Trecut VS Prezent

Capitolul 9

LARA

Inimioara mea era undeva în sosete, nu mai știam nici cum sa respir. Tot aerul intra în mine, dar nu simteam ca mai iese. Uimirea, confuzia și fericirea sigur se citeau pe fața mea căci zâmbetul ce îi juca în colțurile gurii imi prevestea doar bine. Nu rezist tentației și îi sar bucuroasă în brațe. Nu ezită nici macar o milisecundă și răspunde îmbrățișrii, la fel de fericit ca mine.

NICK

Ies zambitor din biroul directorului, fericit ca mi-am gasit un loc de munca cat mai aproape de Lara. Fata ce ma bantuia de cateva zile, de cand o privisem in ochi, de cand pilea noastra facuse contact pentru cateva secunde. De atunci se plimba prin pintea mea ca o stafie ce nu avea prea curand sa plece.

Vocea familiara care aveam impresia ca se aude din capul meu, ma facea sa vreau sa termin discutia cat mai repede cu domnul Camilson despre orele de sport pe care urma sa le predau, despre orar si alte chestii la care nu am fost atent.

Deschid chicotind usa, iar capul blond pe care il zaresc de dupa doamna Otto, imi face inima sa sara peste o bataie, apoi sa o ia la goana. Ochisorii mari si verzi ma privesc uluiti, dar zambetul mare ce ii rasare pe buzele pline pe care le privesc prea mult, acel zambet imi arata ca si inima ei e undeva in pragul disperarii si ca mai are putin si sare din locul ei.

Momentul in care imi sare la gat si ma strange periculos de tare, imi topeste sufletul pe loc. Nu ma asteptam niciodata ca eu si ingerasul blond ce s-a aratat ranit, sa fim atat de apropiati, cel putin in momentele actuale, cand nici macar nu ma cunostea îndeajuns incat sa fim prieteni.

Ușor, ușor ne desprindem din îmbrățișarea care mi-a înfrumusețat ziua și ne privim în ochi. Strălucirea pe care o zaresc, îmi lărgește zâmbetul.

-Ce faci aici? Întreabă Lara privindu-ma atent, parcă studiind fiecare participa din mine.

LARA

Încă nu realizam ce s-a întâmplat. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Inima îmi tresalta in piept, iar aerul intra cu greu. Nu îmi amintesc când am mai fost așa fericita, poate doar atunci când eram împreună cu Ric...dar acum totul se terminase, iar eu mă aflam în aceeași încăpere cu Nick, în Londra, la una din cele mai bune facultăți.

NICK

Observ ca zâmbetul îi dispare brusc și mă întreb ce se întâmplase, ce îi trecuse prin minte.

-Pai... Aici lucrez. Răspund întârziat la întrebarea adresata acum câteva minute. Dar tu?

Vreau sa aud inevitabilul din gurita eu.

-Cred ca aici voi studia. Îmi răspunde și ridica scurt din umeri.

-Du-te și afla dacă așa e, căci sunt nerăbdător sa te cunosc mai bine. Aștept afară. Zic facandu-i cu ochiul și plasandu-i un mic sărut pe obraz.

LARA

Nu îi mai spun nimic ci îi dau cel mai sincer zâmbet al meu. Plina de emoții și încă de electricitatea ce mi-a străbătut corpul în urma micului sărut, imi fac curaj și intru în biroul directorului Camilson.

-Bună ziua, domnișoară Rutson. Luați loc, va rog.

Mă intampina domnul director. La prima vedere pare de treaba, dar nu am prea văzut directori drăguți.

Mă așez și încerc sa zâmbesc și sa ascult cu atenție explicațiile domnului de varsta a doua ce îmi spunea despre viitoarea clasa -de care chiar nu îmi pasa, și alte lucruri inutile, cred.

Mintea îmi fuge la barbatul brunet ce zicea ca mă așteaptă afară. Sunt curioasa cum de a venit aici, în Londra, fix în facultatea la care voi studia. Cam ciudata coincidenta asta.

Primesc orarul și restul indicațiilor, apoi sunt libera sa părăsesc incinta scolii pana mâine.

-Sii, cum a fost?

Vocea răgușita a lui Nick mă face sa tresar când ies de pe holul imens și pășesc pe prima scara.

-Bine, cred. Mâine încep de la 8. Exclam dezamăgită și îmi las umerii în jos.

-Oh. Și eu. Încearcă Nick sa mă imbarbateze și chiar îi iese.

-Perfect. Zic și răspund zâmbetului minunat ce mă intampina-se încă de la prima întâlnire.

-Vrei sa bem ceva? Mă întreabă și își lasă capul ușor pe o parte.

O doamne, ochișorii aceia negrii, așa perfecți, ca el. Atât de drăguț, atât de dulce. Ce își poate dori o fata mai mult ca el?

Pe Ric!!!

Țipă conștiința mea, iar gândul îmi fuge direct la blondul pe care l-am lăsat în parcarea scolii.

-Sigur. Răspund cu întârziere.

Asta era una din șansele mele de a afla dacă știe ceva despre Ric.

Stai, of, ei nu se cunosc... nu au de unde. Florida e prea mare ca cei doi sa se cunoască, plus ca Nick nu pare genul de persoana care sa își bata joc de alții.

Iar Ric, nu cred ca ar fi prieten cu o așa persoana. O persoana atât de drăguță, cu o persoana căruia sa îi pese și de cei din jur, nu doar de sine.

Dar problema mea era ca nu știu sigur dacă mai simt ceva pentru Ric, nu știu dacă sentimentele mele pentru ele mai sunt acolo, de fapt, cu siguranță mai sunt căci mă gândesc nonstop la el și cred ca săracul om sughița întruna.

RIC

-Mă scuzați copii. Îmi cer scuze elevilor și ies din clasa în căutarea unui automat de unde îmi pot cumpăra ceva de băut.

Mă apucase un sughițat teribil. Nu prea știu de la ce, dar auzisem de la bunica mea ca atunci când sughiți cineva se gândește la tine.

Oare așa e?

Poate Lara se gândește la tine.

Sau poate ca nu...

Nu cred ca îi mai pasa de mine, atâta timp cât m-a ignorat, atâta timp cât nu si-a luat nici măcar un "la revedere" de la mine.

Asta e viața ce sa facem...

Mă întorc în clasa și arunc sticla de apa în gunoi, apoi mă întorc la "minunata" ora de matematica pe care o predau clasei din care Lara a făcut parte.

-----------------------------------------

Hiu. În sfârșit am postat. Îmi pare rău de întârziere, nu bag scuza ca au fost sărbătorile, doar ca nu am avut inspirație. Mă chinui la capitolul ăsta de câteva zile.

Sper sa va placa. pupici♥

Aștept păreri, vreau sa știu dacă sa o mai continui. :D