Trecut VS Prezent

Capitolul 11

LARA

-Cand...nu mai conteaza. Spun si ma ridic de la masa.

Lacrimi mi se formeaza in colturile ochilor, atunci cand imi amintesc modul in care a tipat la mine si de abia acum ma intreb de ce a facut-o?

-Lara, asteapta. Vocea lui Nick ma opreste din a mai face vreun pas.

Imi intorc usor privirea si tot ceea ce pot sa vad este tristetea din ochii lui. Oare este suparat ca nu i-am zis. Doar ca ceva imi zdorbeste inima si nu stiu ce, nu inteleg, iar asta ma impiedica din a-i marturisi ceva. Asta ar trebui sa insemne dorul fata de cineva? Nu cred... eu nu mai am sentimente, nu mai am sentimente din cauza lui...

-Imi pare rau. Nu am vrut sa te supar.

Tresar la auzul cuvintelor si incerc sa il privesc in ochi, dar nu puteam. Lacrimile ce amenintau sa cada m-au oprit din a mai privi ceva. Strang puternic pleoapele si imi aplec capul. Mainile sale se aseaza usor pe umerii mei ca mai apoi sa ma traga intr-o imbratisare puternica.

Iesim din cafenea si ne asezam pe una din bancile ce se aflau in parc.

-Esti bine? Ma intreaba si ii pot simtii ingrijorarea din glas.

Trag de nas si murmur un simplu "Da" apoi lacrimile imi invadeaza obraji din nou.

-Nu prea cred. Chicoteste el si imi prinde barbia pentru a-l privii in ochii caprui ce sclipeau, dar acea sclipire nu e cea pe care o cautam.

-Nick, scuze-ma, dar ai dreptate, chiar nu sunt bine, trebuie sa plec.

Spun totul dintr-o suflare si printr-un scurt gest din mana imi iau "La revedere" si pornesc spre statia de taxi. Am nevoie sa fiu singura si sa imi pun gandurile in ordine.

*

Stau pe balcon cu noua mea carte preferată in mana, "Boboaca" care imi provoacă lacrimi cu fiecare pagina.Imi ridic capul din paginile albe ale carti si privesc mingea de foc care stă să apuna pentru a face loc noptii sa apara .In timp ce privesc mingea de foc parca mi-as privi in suflet ...Si simt cum amintirile incep sa mi se deruleze in minte...Imi amintesc locul in care am crescut, imi amintesc batranica care hrănea porumbeii ...oamenii o credeau o nebună dar ea mereu le spunea ca : " am atata dragoste de oferit incat niciun om nu ar putea sa aiba grija de ea" la acea vreme nu am inteles la ce se referea dar astazi inteleg ca ea de fapt avea atata iubire in ea incat niciun bărbat nu ar fi avut cum sa o aiba. Imi amintesc de colega mea din clasele 1-10 pe care nimeni nu o intelegea si toti o numeau "satanista" pentru ca se imbrca in negru si se tăia chiar asta a si omorât-o..sa tăiat in zona inimii si a murit la o saptamana, toata lumea a uitat-o pe fata care suferea dupa iubire...Imi amintesc cofetăria mea preferată de la care imi cumpărăm cate un ecler in forma de jumatate de inima asa cum arătau toate prăjiturile tin minte ca odata am intrebat-o pe patroana de ce prăjiturile au forma aceasta iar ea mi-a spus:" O jumatate din inima mea sunt prăjiturile iar o jumatate a fost el " niciodata nu am inteles dar acuma stiu ca se referea ca el a plecat cu jumatate din inima ei ...Imi amintesc vesnicii mei ochelari pe care ii purtam zilnic si tot zilnic plângeam pentru jicnirile pe care le primeam datorita lui ....Imi amintesc un anumit zâmbet .Stiu al cui zâmbet e ...e zâmbetul lui ...zâmbetul cu care imi calcă inima in picioare, apoi 3 luni mai tarziu zâmbetul cu care ma privea ..Imi amintesc si ochii lui care sclipeau de fericire ...Imi amintesc de el si de cum am ajuns sa ma îndrăgostesc de el ...Imi amintesc fiecare noapte in care plângeam din cauza lui ...dar mai tin minte si zâmbetul pe care el mi l-a provocat ...inima mea isi aminteste toate astea unele sunt cicatrici care nu vor trece niciodata ...Iar altele sunt lecti de viata ...

Simteam inima care pulsa cu putere si sangele ce trecea cu viteza luminii prin venele mele. Niciodata n-am sa pot nega faptul ca sunt indragostita...Ca sunt indragostita de cel care mi-a ruinat copilaria, adolescenta si apoi toate sperantele. Nu am sa neg ca sunt indragostita de blondul cu ochi gri-verzui, de blondul pe care il iubesc, da il iubesc.

De ce realizez toate astea acum?! Acum dupa ce am plecat? Dupa ce am facut pasul acesta?

Singura durere e ca nu am sa il revad, probabil niciodata, iar tot ce mi-a ramas este un anumit brunet care isi vede viata alaturi de mine, cu toate ca ne cunoastem de cateva zile si ne-am vazut doar de doua ori, o data in Florida si o data in Londra. Faptul ca am ajuns amandoi in acelasi oras ma surprinde, chiar foarte mult.

Incerc sa nu ma mai gandesc la nimic, vreau sa am mintea libera, nu vreau sa mai gandesc ceva, am nevoie de spatiul meu, de spatiul potrivit pentru a gandi limpede, dar nu cred ca asta se va intampla daca nebunul ala de dinozaur o sa imi mai topaie prin capsor.

Doamne, cum te poti atasa atat de mult de o persoana, nu am sa-mi inteleg niciodata sentimentele fata de acel om, adica el e cel care m-a facut sa sufar, de unde si pana unde imi permit sa imi las inima sa se zbata ca o nebuna doar la auzul numelui sau?

Ma intind usor pe pat si setez alarma pentru maine dimineata pentru a nu intarzia la primele ore din noua mea scoala, macar in prima zi.

Stau cu ochii inchisi si gandul imi zboara din nou la el. Nu imi puteam scoate din minte imaginea privirii sale confuze si nesigure in prima zi de scoala.

Deodata telefonul imi suna, iar pupilele mi se dilateaza, mai ceva ca imi ies din orbite, la vederea apelantului.

-Alo, Lara? Vocea groasa si atat de cunoscuta imi ridica parul de pe ceafa si trezeste la viata animalele din stomacul meu.

-Ric?! Murmur incet incat am impresia ca nici nu m-a auzit.

-----------------------------------------------------------------------------

Hei, heeei. Vreau sa va multumesc muuult pentru vizoalizarile ce s-au strans pana acum, sincer nu ma asteptam sa am atatea :D

Va ador.

Astept pareri! <3

INTREBARE : Ati vrea ca Ric sa o gaseasca pe Lara si sa fie impreuna? 

P.S.: Mada, iti multumesc mult pentru ajutor, nu stiu ce m-as fii facut fara suferinta ta :)) <3 <3