ENTANGLED

Capitolul XIX

Capitolul XIX

Harry

- Unde suntem, Harry?

Vocea emoționată a lui Alex răsună în liniștea nopții, devenind sunetul meu preferat. Buzele rozalii îi tremură, iar ochii îi strălucesc în lumina felinarului. Mă pierd în nuanța mistuitoare de albastru din privirea sa și mă adun cu greu, stăpânindu-mă să nu o ridic în brațe și să plec de acum cu ea. Brațele sale micuțe îi sunt încrucișate în jurul trupului firav, iar buclele negre îi tremură în bătăia vântului. Se ridică pe vârfuri, mușcându-și inconștientă buza în așteptarea răspunsului meu.

- Nu te mișca! strigă, iar eu o privesc confuz. Își întinde palmele spre mine, iar buzele i se ridică în cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Îmi întinde micul fulg de zăpadă, care piere înainte ca ea să poată vorbi din nou.

Se învârâtește de câteva ori, ridicându-și privirea spre cer. Prinde un alt fulg în mână, iar apoi se întoarce spre mine.

- Ninge!

Surâsul ei este minunat. Inocența din spatele afirmației ei este incredibilă. Bucuria pe care o emană este molipsitoare. Alex întru-totul este uimitoare! Fulgii încep să cadă cu repeziciune, iar entuziasmul lui Alex depăsește cu mult limitele unui copil.

- Iubito, te-aș privi așa întreaga viață, dar mai am planuri cu tine... multe.

- Mai stai puțin, te rog. Iubesc zăpada.

- O să răcești, ești desculță.

- Nu-mi pasă!

- Mie da, planurile mele nu includ o fată mucioasă. Hai să intrăm.

Mă întind pentru a-i prinde mâna, dar ea se ferește, pășind cu rapiditate în spate.

- Atunci, prinde-mă!

Zâmbește larg înainte de a o rupe la fugă. Asta îmi amintește de ultima dată când m-am jucat prinselea cu Alex și nu s-a terminat așa cum mi-am dorit, dar de data asta, o să am grijă să fie exact așa cum trebuia să fie.

- Iubito, dacă te prind, de fapt, când o să te prind, mă voi asigura că voi întârzia puțin intratul în casă și mă voi ocupa de fundul tău!

Nu-mi răspunde, doar îmi scoate limba ca un copil și continuă să alerge. Pornesc după ea și aproape țip de frustrare când îmi scapă printre degete. Nu știam că poate alerga așa de repede. Continui să o fugăresc, lovindu-ne amândoi de fulgii de zăpadă. Se oprește în spatele unui pom și fără să mai aștept să-și tragă sufletul, mă năpustesc asupra ei, ridicând-o în brațe. Un țipăt îi scapă printre buze și își încolăcește picioarele în jurul meu. Izbucnește într-un râs colorat și îi pot simți bătăile alarmante ale inimii.

- Ups, m-ai prins, spune cu o voce copilăroasă, întruchipând cea mai inocentă privire de care dispune.

- Nu știu ce să-ți fac. Să te sărut, ca să termin ce am început ultima dată când ai fugit de mine, sau să-ți tăbăcesc fundul pentru că îmi strici planurile și nu mă asculți?

- Auci, cred că aleg prima variantă, a doua sună puțin cam dureros.

Se încuntă, prinzându-și brațele în jurul gâtului meu și sunt mai mult ca sigur că își imaginează sensul celei de-a doua variante.

- Avem timp pentru amândouă, iubito. Nu trebuie să alegi.

Ochii i se măresc, făcându-mă să izbucnesc într-un hohot de râs. Încearcă să spună ceva, dar o opresc, lipindu-mi buzele de ale ei. Nu este nici pe departe un sărut cu care s-a obișnuit. Acesta este flămând, încărcat de dorință, Este grăbit, iar mișcările noastre sunt lipsite de sincron. O simt nesigură, inocența ei fiind prezentă în fiecare mișcare. Degetele sale se amestecă cu timiditate în părul meu, iar picioarele i se strâng în jurul meu. Încetinesc ritmul, mușcându-i jucăuș buza. Scâncește, îndepărtându-se ușor.