Trecut VS Prezent

Capitolul 16

NICK

O vad cum se ridica ușor de pe banca și simt cum sângele îmi aleargă ca nebunul prin vene. Cred ca am nevoie de o piscina plina cu gheata și apa extrem de rece ca sa ma pot răcorit din cauza căldurii ce îmi învățase corpul, cred ca am început sa și transpir de nervi și ciuda ca Lara pleacă împreună cu papitoiul ala.

Cu ce am greșit în viata asta ca sa primesc un astfel de lucru?

După ce am întâlnit-o obligat, m-am îndrăgostit de inocenta ei de la prima vedere. Nu cred ca nu ai cum sa nu te îndrăgostești de asa ceva. Fata asta e ca și un îngeraș care își scoate cornitele doar în cazuri extreme, de exemplu astăzi, după prima ei ora în aceasta facultate când Selena a început sa se ia de ea.

Incerc sa gasesc un defect la ea, dar nu exista. Nu cred ca ar fi posibil ca ea sa aibă defecte. Cu toate ca o cunosc doar de câteva zile, am impresia ca o știu de o viata. Știu ca nu ii știu trecutul, știu ca nu ii știu povestea aceia ascunsa bine în spatele acestei fete puternice,care cu siguranta a trecut prin multe, din ceea ce am auzit de la prietenul meu, Ric, dar știu sigur ca am ajuns sa simt ceva destul de puternic pentru ea în tot acest timp scurt de când am văzut-o prima oara în acel aeroport chinuindu-se cu o mulțime de bagaje.

Iar acum ca venii vorba despre Ric, oare ce mai face? Și-o fii dat seama ca am plecat după ea? Sper sa nu, caci altfel m-ar strânge de gat.

Norocul meu ca mi-am schimbat numărul de telefon și am aruncat fosta cartela.

În tot acest timp am privit spre cei doi, bine, mai mult spre ea. Nu părea chiar totul în regula cu cei doi, dar nici ceva ieșit din comun.

Într-o fracțiune o vad pe Lara cum se întoarce cu spatele la el și începe sa înainteze spre mine, da, spre mine.

Un zâmbet larg îmi apare involuntar pe fata și ea chicoteste ușor când se aseaza din nou lângă mine.

Parca aerul mi se oprește în plămâni și nu mai vrea sa iasă atunci când privirile noastre se intalnesc, iar ochii verzi și mari au o strălucire de nedescris în ei.

-E totul în regula?

Articuleze eu răgușit, caci inima îmi bătea în piept încât îmi era frica sa nu o audă și ea. Zâmbetul perfect ii scoate dantura alba în evidenta și cu o înclinare usoara din cap îmi răspunde pozitiv.

LARA

Îmi recuperez locul de pe banca și îl privesc în ochi pe Nicklas la fel și el pe mine.

Pulsul începe sa o ia razna, dar nu ca și atunci când priveam ochii gri și nepatrunzatori a lui Ric.

Imagini cu mine și cu el pe plaja în fata casei mele îmi apărea iar în minte și zâmbetul mi se lărgește de fericire. Chiar dacă priveam prin Nick, iar acesta credea ca îl privesc, nu îmi mai pasa de nimic altceva decât sa ii reaua glasul impunător și îngrijorat al sau, a lui Ric. Pentru prima oara în viata mea cred ca încep sa ii simt lipsa, iar asta nu cred ca e de bine, caci eu nu am simțit lipsa nimănui de când ma știu.

Clopoțelul suna și eu trebuie sa ma îndrept spre a doua ora. Îl îmbrățișez scurt pe Nicklas și ma îndrept spre ora de informatica.

***

Ziua trece mai repede decât mi-aș fi imaginat vreodată. Din cauza orelor în care am aflat tot ceea ce vom face anul acesta, gândul nu mi-a mai stat la cei doi bărbați care ma făceau sa visez la ei cu ochii deschiși.

De ce mereu eu trebuie sa ma îndrăgostesc de cineva, apoi sa sufăr?

De fapt, eu am fost o singura data în viata asta îndrăgostită și încă sunt, iar din păcate de același bărbat. De același blond care mi-a frânt inima în fiecare minut din viata mea. Cel care m-a făcut sa sufăr neîncetat. Cel care și-a bătut joc de mine, acel bărbat care a ras pe seama mea mereu. Chiar dacă a făcut toate astea, eu am continuat sa fiu îndrăgostită de el și de sufletul sau mare care mereu îmi lua apărarea în fata celorlalte persoane care își satisfăcea nevoia de distracție, caci asa era la moda. Dacă asta face Alaric, asta face tot orașul.

Niciodata nu am sa înțeleg de ce el își bătea joc de mine, dar pe ceilalți nu ii lasă. Ce e în neregula la omul asta?

Ies grăbită din clădire și fără sa realizez dau într-un corp solid, un corp binefacut și un corp atât de cunoscut mie.

O ușoară amețeală ma cuprinde și imi dau seama ca m-am izbit cu putere de pieptul bărbatului și ma întreb dacă e cumva vreun luptător sau ceva de genul caci altfel nu îmi explic de ce am impresia ca am dat într-o piatra.

Ma clatin ușor pe picioare și sunt pe punctul de a cădea, dar singurul lucru pe care îl mai simt înainte sa fac contact cu podeaua sunt bratele lui înconjurate în jurul taliei mele.

Ajung din nou pe picioarele mele și îmi frec cu mana dreapta ușor fruntea. Cred ca neatenția mea merita un premiu.

-Îmi cer scuze...

Spun eu ridicandu-mi privirea spre "zidul" de care m-am izbit și o Doamne dacă eu acum nu am făcut un preinfarct.

●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●

Heii, heei. Încă un capitol, sper sa va placa.
Scuzați greșelile

Cine credeți ca este "zidul" de care se lovește Lara? :))