Autism (Justin Bieber) Book#1

Capitolul 4.

[Lyiah]

După câteva minute Justin a ieșit din baie.

-Gata?-Întreb.

-G-Gata.-Spune el zâmbind.

Încă era urât afară și pot spune că Justin era supărat.

-Justin... Vrei să mă tii de mână?- Întreb.

-P-Pot?-Mă întreabă ca un copil mic.

Zâmbesc la drăgălășenia lui.-Desigur.-Mă ia de mână și degetele noastre se împletesc.

-M-Mulțumesc.-Spune el.

-Nici o problemă.-Spun.

Am mers la parter unde erau mama și doamna Pattie.

-Totul este în regulă?-Întrebă doamna Pattie.

-Um...da.-Spun.

Mama s-a uitat în jos la mâinile noastre un zâmbet i-a apărut pe față.

-Deci... Ce facem? Adică suntem blocați aici până se termină furtuna.-Spun.

-Ei bine... Eu sunt cam obosită. Dar voi puteți să vă uitați la un film,dacă vreți.-Ne sugerează doamna Pattie.

-D-Dar mami... Plouă... Și... Tună.-Justin se plânge.

-Oh,e în regulă scumpule. Voi fii sus și Lyiah va fii chiar aici.-Ea îi spune.

El dă din cap în tăcere.-B-Bine.-

-Mulțumesc din nou că rămâneți aici în seara asta.-Îi spume doamna Pattie mamei.

-Oh. Nici o problemă.- Insistă ea. -Ei bine...noapte bună.-

-N-Noapte bună mami.-Spune Justin.

-Noapte bună baby. Lyiah să ai grijă de el pentru mine.te rog.- Ea spune zâmbind.

-O să am.-Spun.

-Oh.Arată-mi dormitorul unde voi dormi.-Strigă mama în urma ei. Și încă o dată am rămas singură cu Justin.

-Deci...la ce film vrei să ne uităm?-Îl întreb.

-P-Poți să alegi tu.-Spune el și merge în living.

-Nu... Vreau să mă uit la ce vrei să te uiți și tu... Deci,ce va fii?-

-Um...-

-Hai Justin spune-mi.-

-F-Frozen?-Spune el.

-Frozen să fie atunci.-

Ne-am pus pe canapea,Justin a luat o pătură înainte de începerea filmului. Era la câțiva centrimeti de mine,dar aș putea spune că își dorește să cină mai aproape,dar din cauza autismului,el nu poate să facă acest lucru. Dar prin limbajul corpului său ,cred că încearcă atât de tare să se lupte cu asta. El vrea să fie normal,nu vrea să fie autist. Vrea să fie liber.

-L-Ly?- Se bâlbâie el.

-D-Da?-

-De ce te holbezi?-Întrebă el.

-Te deranjează?-Întreb,canalizând psihologul din mine.

-U-Um...puțin.-

-De ce ?-

-M-Mă face să mă simt...ca și cum crezi că sunt ciudat.-Spune privind în jos.

-Dar eu nu cred că ești ciudat.-Spun mângâindu-i umărul el tresărind instant.

-Există un motiv din cauza căruia nu îți place să fii atins?-Întreb.

-E-Eu doar nu.-Spune uitându-se la mâinile lui așezate în poala sa.

-Trebuie să existe un motiv.-Spun,observându-i fiecare mișcare.

-Îmi place partea asta.- Spune,evitând subiectul.

-Justin...te-a rănit cineva?-

Dintr-o dată limbajul corpului să se schimbă. Se răsuci pe canapea cu picioarele la piept.

-Justin...-

-Când mă uit la desene mă simt ca un copil din nou... Pentru că în adâncul meu încă sunt.-Spune el,nici măcar menționând despre întrebarea mea.

-Justin,eu...-

-Desenele mele preferate sunt Spongebob. El mă face să râd...chiar și atunci când nu pot,sau... N-nu pot.-Mormăie el.

-Scumpule...Poți să vorbești cu mine.-

-Și ea a spus același lucru...-Scâncește în pătură.

-Cine?-

-M-Mya... A fost dădaca mea...când am avut 18 ani,ea venea aici și ne jucam jocuri...-

-Ce fel de jocuri.-

-Jocuri de adulți.-

Inima mi se strânge.-Jocuri de adulți, cum ar fii...-

El se clătină înainte și înapoi suspinând încet.

-Justin.-

-E-Ea își p-punea mâinile... Î-În zonele mele private... Și... Atunci... A atins... Și când am spus stop... Nu m-a ascultat... A continuat și a continuat până când...-

A început să plângă. Trupul său tremura și se legăna înainte și înapoi,jur că am vrut să plâng.

-M-M-a atins... M-a rănit.-

-Deci... Nu îți place să fii atins din cauza celor întâmplate cu Maya?-

-U-Um hum...-El sughița.

-Justin... Nu te-aș răni sau să fac ceva cu care nu ești de acord.-Îl liniștesc.

-D-Dar...ea...-

-Era o persoană oribilă ar trebui să îi dea cineva câteva palme peste fund pentru că te-a rănit.-Am spus.

-Oh... Ai spus un cuvânt urât.-Spune,ca un copil mic,ceea ce m-a făcut să chicotesc.

-Uite... Ne-am cunoscut abia azi și cred că ești o persoană incredibilă. Știu că vrei să ai o viață normală și eu te pot ajuta... Dacă vrei.-

El respiră ștergându-și lacrimile.-B-Bine.-

-Bine...acum...poți să mă îmbrățișezi?-Îl întreb desfăcându-mi brațele.

El se trântește lângă mine și se așează în brațele mele. El rămâne în brațele mele doar pentru câteva secunde apoi se îndepărteazã trecând la poziția lui anterioară.

-Îmi pare rău.-El șoptește.

-De ce îți pare rău?-

-Pentru că... Nu pot... Să te îmbrățișez fără să mă sperii.-

-E în regulă cel puțin ajungem undeva.-Zâmbesc,el dă din cap și ne uităm din nou la film.

Curând el a adormit în poala mea. M-am uitat la fața lui, atât de liniștită,brațele sale erau așezate pe pieptul lui ținând pătura. M-am întrebat oare ce visează Cred că era uimitor. Plin de viață și culoare. Sforăia în poala mea,am știut că vreau să îl ajut. El vrea să trăiască o viață normală,nu ca un autist.

Și voi face ca asta să se întâmple,orice ar fii.

---------

Love you