ENTANGLED

Capitolul XV

Uneori facem lucruri prosteşti,  facem alegeri greşite şi ne lăsăm purtați de inimă în locuri întunecate, locuri ale căror gropi şi ruine nu le observăm. Suntem orbiți de un voal negru de mătase şi nu căutăm ruptura spre lumină.  Şi chiar de ne aflăm în întunericul nopții, alegem să-l considerăm singurul univers, de teamă că la lumina zilei totul se va spulbera.
Sentimentele  sunt cele mai periculoase gloanțe care ne pot ucide, iar atunci când arma este nouă şi nu ştim cum să o controlăm, ajungem să ne rănim singuri.   Când nu există instrucțiuni, când nu suntem antrenați şi pregătiți pentru eşec, riscăm să pierdem garanția la repararea completă, fără a lăsa în urmă amprentele şi cicatricile  utilizatorului. 
Şi cel mai dureros lucru este că ne lăsăm sfâșiați doar pentru un gram de iubire.

-Nu pot să cred! Se comportă atât de copilăresc! Mă ignoră complet.  oftez, aruncând punga cu baloane pe masă.

-Nu-mi dau seama dacă vorbeşti de Luke sau de Harry,  răspunde Casie privind în colțurile sălii.

Luke se află în partea dreaptă, ocupându-se de vopsitul trăsurii, împreună cu Marcy.  De când a ajuns nu mi-a adresat niciun cuvânt. A făcut tot posibilul să mă evite,  petrecându-și tot timpul cu Marcy.   Am încercat să vorbesc cu el, dar încercarea a fost zadarnică.
Iar Harry, de la mesajul acela, nu s-a mai apropiat de mine.   S-a învârtit doar prin jurul  gemenelor Wrise.  Lucrează de aproape o oră la afişul balului, fiind înconjurat de toți, cu excepția mea, a lui Casie, a Emei şi a lui Luke şi a noii lui prietene.  

-Nu cred că a fost o alegere strălucită să îi aduci pe amândoi aici.   spune Emma, iar eu îmi dau ochii peste cap.

-Nu a fost o alegere bună să-mi aduc iubitul şi cel mai bun prieten în acelaşi loc? Nu înțeleg care e problema lor! 

-Eh, o să aflăm asta imediat,  zâmbeşte Ema, uitându-se către Luke.  Marcy, am nevoie de  tine. Acum!  strigă.
O întreb din priviri ce vrea să facă, iar ea ridică nonșalant din umeri.
-Casie, ocupă-te puțin de Marcy. Spălați toaletele, dați cu mătura, doar țin-o ocupată. Iar tu, vin-o cu mine.

Ema mă prinde de mână, aproape târându-mă la celălalt colț al sălii.  Îmi îndrept privirea spre Harry şi sunt surprinsă să-l văd că mă priveşte. Prima privire după mai bine de două ore, dar nu e o privire de mi-e dor de tine şi mai de grabă, încă un pas spre el şi voi aprinde focul.

-Luke Donovan şi Alexis Adonia Sen trebuie să vorbiți! Vă strecurați în vestiar şi nu plecați de acolo până nu vă împăcați.   Nu mai puteți continua aşa! Hai, executarea!  țipă din nou, împingându-ne pe uşa ce duce în vestiare.   Odată intrați în mica încăpere, ea se retrage și închide uşa în urma ei.

Luke se aşează pe o bancă si îşi scoate telefonul, pe care începe să-l butoneze, ignorându-mă iar.

-E ceva între tine şi Marcy? Întreb, vocea mea sunând ca o şoaptă.

-Despre asta vrei să vorbim?

-Nu ştiu.  oftez, aşezându-mă pe banca din făță.  Cel mai bun prieten al meu nu vorbeşe cu mine şi nu înțeleg de ce. Ce ar trebui să-i spun?

-Ar trebui să-l asculți.

-L-aș asculta dacă mi-ar vorbi.

-Lexi, ți-am vorbit şi nu a ieşit nimic bun din asta. De ce nu vrei să înțelegi că țin prea mult la tine şi nu vreau să-l las pe tipul ăla să te rănească?

-Tipul ăla e Harry. Şi nu mă va răni.

-Nu ai de unde să ştii asta.   Am auzit lucruri despre el, lucruri nu foarte drăguțe.    Nu vreau să îți facă rău.