Trecut VS Prezent

Capitolul 22

Stam pe holul spitalului si asteptam ca Fancy sa fie consultata. Chiar daca nu o cunosc, am simtit o conexiune intre noi, una pe care nu am mai simtit-o de cand am intalnit-o pe Kira, singura care mi-a fost adevarata prietena, dar din pacate asta a tinut pana in clasa a 5-a cand s-a mutat in Tokyo alaturi de fratele ei. Nu am mai vorbit de ceva ani si nici nu cred ca o vom face iar.

Ma simt implinita din cauza ca am ajutat un necunoscut. Nu m-am mai simtit asa de ceva timp, de ultima oara cand am fot alaturi de Ric, care acum mai are putin si adoarme pe scaunul de la spital.

Imi frec bratele si astept nerabdatoare ca macar o assistenta sa vina sa imi spuna ceva. Dupa doua ore lungi de asteptat un doctor de varsta a doua se indreapta spre noi si ne anunta ca avem voie sa o vizitam.

-Dormi?

Soptesc amuzata spre blondul ce sta relaxat pe unul din scaunele de pe hol. #

Tresare speriat si priveste debusolat in jur ca mai apoi privirile sa ni se intalneasca si sa isi afiseze zambetul de milioane ce il are mereu in preajma mea.

-Nu, acum nu mai dorm.

Spune si se ridica de pa scaun. Ma imbratiseaza si ma saruta scurt pe frunte, apoi pe nas, obraji la fel si pe buze. Zambesc involuntar si ma fac mica in bratele lui. Imi era asa dor de caldura pe care o simt la pieptul sau.

-Mergem sa o vedem pe Fancy?

Zic si il iau de mana pornind spre salonul 345 unde mi-a indicat doctorul. Deschid usor usa si pe pat sub patura alba se zareste parul brunet pe care l-am vazut adineauri. Ochii verzi sclipitori sunt inchisi. In momentul in care ne apropiem si ma asez incet pe pat, ii prind mana intr-a mea si zambesc fericita ca am reusit sa o scoatem la timp din acea masina rasturnata. Un bandaj mare si alb ii inconjuara fruntea si cativa plasturi sunt lipiti pe mainile subtiri si lungi. SImt cum tresare usor si isi intre-deschide ochii. Acestia se maresc cand facem contact vizual si ma intreb daca ne recunoaste.

-Tu esti cea care m-a ajutat?

Intreaba ragusita si isi drege vocea, dar ragusala ramane. Aprob din cap si zambesc timid. Imi intoarce gestul si continua:

-Multumesc, nu stiu ce m-as fii facut fara voi. Chiar iti multumesc si promit ca am sa ma revansez. Asta dupa ce ma fac bine.

-O, Doamne, nu ai de ce. Nu trebuie sa te refansezi. Cu siguranta daca era invers ai fi procedat la fel.

Raspunde zambind intelegator.

-Vroiam sa vedem daca te simti bine. Daca ai nevoie de ceva poti sa ma suni.

Ii intind un biletel pe care se afla numarul meu de telefon.

-Mi-a facut placere sa te cunosc si sper sa te faci bine cat mai curand. Poate ne mai vedem.

Continui si ma ridic de pe pat nu inainte de a o imbratisa.

-Multumesc pentru tot.

Spune si ne face cu mana zambitoare.

Apas cleanta si il las pe Ric sa iasa. In momentul in care calc pragul vocea sa firava ma opreste.

-Stai! Cum te cheama?

-Lara. Larabelle Rutson.

Raspund si ies pe usa.

---------------------------------------------------------------------------------------

NEEDITATOk, merit cea mai mare bataie posibila. Dupa ce ca nu am mai postat de cateva saptamani, pun un capitol de 500 de cuvinte, care nici nu se poate numii capitol. Imi cer mii de scuze dar chiar nu am inspiratie saptamaniile astea. Nu stiu ce e cu mine, dar nu mai am chef nici sa ma ridic din pat.

Promit ca in weekend sa dau tot ce pot eu si sa scriu mai mult. Si ca toate astea sa aiba si varf, mi s-a stricat laptopul si acum trebuie sa il folosesc pe al parintiilor sau telefonul.  -_-

Inca o data, imi pare rau pentru intarziere si va multumesc din toata inima pentru vitzualizari si voturi, imi fac ziua mai buna.