Cincizeci de umbre mai târziu 2

Capitolul 22

*Ted*

Au trecut aproape trei zile de la petrecerea mamei și eu încă tot nu am mers în vizită la ei.

Mama nu încetează să insiste să merg să iau prânzul cu ei sau ceva și tata continuă să îmi spună "să o ascult pe mama". Și ca și cum nu ar fi de ajuns, vor să vin cu Margo.

Iisuse, ce dezastru.

Răspund la câteva email-uri de pe laptop și bea un un smoothie de banane de la localul de înghețată din cartier. Nu sunt la fel de bune ca cele făcute de Gail, dar sunt decente. Beau în liniște și tastez, lăsându-mi greutatea pe masă. După ce termin de scris email-ul cu numărul șapte, aud sunetul liftului și Margo intră în hol. Puloverul îl are strâns în mână și în spate are un ghiozdan.

"Bună seara, Stăpâne." Își pleacă ea capul. Mă uit spre ea. "Bună seara, Margo."

Din seara petrecerii, amândoi am fost distanți unul cu celalălalt. Nu a folosit niciodată cuvântul de siguranță până în acea seară.

"Mă voi duce în dormitorul meu, Stăpâne."

"Du-te." Îi dau voie să plece și ea își pleacă din nou capul înainte de a se îndepărta. 

Nu, haide, Ted, spune-i ceva! "Uh, Margo," Strig eu după ea și se întoarce. "Da, Stăpâne."

"Voiam să te întreb ceva-" Îmi dreg glasul. "Cum... A fost la cursuri?" Se uită confuză la mine. "Bine, Stăpâne. Am multă treabă de făcut. Dar voi fi disponibilă în cel mai scurt timp."

Eeeeeești uuuuun prooooost.

Cine naiba ești, tatăl ei?!

"Desigur, da, bineînțeles." Îmi scarpin ceafa și mă întorc la treaba mea. Îmi ia câteva secunde bune să mă uit din nou în sus și să realizez că e încă aici. "Oh! Poți să pleci!" Îi spun eu și ea își pleacă capul înainte de a se face nevăzută.

Jur că uneori uit că este supusa mea.

Ar trebui să merg să vorbesc cu ea. Trebuie să scap de tensiunea dintre noi. În ciuda a ceea ce s-a întamplat, cu întâlnirea dintre familia mea și ea, nu vreau să o las să plece deocamdată. Și când o va face trebuie să fie în termeni prietenoși. Îmi închid laptop-ul și merg la etaj.

Merg pe hol spre camera ei și aud muzică. Îmi aproprii urechea de ușă și rămân uimit. E cumva... The Killers?!

Bat la ușă înainte să întorc clanța. Nu m-a văzut încă și stă pe burtă cu picioarele în aer, iar în față are laptop-ul pe care i l-am făcut cadou, scriind ceva într-un caiet.

Părul îl are strâns într-un coc dezordonat, poartă șosete plușate, pantaloni scurți, un pulover și cei mai uriași ochelari.

Îmi mușc buza și rezist impulsului de a o lua chiar acum.

Îmi dreg glasul și îmi bag mâinile în buzunar. Margo se întoarce spre mine și tresare. Se ridică repede, își dă ochelarii jos și stă dreaptă, fără a face contact vizual. "Î-îmi pare rău, Stăpâne. Nu te-am auzit intrând-"

"Hey. Hey. E în regulă. Relaxează-te." Îi fac semn să se așeze și dă aprobator din cap. Îmi trag un scaun și îl pun invers, punându-mi brațele pe spătar.

"Nu știam că porți ochelari." Spun eu amuzat și ea își drege glasul. "De obicei port lentile de contact, dar am rămas fără azi dimineață." Își ia ochelarii și mi-i întinde. Îi inspectez, îi pun la ochi și clipesc. "Fir-ar să fie. Ești la fel de oarbă ca un liliac." Mă uit în jur.

"Te-ai gândit vreodată să te operezi?"

"Nu, Stăpâne."

"Aș putea să o plătesc, dacă chiar îți dorești."

"Apreciez oferta, Stăpâne. Dar problema mea cea mai mare este frica."

Aw, îi este frică de un mic laser. Nu mă deranjează sincer. Ar trebui să îi poarte mai des. Mai ales pentru sex.

Omule...

Îi dau jos și-i înapoiez. Aud Romeo and Julliet pe fundal și încep să dau din picior. "De când asculți The Killers?"

"Oh, a trecut ceva timp deja. Mi-am uitat odată laptop-ul acasă și l-am folosit pe al tău. Am intrat în aplicația de muzică și ei bine," Ridică din umeri, iar eu îi zâmbesc. "Mi-au plăcut. Sper că nu te deranjează."

"Deloc. Sunt foarte buni."

Mă lupt cu impulsul să i-o arăt pe Roosevelt și toate autografele membrilor trupei. Ar înnebuni.

Nu pentru asta ești aici, Ted.

"Aveți... nevoie de ceva, Stăpâne?" Margo se joacă nervos cu degetele mari. "Mă dai afară?" Mă încrunt și ea își mărește ochii. "Nu, nu! Desigur că nu, Stăpâne! Asta este camera ta. Doar mă întrebam din moment ce ți-ai oprit din timpul pentru activitățile de m-mai devreme ca să vii aici și-"

"Glumesc, Margo." Zâmbesc și îmi înclin capul. Oftează ușurată. "Desigur..."

"De fapt, am venit ca să vorbim legat de ce s-a întâmplat acum câteva seri. Cu sora mea și așa mai departe. În primul și-n primul rând, vreau să-mi cer scuze că mi-am vărsat nervii pe tine după petrecere. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat din vina ta. Nu a fost intenția mea să te rănesc."

"Este în regulă, Stăpâne.  Pentru asta exist."

Auzind asta, ceva s-a sfărâmat înăuntrul meu. 

Nu pentru asta există. Este frumoasă. Tânără. Merge la școală. Margo are un viitor întreg înaintea ei. Și totuși, iat-o aici. Dornică să-mi satisfacă fiecare moft fără a se plânge. Destul de egoist, nu-i așa Ted?

"Cum mai sunt semenle?" Îmi întind mâna și ea imediat o întinde pe a ei. Îi ridic mâneca, iar arsurile de la sfoară sunt încă foarte clare. Îmi trec degetul peste ele și tresare. "Ai pus ceva pe ele?"

"Nu, Stăpâne."

"Vezi că este un unguent în trusa de prim ajutor de la parter. Vreau să îl folosești."

"Da, Stăpâne." Îi dau drumul, iar ea își trage mâneca la loc. "Stăpâne, dacă pot să spun ceva..."

"Desigur."

"Sora ta. Cred că.. poate ai fost prea aspru cu ea."

Crede că am fost aspru cu Phoebe, dar cu ea nu?

"Accidental... Am dat peste ea la benzinărie." Îngheț. Rahat... ce mai e acum? "Nu s-a întâmplat mai nimic, sincer vorbind. Doar am dat una peste alta și și-a cerut scuze pentru comportamentul ei. Și m-a întrebat de tine. Părea supărată. A menționat ceva legat de o ceartă pe care ați avut-o."

"Mda, ne-am certat." Îmi las bărbia pe brațe și oftez. "Niciodată nu am țipat la ea cum am făcut-o atunci. Eram furios. Cel mai mult pe mine că am fost neglijent. Probabil ai dreptate." Mă îndrept și îmi ridic o sprânceană. "Ce altceva a mai zis?"

Margo e tăcută pentru un moment și își scutură capul. "Asta-i tot." Pe bune? E puțin ciudat din partea lui Phoebe. Și sub nicio formă Margo mă minte. Dau din cap aprobator și ea expiră. "Ei bine, te las cu treaba ta." Mă ridic și pun scaunul la locul lui. Îmi bag mâinile în buzunar și merg spre ușă. "S-stăpâne?" Margo spune și eu mă opresc.

"Ești un om foarte atent. Nu cred ca am spus astea vreodată, dar... mulțumesc."

Fața mi se înfierbântă și mă abțin să nu zâmbesc. Liniștește-te, Theodore.

"Țelul meu este să ofer plăcere." Spun într-o maniera mai degrabă încrezută și închid ușa în urma mea.