Trecut VS Prezent

Capitolul 10

LARA

Nick parcheaza masina sport -in care ne aflam, in fata unei cafenele din mijlocul orasului.

Imi deschide portiera si isi afiseaza din nou zambetul fermecator ce imi trezeste mereu fluturasii din stomac. 

-Mergem? Intreaba si imi intinde mana. 

-Sigur. Raspund si accept mana sa cu mare drag.

Ne asezam la una din mesele mai retrase si asteptam ca unul din chelneri sa vina si sa ne dea meniurile. 

Gandul ca ma aflu la masa intr-o cafenea, cu o persoana straina, ma face sa ma incrunt. De abia acum realizez ca ii stiam doar prenumele, ok si locul de munca, daca se ia in considerare si cu aproximatie ii stiam si salariul. 

-Cu ce va servesc? 

Vocea ragusita a unui chelner ma scoate din reverie si observ incruntatura ce a aparut pe fruntea lui Nick. Chelnerul din aceasta cafenea ma privea mult prea intens, iar mii de firisoare se plimbau prin venele mele, dar nu de emotii ci de nervi, caci nu suportam cand cineva se holba la mine. 

NICK

Simt sangele ce imi pulseaza prin vene, mai ales in cea de la gat. Furia care pune stapanire pe mine ma uimeste, caci nu stiam ce efect are Lara asupra mea. Incerc sa par cat mai normal, dar nu cred ca imi iese, mai ales in momentul in care satenul o analizeaza pe blonda din fata mea, care acum este la cafenea cu mine. 

-O cafea. Raspund dupa ce imi dreg vocea pentru a-i atrage atentia, iar din fericire si privirea Larei se indreapta spre mine si fara sa vreau zambetul de satisfactie mi se intinde pe buze. 

Ma intreb ce e cu sclipirea din ochii ei atunci cand il vede. Mereu are un beculet acolo cand suntem unul langa celalalt. 

-Si un suc de portocale. Adauga ea si in sfarsit slbanogul ala pleaca de la masa noastra. Cred ca a fost una din cele mai lungi comenzi ale mele. 

-Ce a fost cu privirea si zambetul ala? Intreaba Lara si prima oara nu stiu ce sa raspund. 

-Tu nu ai vazut cum se holba la tine? Incerc sa par normal, dar nu prea merge. 

-Ba da. Raspunde plictisita. 

-Te-a ranit? 

-Ce?

-Te-a ranit, adica ti-a facut ceva?

-Daca poti sa faci ceva doar cu privirea, cred ca mi-a scos hainele, apoi m-a violat. 

La inceput eram putin confuz, dar rasuflu usurat cand ii aud rasul colorat. 

LARA

Linistea pune stapanire pe noi dupa ce ne primim bauturile, iar fiecare pare in lumea lui. Doar scurtele priviri ce le mai schimbam intre noi si zambetele. 

Curiozitatea ma rodea pe dinauntru. Cum ajunsese el la facultatea aceea? Oare ma urmarise? Nu...nu are cum. 

-Cum ai ajuns in Londra? Adica de ce?

Ma ia gura pe dinainte si fara sa imi dau seama imi pun mainile la gura in semn de "nu era cu intentie, nu vroiam sa intreb". Chicoteste scurt si isi intreapta privirea in ochii mei. Doamne ce negru frumos au. 

-Paai... ma plictisisem de Florida, de ce sa nu incerc ceva nou?

-Tot nu inteleg cum se face ca ai ajuns tocmai in partea aceasta a Londrei, dar sa spunem ca e o coincidenta. 

-De fapt, eu am vrut sa ajung aici. 

-La ce te referi? 

-Nu am avut destul timp sa te cunosc acolo, asa ca am decis sa te cunosc aici. 

Uimirea, confuzia, mirarea, bucuria si curiozitatea sunt lucrurile ce imi invadeaza creierul. Nu prea stiu ce sa ii spun, adica asta ar trebui sa fie dragoste la prima vedre? Caci nu cred ca sunt singura care isi simte inima la mii de kilometrii departare in preajma lui. 

-Deci m-ai urarit? Constat eu chicotind. 

-Nu chiar. Raspunde si isi lasa capul pe o parte in semn de gandire. 

Ce imagine dulce, cat as da sa o vad in fiecare zi din viata mea. 

-Am venit aici sa ne cunoastem, nu? Spune dupa un timp si un zambet...pervers?! ...ii apare pe fata.

-Cam asa. 

-Pai atunci hai sa facm un mic joculet. Eu iti pun tie trei intrebari si tu mie, la care trebuie sa raspundem sincer. 

-Asa sa fie. 

-Incepi tu, doar esti o lady. 

-Haha, iar tu un gentelman ca ma lasi pe mine sa incep. 

-Stiam, draga, stiam. Dar ma bucur ca si tu ai remarcat asta. Chicotesc si ma gandesc care ar putea fi prima intrebare. 

-De ce profesor de spor?

-Nu stiu. Mereu mi-a placut sportul. 

-Ai vreun regret in viata?

-Ca nu te-am cunoscut mai repede. 

Si cred ca inima mea a sarit peste o bataie, sau chiar mai multe. Mii de firicele imi strabateau corpul, iar sangele curgea cu viteza luminii. Nu cred ca am mai simtit asta vreodata. Dar cu siguranta nu ar fi vrut sa ma cunoasca acum trei luni, atunci cand nici macar o musca nu ma baga in seama...

-Nu ai fi vrut sa o faci. 

-De ce nu?

-Pentru ca nu aratam asa, iar caracterul meu era total diferit. Dar sa lasam asta deoparte, ultima intrebare... hmm... Unde te vezi peste cinci ani?

-Cu tine in uimitoarea noastra casa de pe marginea plajei din Miami. 

Iar acum e momentul in care raman fara aer. Oare chiar e adevarat ce mi se intampla? Simteam cum limba imi era incalcita prin gura, caci nu imi gaseam cuvintele. Oare chiar spune adevarul?

-Randul meu. Ma intrerupe Nick din meditat si il aporb cu o inclinare a capului. 

NICK

Ce as putea sa o intreb. "De ce a plecat?" as fi cam nesimtit, caci stiu, din cauza idiotului ala blond care nu stie sa aprecieze o fata ca ea. 

-De ce arhitectura? 

-Mostenire de familie. Chicoteste ea. 

-Parintii tai au fost de acord sa te muti aici?

-Nici macar nu stiau ce vreau sa fac. I-am lasat un biletel tatei ca ma voi muta la matusa Olga in Londra si voi locui cu fratele meu, iar de mama nu imi prea pasa. Nici macar eu nu am stiut ca vreau sa ma mut pana marti dimineata cand...

-Cand ce?

Intreb vazand-o ca ezita sa imi raspunda. 

-Cand...

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Okey, inca un capitol, sper sa va placa. 

Am o micuta intrebare. 

Cu cine ati vrea sa fie Lara, Nick sau Ric? :D