Trecut VS Prezent

Capitolul 7

Opresc in parcarea marelui aeroport si tarasc dupa mine doua valize mari, una jumatate si inca una mica plus bagajul de mana si geanta cu hartiile. Ma chinui destul de mult pana un chicot de barbat imi atrage atentie. Intorc capul si in spatele meu un brunet zambea stramb privindu-mi bagajele.

-Te pot ajuta cu ceva? Ma rastesc putin la el dand drumul bagajelor ce s-au rasturnat pe langa mine. Imi asez mainile la piept si ma sprijin pe piciorul drept, ridic o spranceana si fac botic asteptand raspunsul care intarzia -la fel ca mine la poarta de imbarcare.

Ochii de un verde aprins a-i barbatului bine facut ma privesc din cap pana in picioare. Privirea ii urca usor pe picioarele mele prea dezgolite din cauza pantalonilor scurti ce imi ajung doar pana sub fund, apoi trec pe abdomenul ce era la vedere cu pircingul lung pana la nasturele pantalonilor. Maioul alb care imi acoperea pieptul era pana sub sutien, iar decolteul nu era prea mare. Macar cu asta aveam noroc.Puloverul transparent ce ajungea pana la mijlocul coapselor parca se evaporase, caci sigur ma cam inrosisem, dar de nervi. Nu imi place cand cineva se uita in halul asta la mine.

-Deci? Continui nerabdatoare.

-Speram ca eu sa te pot ajuta cu ceva. Raspunde dupa ce isi scutura capul si isi afiseaza din nou un zambet perfect care imi aduce si mie putina fericire pe fata, caci simt cum colturie gurii mi se ridica.

-Pai poti lua astea. Zic si ii indic valizele mari. Iar eu le iau pe astea. Adaug prinzand de cele mici si arunc din nou gentile pe umeri.

-Asa sa fie.

Pornim spre intrare. Eu inainte apoi el. Simteam cum ochii lui imi studiaza indeaproape spatele, sau mai bine spus fundul.

-Si...cum te cheama? Incerc sa fac conversatie cu tipul brunet ce statea langa mine asteptand sa imi predau biletul.

-Nicklas. Dar prietenii imi spun Nick. Pe tine?

-Larabelle, dar toti imi spun Lara sau Belle.

-Frumos nume. Spune si intinde mana.

-Multumesc. Incantata.

-La fel.

-Cum de ma ajuti cu bagajele?

-Pai...nu vezi in fiecare zi pe cineva care se chinuie cu atatea valize. Chicoteste Nick.

Ahh, pe langa ochii verzi care te vrajesc pe loc si zambetul perfect, de asemenea si parul ciufulit si brunet aproape negru, numele sau e atat de dragut.

-Iar tu unde mergi acum? Imi fac curaj si pun intrebarea care ma macina de atata timp.

-Unde mergi si tu raza de soare.

Bufnesc intr-un ras isteric intorcand cateva capete spre mine, dar chiar nu ma puteam abtine. Raza de soare?! Eu? Doar raza de soare nu sunt.

-Scuza-ma, dar pe mine doar cu o raza de soare nu ma poti compara. Ii zic cand ma mai potolesc si plecam spre poarta de imbarcare.

-De ce nu? Continua el cu zambetul pe buze, chiar daca ochii ii dradau dezamagirea.

-Uite. Iti multumesc mult ca m-ai ajutat, fara sa te fi rugat, dar trecutul meu e mai mult ca o balta de noroi care se formeaza dupa o ploaie torentiala. Poate si prezentul la fel, tocmai de asta plec.

Nu apuca sa mai spuna ceva caci trec de control si sunt obligata sa merg spre avion. Ii fac cu mana si ii arunc cel mai sincer zambet al meu. Nick imi copiaza gestul doar ca imi face si cu ochiul si mimeaza un pupic, ceea ce ma face putin confuza, dar involuntar zambetul meu se largeste la fel si al lui, iar apoi un gras ne strica privelstea.

Gandul imi zboara la ce a spus, cum adica unde merg si eu?

Raman cu intrebarea in gand, caci nu aveam cum sa aflu raspunsul. A fost prima oara cand l-am intalnit si poate va fi si ultima...cine stie.

Dar acum, tot ce mai conteaza este daca matusa mea va fi acasa cand eu voi ateriza..... in Londra...

*

-Ce zbor lung! Exclam cand aterizam si ma ridic de pe scaun intinzandu-mi toti muschii.

-Asa e! Imi raspunde o fetita de cativa anisori care tocmai trecuse printre scaune urmata de un baietel mai mare ce striga in urma sa sa meraga mai incet, probabil era fratele ei mai mare.

Un zambet tamp imi apare pe fata atunci cand realizez ca asa eram si eu cu fratele meu mai mare, dar la gandul ca eu si Lucas nu mai suntem asa apropiati, nu am mai vorbit de cativa ani, imi dispare. Acum, dupa 6 ani de cand nu ne-am mai vazut si 5 dupa care nu am mai vorbit, decat de Craciun cand ne trimiteam mesaje cu "Craciun Fericit!", am sa-l revad.

El locuieste cu matusa Olga in Londra, probabil acum lucreaza, caci e mai mare ca mine cu 5 ani...

Îmi fac curaj și părăsesc avionul așteptând bagajele. Mașină urma sa ajungă și ea în câteva zile. Sper ca va fi cât mai curând.

Urc intr-un taxi și aștept ca nenea cu barba alba și putina mustață de aceeași nonculoare sa așeze numeroasele mele bagaje.

Oprim pe strada plina de case mari și cu multe grădini îngrijite și pline de flori la numărul 11. Din câte am înțeles de la părinții mei, aici sta matusa Olga. Sper sa nu fie deranjul prea mare.

Cobor și citesc numele de pe sonerie pentru siguranța, nu de alta, dar nu am de gând sa sun la o familie de chinezi și sa mă chinui pe aici.

Apăs de câteva ori soneria și aștept pana se aud niște pași grăbiți. Usa se deschide și un corp solid mi se ivește în fata ochilor. Mai ca mă dărâmă. Ochii căprui, bine cunoscuți în familia Rutson, familia tatei mă privesc suspect și întrebător. Normal. Cine se aștepta ca o blonda cu o grămadă de bagaje sa apară la ușă ta?!

-Te pot ajuta cu ceva? Întreabă minunatul meu frățior nerecunoscandu-ma.

-Dacă m-ai lasă să intru.. răspund imposibila pufnind și dandu-mi ochii peste cap.

-Ne cunoaștem?

-Laraa! Strigătul mătușii Olga se aude de undeva din spate facandu-ma și pe mine și pe Lucas sa tresarim.

-Mătușă Olga! Exclam pe jumătate fericita pe jumătate adormita strangand-o în brațe.

-Lara?! Se trezește și frățiorul meu.

-Da, de ce?

-Arăți diferit... se bâlbâie el.

----------------------------

Hei. Sper sa va placa și sa nu mă omorâți. :D pupici ♡♡♡