Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 4

"Te rog, continuă. Nu te opri din cauza mea." Spune el îndesându-și mâinile în buzunare și venind spre mine. Mă întorc apoi spre cheile pianului, privindu-le intens.

De ce are Ted mereu dreptate?!

Încep să cânt Bagatelle în A minor, una dintre primele melodii pe care le-am învățat la o vârstă foarte mică. Încep încet și îmi închid ochii. Începutul straniu îmi este familiar chiar și după o perioadă lungă de timp. De ce am ales melodia asta, nu știu. Orice melodie ar trebui să mă distragă de la faptul că James stă acum lângă mine privind fiecare mișcare pe care o fac degetele mele. De ce mă neliniștește atât de mult prezența lui? Să fie oare pentru că am emoții legate de cum vede el situația? Va fi supărat pe mine?

Termin melodia și expir. James expiră odată cu mine. "A trecut ceva vreme de când am auzit-o pe asta."

"Mda." Zâmbesc eu pe jumătate. E liniște între noi. Coatele lui se odihnesc peste pian, iar mâinile îmi sunt împreunate în poală, picioarele îmi sunt încrucișate și le legăn din moment ce sunt prea scundă ca să ajung la podea.

Și tata cântă la pian, deci nu schimb înălțimea scaunului.

James expiră. Își deschidă gura ca să vorbească, dar proasta mea sincronizare intervine. "Nu trebuie să vii." Spun eu deodată. Se întoarce spre mine, confuz. "Eu am mereu spectacole. Și toți vin la ele mereu. Chiar și tu. Și nu e drept să existe măcar posibilitatea ca spectacolul meu să eclipseze ziua ta cea mare. Deci," Ridic eu din umeri. "Nu vreau să vii. Nu vreau ca nimeni să vină."

James se uită la mine peste ochelari, șocat de comentariul meu. "Aș fi vrut să fie totuși o cale să pot să te văd." Oftez și cânt Twinkle-Twinkle, Little Star cu degetul arătător. E liniște, exceptând notele pe care le scot apăsând clapele cu un singur deget, totuși, când sunt pe cale să cânt ultima notă a cântecului de leagăn, James mă apucă de mână. Mă uit și mă uit la el. Are un zâmbet slab pe față. "Vin. Fie că ești sau nu de acord." Mă încrunt. "Cum? Amândouă sunt în același timp.

"Sunt în aceeași zi. Nu a spus nimeni când."

"Vreau să vin să te văd. Dar nu pot."

"Asta nu înseamnă că eu nu pot să te văd."

"Dar asta nu e cinstit!" Îmi retrag mâna și merg către canapea. "Nu îmi pasă dacă vii să mă vezi! Mereu mă vezi! Eu sunt cea care vrea să te vadă pe tine! În ziua ta specială! Vreau să te văd purtând pălărie și robă și vreau să-ți aud discursul și vreau vreau să aplaud foarte tare pentru tine, așa cum ai făcut și tu."

James își suflă în sus șuvițele de pe față frustrat și se ridică. Mă întorc către el. Stai, unde pleacă? Fluieră fericit și iese din camera de muzică. "Sper că glumești! Eu chiar sunt supărată!... Pur și simplu pleci?! Nesimțitule!" Pufnesc și îmi încrucișez brațele la piept.

"În fine. Oricum sunt egoistă." Mormăi pentru mine. Oftez mai tare și mă holbez la candelabrul de deaspura mea.

"Ahem," Îl aud pe James. "În primul și-n primul rând, nu o să încep cu asta este prima zi din restul vieții noastre, pentru că toată lumea știe asta. Dar vă spun asta, dragi colegi, că astăzi începem să ne construim imperiile." Mă ridic și mă întorc către ușă.

Tresar și mâinile mi se duc instantaneu în dreptul gurii.

James poartă o robă neagră și pălăria pătrată. Bărbia îi este ridicată și recită ceea ce cred cu toată inima mea că este discursul lui de șef de promoție.

Fața îmi este împărțită în două de un zâmbet uriaș care se mărește pe măsură ce James continuă înfocat , cu un pumn lipit de piept și unul în spatele său. Arată atât de frumos și încrezător. Ocazional își lasă capul pe spate, mișcare care-i face pălăria să cadă și pe mine să râd.

După încă puțin teatru, termină în sfârșit. 

"Mult noroc și Carpe Diem." Își ia pălăria și o aruncă nonșalant spre mine, iar eu o prind neîndemânatic. "Bravo!" Îl aplaud în picioare. Se apleacă, din nou puțin teatral, și face o reveranță spre amuzamentul meu. Odată ce Ducele Fraierilor termină, merg către el și îl îmbrățisez strâns în jurul gâtului, parfumul său invadându-mi nările.

"Oh, Jamie." Murmur eu la pieptul său. "A fost minunat." Chicotește și mă ține la distanța brațelor. "Măcar atât pot face. Cred că este necinstit că ambele evenimente sunt în aceeași zi de asemenea, dar nu e vina ta. Nu e vina nimănui." Îmi dă drumul și își dă jos roba. "Să duc asta repede înapoi, înainte să mă vadă fratele tău." mormăie el și o împăturește cu grijă. Îi iau pălăria și i-o dau, încă având zâmbetul pe față.

James se întoarce spre mine și îl îmbrățișez încă odată. "Ți-a plăcut?"

"La nebunie, Jamie." Îmi presez eu obrazul de pieptul său. "Mă bucur. Nu vreau să te mai simți prost, bine? Concentrează-te pe spectacolul tău și dă tot ce ai mai bun." Mă uit în sus la el, capul meu fiind dat cât se poate de mult pe spate. "Bine." Zâmbesc.

Cineva își drege glasul exagerat, iar James se îndepărtează de mine rapid.

"H-hei, omule." James își scarpină ceafa. "Hei." Ted se uită la James. Are o mână în buzunar și în cealaltă are telefonul. Schimbă niște priviri, iar eu continui să mă uit la ei doi înainte ca liniștea să fie întreruptă.

"Mă duc la GEH acum, păpușă." Ted se întoarce către mine. "Bine. Fii cuminte la muncă. Și lasă-l mai moale pe tata. Chiar dacă e într-un fel neglijent." Îl îmbrățișez pe Ted și el pufnește. "În regulă. O să îi dau lui Drew Barrymore o pauză." James râde. "Pleci și tu, omule?" Ted se uită la James și acesta încuviințează.

"Pa, Jamie." Rânjesc la el și el se uită la pălăria și roba sa care sunt ascunse sub o pernă. Dau din cap încet. Se îndreaptă către ușă și dispare după colț. Ted ridică o sprânceană la mine, apoi se întoarce spre James, care merge pe hol, apoi din nou la mine. "Hmm." Zice el, apoi pleacă.

Expir și mă las pe canapea. Încă zâmbesc și mă uit la pernă, care ascunde lucrurile lui James. Iau pălăria și mi-o pun pe cap. Ciucurele este pe partea dreaptă, iar eu îl mut pe stânga. 

Cred că o să exersez acum. Până la urmă, trebuie să dau ce am mai bun.

Mă duc în camera mea și pun pălăria și roba pe patul meu, apoi mă întorc la sala de dans. 

Mai târziu în acea zi, James s-a întors ca să își ia lucrurile. Ar fi fost rău dacă Ted l-ar și văzut prea devreme în robă. 

În aceste ultimele săptămâni, am exarsat încontinuu. Spectacolul trebuie să iasă perfect. Nu pot să dezamăgesc pe nimeni. Uneori, Ted mă privește exersând, dar nu i-aș arăta coregrafia dedicată lui. E o surpriză. Chiar dacă m-am ținut ocupată cu spectacolul, încă m-am tot gândit mult și bine la Margo. Erau unele momente în care îi dădeam de înțeles lui Ted să spună tot, dar el nu înțelegea mesajul meu.

Trebuie să o întâlnesc. Și cred că știu cum să fac asta posibil. Mama are întâlnirea editorilor în mai puțin de o lună. Trimite invitații într-o săptămână sau două. Și se întâmplă să știu adresa lui Margo. 

*****

Mai mult de jumătate de capitol l-am tradus mai pe fugă, așa că dacă găsiți greșeli, îmi cer scuze! :)