo este iubita mea.

"Unde ai găsit mai exact invitația aia?" O învârt eu. "Proprietarul mi-a zis că cineva a mers la etajul meu. Cred că acea persoană a băgat-o pe sub ușa mea."

"Cine ar putea fi?" Ridică din umeri. "Domnul Basset- proprietarul, a spus că este un prieten de-al meu. Mi-a folosit numele."

"Rahat." Expir eu. 

Nu te panica, Ted. O să fie bine. O să ne jucăm de-a cuplul pentru o câteva săptămâni apoi o să le spun că ne-am despărțit. Dar la naiba... Asta înseamnă că o să trebuiască să îi spui lui Margo să plece. Este o supusă perfectă. Rahatul ăsta! O să o duc eu la capăt.

Cineva știe cine e Margo. Și când voi afla cine e, o să îl înnec. O să regrete că și-au băgat nasul în viața mea personală.

Continuăm să dansăm.

****

Dacă găsiți greșeli, vă rog să le treceți cu vederea, l-am tradus pe fugă! Sper că m-am revanșat :)