ENTANGLED

Capitolul VIII

-Deci îţi place Harry?
Întrebarea Emei a fost pusă cu surprindere, însă răspunsul era destul de evident.

Nu i-am răspuns, zâmbindu-i în oglindă, ochii mei căpătând un imens val de strălucire.

-Dar cum de? Acum o săptămână ai spus clar şi redau: "Toţi bărbaţii sunt nişte porci mitocani cu privirea doar după siliconate plastificate cu cur şi ţâţe mai mari decât grajdul bunicii. Să-i ia naiba. Nu avem nevoie de ei."

Dau drumul suviţei de păr din ondulator, izbucnind într-un râs zgomotos.

-Nu mi-am schimbat părerea, Em. Doar că Harry e diferit sau aşa pare.

-Ia zi, te-a sărutat? 
O privesc în oglindă, întâlnindu-i ochii curioşi şi plini de patimă.  Îmi răsucesc o altă suviţă pe ondulator, urmând să-i răspund prietenei mele:

-Sigur, ne-am sărutat imediat după concurs, apoi am făcut  dragoste şi m-a învăţat să fac şi un oral.  Ne ştim doar de o săptămână, Em.

-Fii serioasă, Lexi, suntem în secolul XXI, tot ce ai spus tu se întâmplă de la a treia întâlnire.  Voi v-aţi văzut aproape zilnic, deci, ce m-ai aşteaptaţi?

-Apocalipsa!
Răspund pe un ton răutăcios, fiind afectată mai mult decât las să se vadă de cuvintele blondei. 
Niciodată nu m-am îndoit de faptul că nu sunt destul de frumoasă sau nu stârnesc dorinţă în sufletul bărbaţilor, dar de când a apărut Harry şi a evitat mai bine de trei săruturi, mă simt mai neîncrezătoare ca oricând.

-Crezi că nu te place?

-Cred că vorbim prea mult despre subiectul ăsta.  Povesteşte-mi despre cât de cenuşii erau ochii dansatorului  de aseară.
Spun, schibând subiectul, privirea blondei încărcându-se de entuziasm.

-Foarte... Foarte... cenuşii. Aseară am ajuns la el, dar am fost prea beţi pentru a face ceva, aşa că am dormit, după ce am vomat, iar el mi-a ţinut părul deasupra toaletei mai bine de jumătate de oră.  A fost aşa stânjenitor dimineaţă când l-am  văzut lângă mine în pat şi mi-am amintit.  Am crezut  că o să mă pună să-i spăl baia, dar el m-a invitat la o întâlnire, mâine seară.

-Având în vedere că prima a fost umilitoare şi n-a reuşit să te dezbrace, meritaţi o a doua şansă.

-Nu cred că vrea să mă dezbrace, o putea face de aseară. E drăguţ.

-I-auzi, cum ţi-ai dat seama de asta? Din cum sărută sau că ţi-a ţinut părul la toaletă?
O întreb, abţinându-mi hohotul de râs.

-Ăhm, am şi vorbit, să ştii.

-Cum îl cheamă?
Eliberez ultima buclă, întorcându-mă spre Ema, care stă tolănită în patul meu, ronţăindu-şi unghiile.

-N-am ajuns încă la partea aia. Ai răbdare.

-Şi eu care am crezut atâta timp că rostitul numelui e un început în procesul de cunoaştere.

Izbucnim amândouă într-un hohot de râs, Ema aruncându-mi o pernuţă în faţă. O prind înainte de a mă lovi, ridicându-mă în picioare.

-Ajută-mă  să îmbrac rochia.  Mi-e rău doar când mă gândesc că  o să fiu nevoită să-mi ţin respiraţia atâtea ore.  Îmi vine mai strâmptă ca un prezervativ!

-De unde ştii tu cât de strâmt e unul?

Mi-am dat ochii peste cap, dezbrăcându-mi pijamalele pufoase.  M-am chinuit mai bine de zece minute să îmbrac rochia aleasă de Ema.  M-am simţit sufocată când a  strâns şi ultima aţă din corset, strivindu-mi sânii.  Mi-am încălţat  pantofii inconfortabili, privind rezultatul final în oglindă.