Trecut VS Prezent

Capitolul 12

-Alo, Lara? Vocea groasa si atat de cunoscuta imi ridica parul de pe ceafa si trezeste la viata animalele din stomacul meu.

-Ric?! Murmur incet incat am impresia ca nici nu m-a auzit.

*

Nu stiam ce ar trebui sa spun. De ce m-a sunat? 

Curiozitatea imi invadase corpul, dar in acelasi timp simteam si pielea buburuzata, dar si parul de pe ceafa se ridicase la auzul vocii groase si bine cunoscute de la capatul firului.

Cu mana dreapta tineam telefonul la ureche si il strangeam destul de tare, incat speram sa nu se sparga, iar cu cea stanga imi mangaiam usor bratul din cauza frustrarii. Ma asez usor pe pat ca mai apoi sa ma intind si sa privesc peretii debusolata si asteptand reactia lui Ric care intarzia sa apara.

-Lara, ce faci? Unde esti? De ce nu mi-ai raspuns la celalalte apeluri?  glasul putin speriat si care trezea tot felul de emotii in mine s-a auzit intr-un final, iar eu radiam de fericire ca in sfarsit il aud, ca in sfarsit pot vorbii din nou cu persoana de care sunt indragostita, dar in acelasi timp acea persoana care m-a ranit. 

Ce puteam sa ii raspund? De facut, fac bine...cred. Doar simplul fapt ca ii simt lipsa, tachinarile, poate chiar si farsele ma intristeaza, dar mereu aceste lucruri sunt indepartate de namaipomenitul Nick, care intotdeauna ma face sa rad cu gura pana la urechi. 

Dragul meu, sunt in Londra, alaturi de fratele meu si matusica Olga care gateste cea mai delicioasa mancare tailandeza din lume. 

Da, pana acum a fost simplu sa raspund intrebarilor, chiar daca am raspuns doar pentru mine, dar pentru ultima care a venit ca si un cutit in inima sau ca si cum cineva ar fi pus sare pe rana, pentru acea intrebare nu am niciun fel de raspuns, catusi de mic. 

Poate ca n-am raspuns din cauza ca apelurile erau de pe numarul lui si ca nu vroiam sa stiu ce simt in momentul in care ii aud vocea, dar am simtit-o acum, caci nu cunosteam numarul si sunt sigura ca in momentul in care i-am auzit vocea inima mea a incetat sa mai bata timp de cateva secunde. Plus ca eu eram undeva deasupra cerului cu cariva metrii...ma simteam implinita, pentru simplul fapt ca ii aud glasul de barbat, chiar daca acest glas mi-a adus frica in sange mereu cand il auzeam, dupa saruturile pasioanale pe care le-am avut, dupa noaptea in care am dormit impreuna si nu am facut nimic indecent, dupa toate astea mi-am schimbat parera despre el. Cu toate ca mi-a facut viata un calvar, am reusit sa trec peste si sa nu ma mai uit in urma, sa las amintirile acolo, la locul lor. 

-Al cui este numarul de telefon? Intreb in cele din urma si ii aud oftatul care ii scapa din cauza ca nu i-am raspuns la intrebari. Niciodata nu ii placea sa nu i se faca pe plac, iar exemplul de fata este unul din cele mai bune. 

-Asta conteaza acum? Nervozitatea i se aude foarte clar in voce, dar si putina dezamagire se afla pe acolo, pacat ca se pierde repede. 

-Da, chiar conteaza. Raspund putin rautacios. Stii ce,nici macar nu trebuia sa iti raspund. Continui eu realizand ca faptul ca ii raspunsesem nu a fost cea mai buna idee, cu toate ca ii simteam lipsa.

-Nu, Lara, asteapta! Imi spune dezamagit din toate punctele de vedere, dar orgoliul nu ma lasa sa cedez.

-Mi-a facut placere sa vorbim, la revedere Alaric!

Ii inchid in nas si de abia acum constat prostia pe care am facut-o. Doar vocea sa groasa ma facea fericita, ce sa mai zic daca ii vedeam ranjetul pe care, cu siguranta, il avea in momentul in care am raspuns. 

Si da, chiar mi-a facut placere sa purtam aceasta conversatie, nu foarte lunga, dar ea a trezit in mine niste sentimente si emotii de care nici macar nu credeam ca sunt capabila.

RIC

-Nu, Lara, asteapta! Spun cu glas spart sperand ca fata din cauza cariua sufeream sa nu imi inchida telefonul in nas. Mai ales ca imi raspunsese cu greu si asta doar ca sunasem de pe un alt numar, acesta fiind al mamei, care m-a amenintat ca nu imi mai da de mancare o saptamana daca nu ma impac cu fata care m-a afectat atat de tare incat sa imi pierd cheile de la apartamenti si sa nu mai pot intra acolo pana ce iala imi este schimbata. 

-Mi-a facut placere sa vorbim, la revedre Alaric! Glasul sau firav si putin nervos, chiar confuz, imi intepa urechile si ma simt ca ultimul om de pe Pamant.

Nu se putea sa imi faca una ca asta. Sau cel putin asta credeam pana in momentul de fata, cand toate erau bune si frumoase. 

Ce frumos minti! 

Constiinta imi atrage atentia si imi scutur capul pentru a-mi reveni. 

Da, chiar asa e. Mint, sunt cel mai mare mincinos din lume. M-am simtit...tradat?... da, asa m-am simtit in tot acest timp, de cand ea s-a urcat in masina aia alba si m-a lasat singur in mijlocul parcarii, cu ochii in soare si buza umflata.

Iar idiotul de Nick, cu care nu am vorbit de ceva timp, nu a fost in stare sa citeasca pe bilet unde pleaca, asa prost, asa prost. Nu mi-a mai dat nici macar un semn de viata din ziua in care avionul ei a decolat. 

Doar ziua in care m-am intalnit cu Dakota si mi-a clarificat ca s-au despartit, a fost ultima data cand am auzit ceva despre el si ca a plecat din tara. 

-A plecat din tara? Constat tresarind la gandurile mele si speriindu-l pe Seph, labradorul parintilor mei si prietenul meu de nadejde pe care il am de la gradinita, care statea ghemuit la picioarele mele, iar acum ma privea dand din coada.

-Seph!!! Nick e cu Lara si eu am stat atata timp plangandu-mi de mila? Cine stie ce face el cu ea, iar eu stau ca un tampit pe canapea si vorbesc cu un caine! 

Strig exasperat gesticuland in toate directile. 

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Heeeiii, uitati aici inca un capitol, ca si urare de "Bun venit scoala" :))))))))) Eu am inceput-o de joi, asa ca nu va plangeti ca incepeti acum. 

Sper sa va placa. Astept pareri de toate genurile. 

INTREBARE: Doriti ca Ric sa o reintalneasca pe Lara?

Scuzati greselile <3