ENTANGLED

Capitolul II

Concursul s-a încheiat, iar după o serie de îmbrățișări, felicitări și mustrări, am reușit să rămân singură în sfârșit, asta până în momentul în care Harry a venit după mine. S-a așezat lângă mine pe bordura din fața clădirii, fără a spune ceva, iar de zece minute, eu stau şi mă holbez la asfalt, în timp ce Harry stă şi se holbează la mine. Nu știu ce ar trebui să spun, dar cu siguranţă situaţia e stânjenitoare.

-Okey, spune ceva înainte să creadă lumea că suntem nebuni. E ciudat să te holbezi la mine şi să taci. Îi spun, jucându-mă cu o pietricică găsită pe asfalt.

-Nu trebuia să mă alegi pe mine. Nici nu trebuia să trec de prima etapă.

Glasul lui e liniştit. Priveşte pierdut pietricica din mâinile mele, evitându-mi privirea.

-Harry, te-am ales tocmai pentru că ai trecut mai departe. Eşti un băiat inteligent, nu mă fă să regret.

-Am de ales? Întreabă, iar în colţul buzelor îi joacă o mică urmă de zâmbet.

-Nu, nu ai. Fă-mă să regret şi te omor. Te fac tocăniţă şi te dau lui Puchy şi îţi tai cârlionții pentru a croşeta o eşarfă care să acopere decolteurile mult prea generoase.

-Atunci tu o să mă ai pe conştiinţă, iar cârlinonţii mei vor sta între sânii unei fete. Mie îmi convine.

Râde, iar eu îl lovesc jucăuş în umăr, mutându-mi privirea spre el. Îi întâlnesc culoarea frumoasă de verde din ochi, zâmbindu-i inconştient.

-Cred că facem echipă bună, n-a observat nimeni că m-ai ajutat.

-Da, aşa e. Aprob, realizând că are dreptate.

-Chiar dacă e aşa, nu vreau să fiu eu cel care te trage în jos. Spune, iar vocea îi devine serioasă. Mă priveşte fix, apoi îşi îndreaptă atenţia spre piatră ce mi-a căzut din mână.

-Nu o să mă tragi în jos. Nu ai cum să faci asta şi nu te voi lăsa. Acum eşt în echipa mea, crede-mă sunt o pacoste când îmi doresc ceva, şi îmi doresc să câştig acest concurs. E important pentru mine, m-am pregătit prea mult ca să nu îl câştig.

-De ce e atât de important?

-Câştigătorii au locul asigurat la Oxford. Doamna Elena îşi doreşte de atâţia ani acest premiu. Părinţii mei vor să studiez la Oxford, s-ar bucura enorm să reuşesc.

-Dar tu? Întreabă Harry, prizându-şi piercing-ul din buză între dinţi.

-Eu ce?

-Tu ce vrei?

-Vreau să am un viitor sigur, iar Oxford îmi poate aduce asta.

-Ai spune că o fată ca tine are visuri mai mari de atât.

Comentariul lui mă deranjează, dar încerc să nu arăt acest lucru. Să studiez la Oxford e un vis destul de mare.

-Nu te înţeleg. Dacă eşti aşa de sigură pe tine şi ai notele pe care le ai şi primeşti şi o bursă, de ce îţi faci griji? Ai putea intra la orice facultate vrei şi fără concursul ăsta.

Nu îi răspund. Oricum nu înţelege.

-De ce ai ieşit afară?

-De ce pui aşa multe întrebări? mormăi, dându-mi ochii peste cap.

-De ce nu-mi răspunzi?

-De ce vrei să-ţi răspund?

-De ce nu mi-ai răspunde?

-Ai câştigat, gata. Aveam nevoie de o gură de aer. Erau prea mulţi oameni înăuntru, iar figura lui Puchy mă enerva. E fericită pentru că îl are pe Zayn.