ENTANGLED

Capitolul XXI

Capitolul XXI

Entangled.

Ne-am întors acasă după trei zile în care am uitat cum e să trăim, de fapt. Trei zile și trei nopți în care sufletele noastre nu au fost nicio clipă triste, singure sau abandonate. În care mintea noastră a fost învăluită doar de fericire. În care realitatea s-a transformat în vis, un vis din care am fost forțați să ne trezim, în cele din urmă.

Dimineață când mă trezesc mă simt altundeva. Parcă acasă nu mai e acasă după ce am descoperit cât de călduroase și primitoare sunt brațele lui Harry. Un sentiment de singurătate se instalează în inima mea și îmi doresc să închid ochii și să mă întorc din nou în vis. Dar nu mai găsesc drumul spre acel loc, parcă nici nu a fost vreodată real. Sunetul unui mesaj mă face să tresar și îmi confirmă că tot ceea ce s-a întâmplat zilele trecute nu a fost doar un joc al imaginației mele, a fost realitatea, realitatea după Harry.

Mă întind după telefon și deschid mesajul de la Harry. Inima mea se strânge cât un purice atunci când îl citesc, iar buzele îmi sunt dominate de un surâs incontrolabil.

Bună dimineața, iubito! Îmi lipsești al dracului de mult, nu pleca. Vin să te iau și să bem ciocolata noastră împreună. Am cam devenit dependent de voi două. Te iubesc

Deși nu l-am mai văzut pe Harry doar de câteva ore, de când m-a lăsat noaptea trecută acasă, mă simt de parcă am stat milioane de nopți departe unul de celălalt. Îmi e dor de el și asta pentru faptul că nu se oprește să-mi bată în inimă și nu-mi pot lua gândul de la el, de la mirosul lui, de la atingerile lui.

Grăbește-te. Nu vreau să întârzii. Te iubesc

Adevărul e că îmi lipsește prea mult, cursurile sunt ultimul loc unde aș vrea să mă aflu acum.

Oare cum o să fie viața noastră de acum înainte? Eu o să revin la planurile mele, iar el la ale lui. Eu o să fiu ocupată, iar el la fel. Eu o să fiu într-un colț, iar el în altul. Cum ne vom descurca cu acest lucru? Fără să vreau, sufletul meu se împletește cu al său, iar astfel nu știu cum vom supraviețui fiind fiecare într-un alt loc. Acum îmi pare imposibil.

Îmi îmbrac blugii negri și îmi iau un pulover de un roz pal, căutându-mi printre umerașe o geacă mai groasă. Afară încă ninge, iar răceala mea nu mă ajută deloc. După ce îmi iau toate manualele și caietele și îmi aranjez părul, cobor la parter, simțindu-mă flămândă.

— Bună dimineața, scumpo.

Doamna Rosse mă întâmpină cu un zâmbet uriaș. Mirosul clătitelor l-am simțit încă după scări. Îi zâmbesc și o strâng în brațe, abia acum realizând cât de mult mi-a lipsit.

— Ia un loc. Azi facem o excepție și mâncăm clătite la micul de jun.

— Mă îndoiesc ca mama a fost de acord.

— A plecat puțin mai devreme până la firmă.

Zâmbetul îmi dispare. Un amestec între dezamăgire și tristețe îmi domină sufletul. Am înțeles că a trebuit să plece înainte de ziua mea, am înțeles că a fost nevoită să lipsească la aniversarea mea, dar chiar trebuia să lipsească și după ce m-am întors? Timp de optsprezece ani am tot înțeles că a trebuit să plece, însă uneori nu pot să nu fiu supărată pentru faptul că mereu altceva sau altcineva a fost și este mai important ca mine, fiica ei.

— Să trecem la lucruri mai serioase. Bănuiesc că toate au fost exact cum a plănuit dacă tot ai lipsit zilele astea.

— Nu, nu au fost. Nu l-am iertat, dar am luat biletele de la paradise și am fugit singură. Normal că a fost totul așa cum a plănuit, poate chiar mai frumos. Nu pot să cred că nu mi-ai spus nimic!