Trecut VS Prezent

Capitolul 2

Cat de nesimtit poate sa fie omul asta. 

In urma cu trei luni eram ca o punga purtata de vant, pentru el, iar acum vrea sa isi ceara scuze. Scuze ca mi-a facut rau?! Daca aratam la fel ca acum trei luni mi-ar fi dat cu ceva in cap...normal, cine se astepta ca batjocora scolii sa devina blonda si sa se creada foto-model, no?! 

Orele au trecut foarte repede, chiar daca am dat de el in fiecare pauza. L-am ignorat cat de mult posibil. Nu imi pasa ca tipam in mijlocul scolii sa ma lase in pace, nu imi pasa nici de cea mai mica scuza posibila din partea sa. Vroiam doar sa isi vada de viata, de predat, nu sa incerce sa isi ierte pacatele.

Inca ma intreb ce a fost in capsorul lui de dinozaur prost sa se faca profesor de matematica?! Dupa ce il cunoscusem, pe parcurs, impresia care mi-am facut-o despre el era ca nu stie nici cat e unu plus unu...

Ajung acasa si imi iau patura pe care o foloseam la plaja si o intind pe nisipul cald de langa ocean. Privesc in gol valurile spumate ce se spargeau in tarmul aproape gol...

Mii de ganduri imi trec prin minte. Prima mea amintire cu Ric, pana acum... Nici daca ma plateai nu iti ghiceam ca el imi va fi profesor in anul acesta. Singurul viitor care il vedeam pentru Ric era, poate gropar la cimitir, sau tipul ce conduce masina de gunoi...cine stie. 

De ce continui sa ma gandesc la el?! Fiecare lucru pe care il fac este sa il las sa se plimbe prin capsorul meu. Devine insuportabil. 

-Lara? O voce groasa se aude in spatele meu, suna atat de cunoscut. 

Imi intorc privirea si de cine altcineva as putea sa dau?! Normal, el, chiar in persoana, sta in spatele meu, acum fata, si ma priveste ca pe un ingeras de crisal. 

-Ce iti mai trebuie, Ric? Spun impasibila si imi intorc privirea spre mare. 

-Pot sa ma asez? Ma ignora si face semn spre paturica mea. Ca o nesimtita ce sunt, rad ironic si zic cel mai serios "nu" posibil. Se incrunta si ia loc langa mine pe nisip. Asa ii trebuia, doar am invatat de la cei mai buni, no?!

-Deci ce iti trebuie? Repet si imi fixesz privirea pe orizont.

-Nu mi-ai dat sansa sa termin. Spune si ii simt privirea pe tatuajul de pe umar. 

-Nici nu am sa ti-o dat. Ii arunc in fata cuvintele, apoi il privesc incruntata. Ochii sai gri ii fixeaza pe ai mei si simt ca incep sa plutesc. 

Sa plutesc?! Ce Dumnezeu? 

Un zambet tampit de perfect i se asterne pe fata, iar eu pufnesc ironic. 

-Inceteaza! Exclam iritata. 

-Sa incetez, ce? Continua sa ma exaspereze facand pe prosstul, sau poate chiar era, caci ranjetul de satisfactie ce il trada spunea totul despre gandurile lui de dinozaur scapat din epoca de piatra. 

-Asta. Ma rastesc si ii arunc un pumn de nisip in cap. 

-Ce naiba ai, femeie?!

-Nu am nimic. Mint cu nerusinare si ma ridic de pe patura indepartand opincutele ce le purtam. 

Imi infig degetele de la picioare in nisipul ud si il strang cu putere. Nu mai vroiam sa continuam aceasta discutie, vroiam sa il vad plecand. Dar cand superman a plecat de la locul incidentului pana nu a aflat detalii?!

-Lara. Sopteste si se posteaza in spatele meu. 

-Da, Ric?! Intreb cu sarcasm, incercand sa raman cat mai calma posibil, cu toate ca pumnii imi erau inclesteti, iar maxilarul mai avea putin si facea boom. 

-Vrei sa ma asculti doua secunde?!

-Te ascult de mai bine de zece minute, deci nu, nu multumesc. Acum daca esti amabil, poti sa te cari de aici? Zic totul cu un zambet fortat.

-Nu, nu vreau. Raspunde ferm si ii vad pumnii ce se strang si destrang pe langa soldurile mele. Respiratia ii era mai accelerata ca niciodata. 

-Ce ai atat de important de spus, incat vi pana la mine acasa? Contiui interogatoriul si il privesc cu o spranceana ridicata si mainile in solduri.

-Vreau sa imi cer scuze?Spune mai mult ca pe o intrebare. 

-Oh, nu din nou cu asta, Ric, stii doar ca scuzele nu sunt de ajuns. Ai uitat cumva ceea ce mi-ai facut pana acum, caci eu tin minte totul si este chiar aici. Fac semn spre inima. 

-Ce Dumnezeu nu intelegi ca imi pare rau, nu trebuia sa fac asta. 

-Si ti-ai dat seama de abia dupa sase ani? Intreb socata. Cred ca e prea taziu. Continui si dau sa il ocolesc, dar mana sa stanga se incolaceste de abdomenul meu. 

Mii de fire de electricitate imi sunt transmise din acel loc in tot corpul. Pielea imi este ca a unei gaini, iar caldura transmisa din punctul de intalnire al corpurilor noastre mi se instaleaza intr-o secunda in tot corpul. 

Ochii sai gri imi spuneau ca si corpul lui are aceeasi reactie. Inimile noastre erau singurele ce mai comunicau, privirea mi se oglindea in ochii lui de dinozaur prost ce imi cauza astfel de reactii. 

-Lara?! Murmura si isi aseaza o mana pe obrazul meu mangaind usor. 

-Ric, da-mi drumul. Strig si sar din bratele lui, impiedicandu-ma in nisipul moale. Astept sa aterizez in apa si inchid ochii, sperand sa nu fie o cadere dureroasa, nu de alta, dar cand eram mica obisnuiam sa am astfel de cazaturi si mereu cadeam cu fundul intr-o scoica ascutita. 

Ma intrebam ce dureaza atat de mult, doar nu cad de pe Luna, nu? 

Imi fac curaj si deschid ochii ce pana acum erau inchisi strans. Il vad pe Ric ce chicotea pe sub mustati si realizez ca superman isi facuse treaba de erou si salvase pe cine nu trebuie, adica eu. 

-Esti bine? Ma intreaba continuand sa imi studieze ochisorii. 

-Cred ca da. Raspund si fara sa vreau imi asez mainile pe umerii sai tari. 

-Faci ce faci si tot aici ajungi. Imi spune cu zambetul pana la urchi si ma incrunt. 

-Adica?!

-Tot in bratele mele aterizezi.

--------------------------------

Ok. Al doilea capitol a sosit :D Sper sa va placa, astept pareri. 

Cine vrea dedicatie sa imi spuna :)